În Zara, din Arena Mall Bacău, de Dragobete, la raionul cu haine pentru femei trei bărbaţi stau aliniaţi cam în dreptul intrării/ieşirii, într-o atitudine de aşteptare. Au o mină tristă, chinuită aproape, te aştepţi să-i apuce dintr-o clipă într-alta o criză de claustrofobie, un atac de panică, ceva.
În faţa acestei imagini, nu mă pot abţine şi îi spun în şoaptă prietenei mele: „Ce privelişte sfîşietoare oferă bărbaţii ăştia care-şi aşteaptă femeile la cumpărături”. „Da, mai sfîşietoare decît aia cînd îi vezi cu flori în mînă”, vine spontan replica ei, şi trecem mai departe abia abţinîndu-ne să nu rîdem.
Abia de cîteva minute văzuserăm amîndouă într-un magazin de încălţăminte un alt bărbat care, în timp ce-şi însoţea partenera la cumpărături, îşi omora timpul de aşteptare spărgîndu-şi un coş de pe nas, în faţa uneia dintre oglinzi.
N-am înţeles niciodată genul acesta de situaţii. De ce se supun unii bărbaţi la aşa ceva? De ce îi supun poate femeile din viaţa lor la un asemenea supliciu? Ok, înţeleg cazul în care ea vrea să ştie opinia lui referitor la un obiect de vestimentaţie pe care urmează să şi-l achiziţioneze, dar cînd nu ai nevoie de părerea lui, pentru că vrei să cumperi ceva pe gustul tău, de ce să stea acolo, la intrarea în magazin, în poziţia aia în care numai lesa îi mai lipseşte de la gît, ca şi cum undeva în vitrină ar fi un afiş pe care scrie cu majuscule „Accesul interzis cu bărbaţi de companie”?
De ce în timpul ăsta el nu vizitează raionul cu haine pentru bărbaţi? Sau de ce nu se duce într-un magazin de electronice, la o cafea, în hol pe o bancă, cum fac atîţia alţii? De ce stă acolo, la intrare, cu lesa aia invizibilă de gît? Bărbaţii ăştia chiar nu ştiu ce imagine sfîşietoare oferă?
Si noi ne intrebam asta…