Cu fiecare zi care trece peste editia 2010 a Galei “Star”, impresiile, gindurile se aseaza si lucrurile care mi-au placut cu adevarat se distanteaza de celelalte, prin faptul ca unele ramin in memorie iar altele se estompeaza usor.
Intilnirea cu Aaron Braxton si al sau recital “Did you do your homework?”, cistigator al Marelui Premiu si al Trofeului editiei a V-a, ramine unul dintre acele motive pentru care acest festival merita sa existe.
Aaron nu este doar un actor foarte talentat, ci si, daca vreti, un exemplu de atitudine. Un tip educat, cu personalitate, eleganta si o molipsitoare bucurie de a comunica, un artist care si-a asumat responsabilitatea de a avea un rol in schimbarea in bine a societatii din care face parte. Acest exemplu l-a adus pe scena Galei “Star” unde a prezentat un show, realizat dupa un scenariu scris chiar de el, despre realitatea tragi – comica a sistemului de invatamint din Statele Unite.
A folosit experienta celor 13 ani la catedra si a scris in urma cu doi ani cartea “Did you do your homework? Is not enough” iar apoi, un an mai tirziu, a realizat o adaptare pentru spectacolul de teatru, regizat de Kathleen Rubin, pe care l-am vazut in Bacau.
Dezinteresul adolescentilor americani pentru scoala, birocratia excesiva a unui sistem de invatamint, familii cu probleme financiare, copii ucisi in strada intr-o societate in care regulile se incalca prea usor si peste toate acestea puterea interioara a fiecarui individ de a depasi problemele, de a lupta pentru visele sale si chiar de a reusi, cu conditia de a nu-si refuza dreptul la educatie. Acestea sint lucrurile despre care a vorbit Aaron in show-ul sau, in care a interpretat vreo opt personaje distincte, elevi, profesori, aparinti, cu personalitati diferite, oferind publicului momente de amuzament dar si teme de gindire.
In continuare, interviul realizat imediat dupa spectacol, in foaierul Teatrului „Bacovia”. Desi nu avea din partea organizatorilor traducerile in limba engleza ale recitalurilor inscrise in competitie, Aaron a participat apoi la toate.
Fara Filtru:-De ce ai ales sa aduci pe scena problemele scolii americane?
Aaron Braxton: -Eu am fost intotdeauna si actor, si profesor, chiar cind eram tinar. In anuarul liceului meu a ramas scris ca „Vreau sa fiu actor, profesor si scriitor„. M-am mutat apoi in Los Angeles si ca actor la inceput de drum, aveam tot felul de slujbe dar mama, care este profesoara, mi-a amintit ca imi doream sa fiu profesor. Si m-am apucat de predat. Intr-o zi, insa, un actor profesor mi-a spus: “Ce faci? Nu te pui in evidenta. Trebuie sa creezi lucruri pentru tine”.
Mi-am zis ca vreau sa creez ceva pentru mine si m-am gindit ce ma pasioneaza cel mai mult. Si asta e educatia. Si atunci despre asta am scris, pentru ca stiam ca scriind despre ceva ce ma pasioneaza apoi pot sa aduc pe scena si sa dau tot ce am, pentru ca imi place sa fac ceea ce fac. Aveam o opinie despre predat, scoala, educatie si am scris o carte, care se numeste „Did you do your homework? Is not enough”, pe care am publicat-o in 2002.
Apoi mi-am spus de ce n-as face un one-man-show. La inceput, acesta trebuia sa fie o piesa, in care copii sa joace elevii si alte caractere si eu sa interpretez rolul meu. Dar cind am citit cu voce tare acasa, mi-am zis: „Eu pot sa joc singur asta”. Si a iesit asa din mine.
FF:-Recitalul tau este inspirat de fapte si personaje reale?
AB: -Cele mai multe da. Am predat timp de 13 ani si intotdeauna am avut o Liquida, un Bryan, o America si un Trevon (elevi interpretati de Aaron Brexton in recitalul sau, nota mea), in fiecare an in care am predat. Aceste personaje sint combinatii de trasaturi de la persoane diferite. Sint elevi cu aceleasi tipuri de personalitati, cu care te intilnesti in fiecare an. Am avut, de exemplu, un Bryan, dar nu a fost ucis de o banda de strada, ci de un sofer beat, imediat ce coborise din autobuzul scolii. Era unul dintre elevii mei favoriti.
Am vrut insa sa folosesc exemplul ca banda, pentru ca in Los Angeles, desi a devenit un cliseu, adevarul trist este ca sint inca situatii in care copii mor pe strada, impuscati intimplator, de criminali viciosi. Si am vrut sa aduc asta in fata comunitatii si sa spun ca este responsabilitatea nostra ca si comunitate sa incetam sa ne mai temem si sa incepem sa vorbim despre toate astea. Aceste personaje sint prezente in viata mea, tot ce spun despre viata mea este adevarat, cazuri de tati vitregi abuzivi, mame care se lupta din greu sa aiba grija de copii, sa se intoarca la scoala, toate lucrurile astea sint reale.
FF-Cum a fost primit acest show de publicul american? Nu este o oglinda foarte magulitoare.
AB:-Tocmai asta e chestia. Eu am decis sa scriu adevarul, ceea ce e adevarat, pentru mine. Si am zis ca daca e real pentru mine, si alte persoane din comunitate vor simti ca trebuie sa inceapa sa-si asume responsabilitatea. Noi, afro-americanii in special, trebuie sa incepem sa avem grija de copiii nostri si sa incepem sa ne asumam responsabilitati. Asa ca am scris aceasta piesa. Spectacolul trebuia sa fie prezentat doar intr-un week-end, vineri, simbata si duminica, in Los Angeles. Acel week-end s-a tranformat intr-o luna, si apoi inca o luna, si pina la urma s-a jucat timp de noua luni, in Los Angeles, pentru ca oamenii s-au simtit conectati la acest mesaj al responsibilitatii si al maretiei din fiecare dintre noi.
Cred ca e un mesaj universal, fiecare are o forta interioara. Oamenii s-au simtit bine pentru ca am spus adevarul, un adevar pe care si altii il simteau. Chiar si afro-americanii au spus: “Stii ce? Spune adevarul”, si in special profesorii, pentru ca stim, mergem in fiecare zi la aceleasi scoli, ne confruntam cu aceleasi probleme zilnic.
FF-Spectacolul tau e un spectacol cu mesaj social. Crezi ca actorul are aceasta misiune, de a aborda prin arta sa problemele comunitatii din care face parte, de a transmite un mesaj societatii?
AB:-In Los Angeles, spuneam unui prieten ca nu se mai scriu scenarii cu mesaj politic sau social, ci scenarii pe care spera sa le descopere cineva si sa le transforme filme. Eu, fiind interesat de educatie, simt ca este responsabilitatea mea sa motivez, sa educ, si faptul ca sint actor ma ajuta. Asta este responsabilitatea artistului, sa incurajeze schimbarea.
Eu am fost intotdeauna genul asta de persoana care sa motiveze, sa promoveze schimbarea si intotdeauna am fost atras de piese cu mesaj. Asta fac oamenii sa se simta bine. Gindul meu este: „ce pot face eu sa ajut? Cum pot eu, cu micile mele resurse, sa fac o schimbare?” Deci este ceva care tine de mine, a fost creat de mama, care a fost asistent social, apoi a devenit profesoara si consilier. Deci este in singele meu sa fac lucrurile in felul asta.
FF:-Cum ai auzit de Gala “Star” si de ce ai decis sa te inscrii in festival?
AB:-Un prieten mi-a trimis un e-mail cu articole scrise de Ann Tracy despre Gala “Star”. Si am zis: “Romania? Oau! Ok!”. S-a intimplat sa am o caseta cu show-ul meu si m-am inscris. Si inscriindu-ma m-au selectat. Apoi, nu aveam bani sa ajung aici. Asa ca am scris e-mail-uri tuturor celor care au venit sa vada spectacolul meu si am scris si pe facebook despre acest festival din România la care am fost selectat dar la care n-am cum sa ajung pentru ca n-am bani de bilet si oamenii mi-au trimis de la 5 la 50 de dolari, oameni care mi-au vazut si le-a placut si care mi-au spus “Hei, vreau sa te duci la festival!”. Le-am spus mai mult amanunte, sa nu creda ca folosesc banii sa-mi platesc chiria. (Ride). Am apreciat foarte mult. M-a emotionat.
E prima oara cind ma aflu in Europa, n-am mai iesit din tara pina acum. Am mai jucat piesa doar in alt stat, am fost in Georgia si in Tennessee si acum ma aflau aici. Am scris scenariul pentru spectacol si nu mi-am imaginat niciodata ca peste un an voi fi in România.
Foto: Ioan Viorel Cojan
Mai multe despre Aaron Braxton, si cartea sa “Did you do your homework. Is not enough”, pe site-ul lui.
Si daca mai aveti vreun dubiu, ca Aaron e un american special, aflati care este filosofia sa, dupa cum afirma pe pagina personala:
“Aaron Braxton‘s goal is to empower as many people as he can within his lifetime. That is why he writes, teaches, speaks, lives and breathes from an artist perspective.
„In this age of uncertainty, life can be very unpredictable, but our reponses to life, don’t have to be. I challenge everyone to look inside their hearts, find their inner courage, strength, creativity, and peace, then go out into the world and CREATE!” “