“Home”, o expozitie document despre Bacaul contemporan sau De patru ori dragoste

Ce inseamna pentru voi “acasa”? E un loc, un sentiment, sint niste oameni dragi? Va simtiti acasa in orasul in care traiti? Patru tinere artiste care isi desfasoara activitatea in judetul Bacau, Elena Lupascu, Teodora Nicodim, Luminita Radu si Bianca Rotaru, au deschis vineri seara la Galeriile “Frunzetti” expozitia de grafica, pictura si instalatie “Home”, in care isi exprima, in tehnici si abordari artistice diferite, propriile viziuni asupra acestui loc afectiv al mintii noastre: acasa.

Este o expozitie document care suprinde imaginea, energia si ritmurile contemporane ale Bacaului, devenit casa pentru cele patru artiste, nascute, toate, departe de orasul lui Bacovia.

Simboluri precum Biserica Precista, statuia lui Stefan cel Mare si Sfint, Catedrala Sf. Nicolae, Teatrul Bacovia, statuia lui Vasile Alecsandri, care vorbesc despre istoria culturala a acestor locuri, ori prezente urbanistice mai noi, precum Catedrala “Inaltarea Domnului” sau centrul aflat in prezent in constructie, intregesc in expozitia “Home” imaginea plastica a unui oras care inseamna “acasa” pentru multi bacauani, oriunde s-ar afla.

Expozitia reflecta de asemenea si spiritul vechi si nou al orasului lui Tristan Tzara, Moinesti, asa cum il vede artista moinesteana Elena Lupascu.

Tehnicile folosite de cele patru artiste variaza de la grafica si pictura, la colaj, linogravura si tehnica digitala.

“Patru tinere voci, uneori cu tristete de cor antic, alteori, deseori, cu aproape ingenua bucurie, scriu harta completa a unei calatorii cu straluciri de epopee spre, oriunde ar fi, acasa. Elena Lupascu e o artista a semnelor de aer, Teodora Nicodim e o artista a semnelor de foc, a semnelor plasmatice, a semnelor incandescente, Luminita Radu e a semnelor de pamint, si, nu in ultimul rind, Bianca Rotaru, o artista a semnelor de apa. Sint patru temperamente care se completeaza si care fac ca aceasta expozitie sa functioneze si sa functioneze bine. Este o solidaritate care se numeste pasiune”, a declarat criticul de arta Iulian Bucur , la vernisaj.

Teodora Nicodim: „Nici una dintre noi nu este din orasul Bacau, dar Bacaul a devenit casa noastra”

Teodora Nicodim, o bacauanca prin adoptie, nascuta in Darmanesti, s-a folosit in lucrarile sale de tehnica digitala, pentru a reconstrui in imagine propria viziune asupra Bacaului, oras care o atrage prin aspectul sau dinamic, in continua transformare.

„Ideea expozitiei a aparut anul trecut. Dupa ce am avut o expozitie personala, am cazut de acord cu Bianca (Bianca Rotaru, n.r.) sa facem una impreuna. Apoi, anul acesta, ne-am gindit ca ar fi mai bine sa crestem numarul celor care expun si am cautat o tema care sa fie interesanta si pentru public, sa nu fie o serie de tablouri decorative, cu peisaje si floricele, sau abstracte, ci o expozitie in care sa se regaseasca publicul. Si ceea ce avem noi comun ar fi ca nici una dintre noi nu este din orasul Bacau dar ca Bacaul a devenit casa noastra. Si fiecare este atrasa de anumite aspecte ale orasului. Iar in final, fara sa vedem pe parcurs ce a lucrat fiecare, a iesit o expozitie foarte eleganta, pentru ca ne diferentiem dar in acelasi timp ne armonizam. Pe mine, cel mai mult ma atrage partea noua, partea in contructie, felul in care se transforma orasul. Am folosit tehnica digitala. Nu este nimic pictat de mina. Am folosit o tableta grafica, am facut o serie de fotografii, pe care le-am transformat. In final, nu mai ramine nimic din fotografia originala, am suprapus si citeva elemente din poze cu Bacaul vechi, dar nu foarte multe”.

Bianca Rotaru: „Bacaul e un fel de poezie”

„Eu cred ca acasa e un loc mai mult virtual care nu tine neaparat de un oras, eu zic cu foarte mare usurinta „acasa” unui loc, dar e ceva aparte locul in care te simti intr-adevar acasa, e o diferenta intre acasa de azi, de miine, de locul in care te muti, si locul ala, in care intr-adevar te simti confortabil si linistit. Bacaul, casa mea de acum, pentru ca eu sint din Birlad, e asa, un fel de poezie, e ambiguu, e intre o regie de teatru si ceva foarte fugitiv, vazut din masina. Il percep in doi timpi, o data static, si o data, dinamic, simt citeodata ca nu sint de aici si citeodata e asa de bine cind ma intorc in Bacau.. Am incercat sa reprezint in lucrari acest aspect, faptul ca e fugitiv, si faptul ca e diafan si trecator, si sa par indifrenta fata de loc dar si sa arat ca imi este drag si ca abia astept sa ma intorc acasa.

Intilnirea noastra artistica a fost o coincidenta foarte fericita, pentru ca ne-am vazut lucrarile la sfirsit si ne-am dat seama ca, desi ne-am vorbit foarte putin, rezultatul a fost mai bun decit daca ne-am fi aratat lucrarile de la inceput. E o experienta pe care incercam sa o repetam si in diferite alte orase si sa ne facem grupusorul nostru de fete care lucreaza”.

Elena Lupascu: „Am vrut sa scot in evidenta spiritul moinesteanului, radiografia sufletului sau”

In lucrarile sale de instalatie, artista Elena Lupascu face radiografia sufleteasca a orasului lui Tristan Tzara, Moinesti, care este si locul ei natal.

„Eu sint din municipiul Moinesti, la 50 de kilometri de Bacau, un oras curat, cu oameni sinceri, tocmai din cauza asta mi-a venit ideea sa folosesc ca suport radiografia. Am vrut sa scot in evidenta spiritul moinesteanului, radiografia sufletului sau. Sint oameni echilibrati, sint oameni cu suflet mare, destepti, oameni importanti pentru România, pentru mapamond, chiar, ca au ajuns foarte departe, Tristan Tzara e un exemplu. Si Stefan Luchian a poposit in Moinesti si a pictat meleagurile noastre, a facut atunci o terapie cu apele termale pe care le avem.

Apoi, am printat imagini din Moinestiul nou dar si din perioada interbelica, in care majoritatea locuitorilor au fost evrei, si am intervenit cu pensonul, cu cutitul, cu culori vii, si cu o parte din mine.

Ceea ce am facut eu, fata de colegele mele, e o instalatie, lucrarile sint puse pe culme, cu cirlige, o viziune 3D, daca pot sa o numesc asa. Un element cu care lucrez foarte mult este lumina, de aceea am pus lucrarile in fata ferestrelor, ca pe niste rufe, sustinind ideea ca sintem transparenti, ca sintem sinceri. Moinesti e un oras mic, dar care are sapte membri ai Uniunii Artistilor Plastici din România, e un aer propice pentru artisti”.

Luminita Radu: „Acasa e reprezentat de oamenii pe care eu ii apreciez”

„Eu am fost invitata in aceasta expozitie acum vreo doua – trei luni in urma. Ideea a fost a Teodorei (Teodora Nicodim, n.red.) si a Biancai. Initial, trebuia sa se numeasca „Bacaul, verde absolut”, insa ni s-a parut putin prea la obiect, prea descriptiv, si atunci am hotarit sa se numeasca „Home”, un termen general care poate sa adune mai multe idei, mai multe directii, fara sa te ingradeasca. Numele expozitiei l-am dat eu.

Acasa, pentru mine, Bacau, pentru ca eu sint galateanca, inseamna oamenii pe care i-am intilnit aici. Eu am venit in Bacau in 2002, am intilnit o multime de oameni, care mi-au devenit prieteni, care mi-au devenit colegi, care mi-au devenit familie intre timp, si tot ce fac le adresez lor. Aceste carti postale, aceste imagini din Bacau sint adresate unor oameni de aici. Aproape pe fiecare lucrare apare un nume si o adresa, corecta, am cerut permisiunea colegilor mei. Lucrarile sint adresate sotului meu, prietenei mele Ionela Lazureanu, colegului meu Georgian Mazerski, colegei mele Mariana Popa, unui foarte bun prieten, in virsta de 82 de ani, din Republica Moldova, Calin Turuta, care in Tabara Internationala de Pictura de la Olanesti, din acesta vara, m-a strins in brate si mi-a zis: «Luminita, saruta pamintul patriei pentru mine», si caruia eu si Bianca ii spunem Bunicul, pentru ca asa a fost situatia si ne-am atasat de el. Acasa e reprezentat de oamenii pe care eu ii apreciez, de aceea m-am gindit ca trebuie sa faca neaparat sa faca si el parte din familia asta de acasa, pentru ca domnul Turuta tinjeste dupa România„.

“Home” este o expozitie cu energii pozitive, in care orice privitor, de la cei foarte tineri, la veteranii orasului, va regasi zone familiare in care se va simti ca acasa, e o expozitie sentiment ce isi gaseste locul in arhiva afectiva personala a fiecarui bacauan.

Vernisajul acestui eveniment plastic a fost una din rarele ocazii cind spatioasa Galerie “Frunzetti” a devenit neincapatoare, pentru un public numeros format in principal din elevi si profesori ai Colegiului National de Arta “George Apostu” si artisti profesionisti. “Home” e o expozitie care trebuie (re)vazuta.