“LAMUR (the most beautiful I can)”, o foarte simpla poveste de dragoste

4
1691

In Galeria de Arta Contemporana a Centrului de Cultura “George Apostu” asteptam curiosi sa inceapa spectacolul de dans care incheie rezidenta coregrafei Ana Catalina Gubandru. A lucrat la el aproape o luna in Bacau si ne imaginam ca trebuie sa fie putin si despre noi. Nu sintem mai mult de 30 – 40 de persoane de toate virstele, elevi, profesori, actori, scriitori, pensionari, angajati ai Centrului, jurnalisti. Asteptam. Stim ca va fi un spectacol despre dragoste, “LAMUR (the most beautiful I can)”. Tema incita, la fel si asteptarea.

Ana Catalina Gubandru se misca lent prin sala intr-o tinuta din care fusta rosie, dreapta, lunga pina la genunchi, e vedeta. O urmarim intrebatori. “Plimbarea asta face parte din spectacol?”. Sub privirile curioase ale celor prezenti Catalina marcheaza in tacere spatiul de joc. Scrie pe o foaie A5 “INTRARE” si o prinde pe peretele din dreapta al salii, apoi, pe o foaie identica, “IESIRE” si o lipeste pe peretele din stinga. Pluteste parca in dans cind fixeaza bratele lungi ale unei camere de filmat in partea opusa publicului.


Cu miscari fragile ridica niste paravane mult mai inalte decit ea si le aseaza la jumatatea distantei dintre un capat si altul al incaperii, delimitind o zona de spectacol, de intimitate, in partea din spate a galeriei.

In aceeasi tacere, prinde in bolduri de paravan doua cuvinte: “IUBESTE-MA”. Dedesubt, o fisie alba cu bulina rosie avertizeaza publicul ca este un spectacol interzis copiilor sub 16 ani.

“Piesa dureaza intre 15 minute si oricit doriti dumneavoastra”, spune ririit si tremurat Ana Catalina Gubandru si dupa ce ne comunica regulile jocului dispare fara alte cuvinte in spatele paravanului. La auzul pianului trebuie sa intram dupa ea, cite unul. Nu se fac poze, nu se filmeaza. Alte reguli nu exista.

Zvonul ca artista ne asteapta dincolo goala pusca strabate adunarea ca un curent electric. Abia perceptibil multimea se retrage usor spre iesirea din galerie, indepartindu-se de paravan. Pianul incepe sa cinte… Nimeni nu indrazneste sa fie primul. O angajata a Centrului, incurajata de citeva persoane indecise, intra prima. Iese in scurt timp, fara expresie. O actrita revine in spatiul spectatorilor emotionata si pleaca tacuta spre iesirea din sala.

“E amuzant, nu e nimic deosebit, ea sta goala intinsa pe jos, acoperita de citeva frunze, e ca o pictura”, spune un tinar care a iesit zimbind din locul in care cei mai multi se feresc sa intre. “Sint prea batrin pentru asta”, glumesc barbati in jur de 40 si de ani, “Daca tu nu vrei s-o vezi goala, eu de ce as vrea”, ii raspunde o femeie, “N-ar trebui sa intre nimeni la asemenea mizerii”, reactioneaza altcineva. “Ea statea intinsa pe jos, legata la ochi, iti dadea o senzatie psihica cind intrai, iti venea sa rizi, era foarte comic. Ma asteptam sa fie un dans dar e ok, adica e de ris, ideea, in sine”, marturiseste usor tulburata de experienta traita o eleva de clasa a VIII care trecuse citeva clipe dincolo de paravan. Un domn in virsta schiteaza gestul de a-si lega batista la ochi inainte de a trece, mustacind, in spatiul intim de joc. Iese destul de repede cu gesturi de somnambul.

Mi-aduc aminte de camera din zona de joc. Ma uit in jur daca nu sintem si noi filmati, ma gindesc ca este un test, reactiile oamenilor sint variate si elocvente. Sint incintati, contrariati, imbujorati, amuzati, revoltati, nelinistiti, indecisi, prea putini curajosi.

“Inainte de a-i accepta aici ar trebui sa le cereti intii artistilor un certificat medico – legal”, arunca un tip organizatorilor.

Spectacolul prejudecatilor, convingerilor, temerilor publicului continua in timp ce de dincolo de paravan se aud voci pe o banda, intrebari si raspunsuri, despre “Cum ai dori sa fii iubit?”. Fara sa ne dam seama, in antecamera invitatiei la iubire facuta de Ana Catalina Gubandru ne definim cum sintem: conservatori, pudici, tematori, ingnoranti, curiosi, cu sufletul si cu mintea inchise, blocate de imediat. Ma intreb unde este spectacolul, dincolo sau dincoace de paravan?

Cineva lanseaza ideea ca artista asteapta sa fie iubita. “Cum? Cit?“, vin in replica intrebari. Cit avem curajul, imi spun, depinde de fiecare cit are curajul sa inainteze intr-o relatie de iubire. Poti intra si iesi imediat sau poti decide sa mai ramii o vreme, cam cit esti dispus sa (te) oferi. Unii au ales sa nu intre deloc.

“Eu am intrat si m-a impresionat. Acum, nu stiu…se poate merge foarte departe… ea sta intinsa pe jos, dezbracata, si asteapta sa fie iubita. M-a emotionat, pe bune m-a emotionat, e o energie acolo, n-am putut sa stau mai mult. Deci am mingiiat-o pe mina, atit puteam face in calitate de femeie, mai mult nu pot iubi o femie. Probabil ca asta isi doreste fiecare artist, sa fie iubit, si daca societatea, spectatorul, politica nu reactioneaza in nici un fel se recurge probabil la astfel de idei. De fapt artistii nu vor sa fie mingiiati, artistii vor sa fie aplaudati si tinut aproape de ei, pentru ca nu stiu de unde au puterea sa gaseasca intotdeauna cite ceva sa te emotioneze in lumea asta prost facuta”, spune sub impresia spectacolului Eliza Noemi Judeu, actrita a Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacau.

“LAMUR” se construieste frumos si puternic in aceasta relatie stingace dintre spectator si artist dar aplauazele de final sint scurte si neconvingatoare, si probabil ar fi lipsit, daca publicul nu primea un ton de la organizatori. Putini inteleg ce tocmai li s-a intimplat.

“Mie nu-mi place sa explic ceea ce fac, imi doresc ca tot ce fac sa fie incredibil de simplu, cit mai simplu. Si in acelasi timp lucrurile care sint simple, cel putin asa incec sa lucrez nu stiu daca reusesc intotdeauna, contin foarte mult. Si atunci nu-mi place sa vorbesc depre ceea ce fac mi se pare suficient ca spectatorul vine, intelege cit intelege, si asta e de ambele parti, de partea mea ca nu am reusit sa lucrez bine cu ceea ce am vrut sa lucrez, adica sa transmit un mesaj de un anumit fel, si de partea cealalta ca nu exista informatie, chiar cultura, chiar disponibilitate pentru a intelege”, au fost singurele cuvinte pe care coregrafa Ana Catalina Gubandru a dorit sa le spuna, oficial, despre spectacolul sau.


“LAMUR”
poate fi ce vrea fiecare, un spectacol despre dragoste sau despre “alegeri”, despre alegerea de a afla sau nu ce este dincolo de paravanul prejudecatilor tale, poate fi invitatia la iubire a unei femei dar a fost in primul rind o invitatie la iubire din partea unui artist, pe care unii l-au mingiiat pe mina sau pe crestet, altii doar l-au privit sau chiar l-au refuzat insa pe care prea putini l-au inteles.