Actorul Geo Popa: “Bacaul nu mai are trupa de actori”

0
1447

In noiembrie 2010, Centrul de Cultura si Arte “George Apostu” din Bacau a sarbatorit 20 de ani de la infiintare. Directorul sau, actorul Gheorghe (Geo) Popa (foto), vorbeste in interviul care urmeaza despre inceputurile si misiunea institutiei pe care o conduce, despre posteritatea bacauana a artistului George Apostu dar si despre apropiatul concurs pentru postul de director al Teatrului Municipal “Bacovia”, din Bacau.

Fara Filtru: – In decembrie 2010, Centrul a aniversat 20 de ani de existenta. In ce context a luat nastere aceasta institutie si de ce a primit numele sculptorului George Apostu?

Geo Popa: – Despre asta s-a discutat foarte mult in ultimii 20 de ani de zile. A fost o idee indrazneata a unora dintre oamenii de cultura din Bacau si aici ii numesc pe Ilie Boca, pe Constantin Donea, Sandu Popovici, care era administratorul Centrului de la Tescani, unde convietuia cu Andrei Plesu, devenit imediat dupa 1 ianuarie primul ministru al Culturii dupa Revolutia din decembrie. In primul rind ne-am gindit ce sa facem cu aceasta casa care a apartinut gospodariei de partid. Doua, trei, patru luni de zile a fost pazita de armata, pentru ca aici erau destule valori, piese de mobilier in primul rind, printre care era ratacit un tablou al lui Tonitza, pe care il avem si acum in muzeu. Si atunci ne-am intilnit si ne-a venit ideea sa se faca un Centru European de Cutura, asa i-am spus atunci. Eram presedintele judetului. Si mie mi-a placut foarte tare ideea, am si pus-o pe hirtie, am discutat cu Plesu, i-a placut si lui, am facut documentele care erau necesare si in felul acesta s-a nascut Centrul International de Cultura si Arte. Intre timp, in discutiile pe care le-am avut cu prietenii de aici si de la Bucuresti am zis ca trebuie sa-i dam o identitate.


Fara Filtru:- A cui a fost propunerea cu Apostu?

Geo Popa: Cred ca a fost o propunere colectiva, mai degraba din zona lui Ilie (Ilie Boca, n.r.) poate, a lui Costica (Constantin Donea, n.r.), nu-mi aduc foarte bine aminte, si aproape ca nu mi se pare important. Important este ca acest nume a adunat in jurul lui ideea de constituire a unui centru cultural. Apostu e nascut la Stanisesti, la 60 de kilometri de Bacau, este un nume recunoscut in critica de specialitate ca un vrednic urmas al lui Brincusi, cum ii spunea Ionel Jianu, criticul de arta si marele om de cultura care s-a ocupat indeaproape de artistii din diaspora. Eu l-am cunoscut pe Ionel Jianu in ’90 la Paris si am discutat foarte mult despre Apostu, care nu mai traia, evident, a murit in ’86. Asa s-a nascut ideea, in acea atmosfera mai mult emotionala decit lucida a anului ’90. Gindeam ca putem sa facem cite in luna si in stele.


Fara Filtru: – Ce gindeati atunci ca o sa fie Centrul, cum il vizualizati ca institutie de cultura intr-un oras in care existau deja muzee, teatre, biblioteci s.a.m.d. ?

Geo Popa:- In primul rind eu nu m-am gindit niciodata ca o sa devin directorul acestui Centru. Eram actor la Teatrul Dramatic “Bacovia” sau cum se numea, vremelnic treceam printr-un moment politic. Eu mi l-am imaginat ca un centru de intilniri culturale. Auzisem de acest tip de institutie, mai ales din zona franceza unde s-a dezvoltat foarte bine, avindu-l ca parinte pe marele Malraux, care dupa anii ’60 – ’68 a dezvoltat acest tip de institutie, centrul cultural de intilniri. Era un centru comunitar, un centru care punea la dispozitie spatii de intilniri, spatii de colocvii, spatii pentru desfasurarea unor activitati de hobby, a unor activitati care faceau parte din colectivitatea umana, din spatiul, din orasul respectiv.

Mai apoi el a devenit usor, usor altceva, un centru pluridisciplinar, pentru ca am inceput sa asezam un proiect de program, relatiile internationale au fost din ce in ce mai bine asezate in spatiul cultural. Nu se adreseaza numai colectivitatii locale, ci si celei nationale si celei internationale. Iar prin aceasta relatie nu face altceva decit sa creeze imaginea unui oras, care trebuie cunoscuta mai bine.

Fara Filtru: -In prezent care credeti ca este rolul/locul acestui Centru, ca intentie si ca rezultat, in comunitatea din care face parte?

Geo Popa: -Este exact cel pe care-l avea si la inceput, in primul rind de a da un plus de valoare spatiului cultural local si in al doilea rind de a crea acele punti de legatura necesare cu spatiul cultural national si international, prin intilniri specifice, cum se stie. Centrul este o institutie care poate aduna ginduri, idei din toate celelalte arte, deci o institutie, asa cum spuneam, pluridisciplinara, care poate aduna oameni din arta plastica, din arta muzicii, din arta scrisului, altceva decit fac institutiile specializate care se ocupa doar de o zona sau alta a artelor, ca Filarmonica, Teatrul sau Muzeul. Aceste proiecte de program s-au dezvoltat, au devenit usor, usor altele, iata cum am ajuns astazi la ideea de Colocviile “Apostu”, care tin tot de acest fenomen.

Fara Filtru: -Centrul are mai multe programe si proiecte de interactiune culturala cu publicul. De ce ati decis, totusi, sa initiati aceste Colocvii “Apostu”, intr-un context economic in care majoritatea institutiilor nu mai fac proiecte noi, ci abia le continua pe cele vechi?

Geo Popa: -In primul rind este o forma de a dezvolta zona de impact a Centrului cu colectivitatea umana si cu cea culturala a judetului, pentru ca aceste colocvii noi le facem nu doar aici, la Centru, ci si in judetul Bacau. Punem in valoare in felul acesta existenta institutiei, vorbim despre ea si despre produsele Centrului, cit de importante sint acestea.

Avem citeva teme, pe care ne vom desfasura intilnirile. Dupa parerea mea, tema Teatrului, pe care am abordat-o pentru inceput, este o tema general valabila astazi. Vedem doar ce se intimpla peste tot in România, e un fel de nisip micsator teatrul sau, cum spunea Horatiu Malaele, “Teatrul a devenit o maioneza taiata”. Iata o expresie foarte plastica, foarte frumoasa. Chiar asa si este. Se fac mult mai multe lucruri care sint adaugate ideii de teatru, cum sint aceste festivaluri, care nu sint teatru propriu-zis, ci sint o oala care fierbe pentru putin timp. sint si ele utile la rindul lor, dar usor – usor traverseaza epoci de criza. Acum ideea asta de festival a devenit putin mai prolixa si are asa un aer de a aduna de toate in sensul in care fiecare om este liber sa aleaga ce-i place dintr-un program de tipul asta. E putin altceva decit imi imaginez eu ca ar trebui sa fie astfel de intilniri.

Fara Filtru: – Revenind la Colocviile “Apostu”…

Geo Popa: -Intr-o discutie pe care am avut-o cu colectivul meu de aici, care incepe sa fie din ce in ce mai aplicat pe ceea ce este si pe ceea ce ar trebui sa devina institutia asta, am simtit nevoia sa dezvoltam ideea de dialog cultural in acest spatiu al unui Colocviu “Apostu”, care sa aiba diferite teme la dispozitie, cu atit mai mult cu cit am constatat la nivelul tinerilor nu mai exista dorinta de deschidere si catre alte sfere ale cunoasterii decit acelea pe care ii conduce scoala propriu-zis. Orizontul cultural este din ce in ce mai ingust la tinerii nostri. Si atunci propun acest tip de dezbatere, mai ales in zona scolii, acolo unde exista interes. Noi avem datoria sa deschidem orizontul acestor tineri spre cunoastere. Or asta se poate face prin aceste tipuri de intilniri, de dialoguri, care uneori exced scoala. dar care sint binevenite din zona institutiilor de cultura, care pot aduna pe de o parte creatori, intelectuali, profesori, in zona intilnirilor cu un tineret studios si care vrea sa cunoasca.

De la ideea asta am pornit, sa adugam ceva din ceea ce scoala nu face. Asta sint institutiile astea peste tot in lume, adauga ceva la ideea de cunoastere. Asta este ceea ce ati vazut in ultimul timp ca fac aici. De fapt eu nu fac intilniri, fac spectacole, eu imi continui intr-un fel sau altul viata mea pe care nu mi-o mai pot desfasura pe scena in aceasta zona; este si asta o chestiune ascunsa pe care eu nu o tin in umbra si nu ii spun pe nume. De aceea si intilnirile pe care le am, si discutiile pe care le am cu actori de aici sau din alta parte sint de aceeasi natura, sa tina putin vie si dimensiunea actorului, care am fost, daca nu mai pot sa fiu.

Fara Filtru: – Ce legaturi exista in prezent intre Centru si George Apostu? Aveti lucrari ale sale, o biblioteca Apostu?

Geo Popa: -Din pacate nu avem decit doua lucrari Apostu, care si acelea sint in custodie. Lucrarile lui, cele care sint in muzeele din tara, sint in general la Galati si, marea parte, la Muzeul National de Arta Contemporana de la Bucuresti. Lucrarile pe care le avem in custodie sint de la citiva artisti, prieteni ai lui Apostu, care au venit pur si simplu si ni le-au lasat la Centru. Le expunem in diferite ocazii. Avem un granit care se numeste “Frunze”, o “Lapona”, micuta, foarte foarte frumoasa, si doua desene pe care ni le-a dat sculptorul Rosu. Ele sint in depozitul de arta al Centrului “George Apostu”.

Relatia cu Apostu este tinuta prin tot ceea ce incercam noi sa facem in numele lui, nu exista numar din revista “Vitraliu”, pe care o editam, care sa nu contina un text despre viata si opera sa. Asta este un element important pentru ceea ce inseamna numele, pentru ca institutia poarta un nume, institutia insa nu este insa una de tip casa memoriala, muzeu sau altceva de genul asta.

La sfirsitul lunii martie vom face o prezentare Apostu. Discutam despre Apostu, asa cum bine se cunoaste, de doua – trei ori pe an, fie ca e vorba de Ziua Centrului, fie ca e vorba de Simpozionul National de Estetica; pastram relatiile cu institutiile care ne pot pune la dispozitie informatii despre Apostu. De altfel in biblioteca exista destule informatii, carti despre Apostu.

In noiembrie anul acesta ne gindim sa facem o expozitie, o avem pusa in programul nostru anual, o expozitie eveniment de arta fotografica inedita cu Apostu, realizata de Mihai Oroveanu, care este directorul Muzeului National de Arta Contemporana, si foarte bun prieten cu Apostu.

Asta este ideea: prezenta continua a lui George Apostu la Centru.

Fara Filtru: -Ce urme ale lui Apostu se mai afla la Paris? Mai exista atelierul sau? Putem vorbi de un posibil parcurs Apostu pentru cei care ajung acolo?

Geo Popa: -Dupa cite stiu eu, sotia si fiica lui s-au repatriat, sint in Bucuresti. Ce mai exista la Paris, la casa atelier, de fapt atelierul in care si locuia, nu mai stiu. Cine ar ajunge in Paris interesat de Apostu, sigur ar merge in Père Lachaise, unde este mormintul, pe aleea marilor oameni de cultura români, unde are si o extraordinar de frumoasa cruce, cu un Christ foarte frumos, realizat chiar de el.

Alte trasee ar trebui realizate, poate si de noi. Iata un gind, cine stie. El mai are opere in Franta, poate ca nu numai la Paris. Nu stiu ce s-a intimplat cu ele, asta tine de familie. Stiu ca in anii din urma au fost achizitionate de statul român, ele sint in Muzeul National de Arta Contemporana, asa cum spuneam. In Limousin, regiune care este infratita cu Bacaul, exista o cariera de piatra unde a lucrat George Apostu, unde veti gasi doua lucrari gigantice, din ciclul “Tata si Fii”, extraordinar de frumoase. Si in Japonia mai sint lucrari ale sale.

In mod firesc, o harta, fie ea si neculturala a unei tari, ar trebui sa vorbeasca despre un traseu pe unde ai putea sa-l gasesti pe Apostu. Numai ca, din nefericire, cei care au venit din Limousin l-au descoperit pe George Apostu in Bacau or eu le-am spus atunci: “Vedeti ca-l aveti acasa la voi”. In felul acesta au aflat si francezii ce opere importante au lasat románii. Si nu numai românul asta, multi alti români.

Fara Filtru: -Aveti filme cu George Apostu in patrimoniul Centrului?

Geo Popa: -Da, avem un film care ne-a fost lasat de Ruxandra Garofeanu, un film cu George Apostu, facut de Televiziunea Româna cu multi, multi ani in urma, si mai este un film despre George Apostu facut de Margineanu, cu aportul lui Costica Donea, atunci cind au venit francezii. Mai traiau citiva dintre cei care l-au cunoscut pe Apostu, din sat, matusa, unchiul, s-au stins intre timp, si s-au cules asa citeva informatii despre Apostu. Gindeam atunci sa facem o casa memoriala la Stanisesti. Nu toate lucrurile reusesc in viata. Nu mai pot sa fac asta, am imbatrinit si nu mai pot sa le preiau chiar pe toate eu, ar trebui sa le preia si altii, si in special familia, ce mai este din familie. Chiar daca se ajunge foarte greu in zona aia e bine ca Apostu sa nu aiba acolo doar o casa pe care sa fie doar o inscriptie, importanta si ea, un portret facut de un amator, ridicat in fata scolii. Ar trebui sa aiba putin mai mult. Dar cine stie vor veni si timpurile alea, poate.

Fara Filtru: -Revenind la programele Centrului, as vrea sa spuneti, pentru cei care nu stiu, care sint acestea. Care v-a pus cele mai multe probleme, care v-a fost cel mai drag?

Geo Popa: -Stiti cum se intimpla, cele mai dragi sint cele care nu iti reusesc, ca te gindesti tot timpul cum sa le faci sau sa le articulezi mai bine intr-un spatiu cultural definit.

Programul nostru e format de partea de arta plastica, cu expozitiile personale si de grup, partea de spectacole, fie ca e vorba de spectacole concertistice, dans contemporan, de teatru, partea simpozioanelor, dintre care Simpozionul National de Estetica este foarte important. Daca am lua-o ca date generale de program, Revista “Vitraliu”.

Daca am lua-o dintr-o perspectiva de timp, ar fi partea de primavara care aduce mai nou acest dialog cultural pe care noi il facem cu Centrul de Cultura “Arcus“, veti vedea ca lunile februarie vor fi de acum luni in care ne vom intilni aici, in Bacau, si in iulie la Covasna, cu propuneri de proiecte de program, fie ca e vorba de expozitii, de spectacole, de concerte. Facem acest schimb intr-un tip de retea culturala care este necesara, pentru ca artistii trebuie sa umble, imaginea o cream prin artisti, deci lucrurile sint cit se poate de importante din punctul asta de vedere.

Apoi este Salonul de Primavara al Artei Naïve care anul acesta va avea un alt continut spectacular, pe care il facem cu detinatorul de proiect, Centrul Judetean de Conservare si Promovare a Culturii Traditionale, cu Florin Zancescu, care face lucruri bune acolo; pe urma este ziua Centrului Apostu, in aprilie, cind il vom avea ca invitat pe Liviu Suhar, cu o expozitie, pentru ca intr-un an facem expozitia unui artist plastic, din tara sau din afara tarii, au fost si Grecu, si Paraschiv, si ceilalti, si un an facem expozitia “Icoana, suflet sI credinta”.

Apoi mergem spre programul de rezidenta – acesta este un program despre care ar trebui sa discutam mult, pentru ca este un program nou in România, e un program care vorbeste foarte mult despre mobilitatea artistului, despre intilnirea culturilor si despre modalitatea in care o institutie isi poate face imagine aici si aiurea in lume prin intermediul unor artisti care umbla mereu cum se spune. Cinci – sase ani s-au scurs de acum de cind am inceput programul asta prin intermediul finantarii Pro Helvetia, acum sintem in contract cu Centrul de Creatie Coregrafica “Trois C- L” din Luxemburg. Incercam prin discutiile pe care le-am avut cel putin pina acum sa vedem daca va fi posibila o relatie cu artistii din Statele Unite ale Americii pe ideea unor rezidente artistice ale unor artisti americani aici la Centrul “Apostu” si nu in ultimul rind ultima propunere ar fi aceea de colaborare cu zona Mexicului, o propunere care vine de la Cosmin Manolescu, si nu in ultimul rind in aceasta zona probabil un program mai amplu in care vor fi prinse sase – opt tari europene si pe care noi o dezvoltam prin intermediul Asociatiei “ArtistNe(s)t”, din care fac parte Centrul “George Apostu”, Muzeul “George Enescu” si Fundatia “Gabriela Tudor”. a lui Cosmin Manolescu.

Ultima parte a anului, asa cum se cunoaste, este dedicata atit expozitiilor personale, in 2011 va fi Mihai Chiuaru, cit si Simpozionului National de Estetica, si rezidentei din luna octombrie, intilnirea aceea pe care o faceam noi, a dansului contemporan, care a crescut frumos. Vreau sa vedem daca o sa mai putem reusi sa o mentinem, pentru ca daca n-o mentii la valorea la care ai obisnuit si publicul sI artistul… Nu trebuie fortata nota, usor – usor lucrurile incep sa fie cunoscute. E o zona artistica despre care se poate vorbi foarte mult, si pro si contra, important este sa ai cunostinte despre acest lucru, sa poti sa accezi la informatii din zona aceasta de contact artistic si sa vezi daca el poate fi aplicat unui spatiu cultural propriu – zis cum este cel al Bacaului. Eu am crezut ca da.

Fara Filtru: -A fost receptiv Bacaul la proiectele legate de dansul contemporan?

Geo Popa: -Intr-o mare parte da. Si cei din Europa, dar ma ales cei din America ne-au spus ca n-au vazut niciodata atitia spectatori la spectacolele de dans contemporan. Americanii ne spuneau ca daca la spectacolele lor vin 20 de oameni sint fericiti. Aici a fost si noutatea, probabil, in zona Bacaului, pe de o parte, si pe de alta parte si eforturile noastre ca organizatori sa facem cunoscut proiectul si arta ca atare. Nu stiu cit am reusit, poate ca in unele parti am reusit, in altele poate ca n-am reusit pina acolo pina unde ne-am fi dorit dar totul e perfectibil, o impietrire in proiect in zona culturii si a artelor nici nu face bine nici sufletelor nici mintilor noastre.

Fara Filtru: -Pentru ca vorbeam de dans contemporan, coregraful italian Gianfranco Celestino, unul dintre artistii straini care au creat la Centrul “Apostu”, a declarat la finalul rezidentei sale din 2010 ca Bacaul i-a lasat impresia unui oras cu un ritm muncitoresc. Dumneavostra credeti ca Bacaul este mai mult un oras muncitoresc, decit cultural?

Geo Popa: -Dupa ’90 Bacaul a devenit mai mult un oras cultural decit un oras muncitoresc. El si-a redescoperit vocatia culturala, dupa parerea mea. Nu mai poti sa spui acum ca mai este un oras muncitoresc, ca nu mai avem fabrici si uzine. Unde ne sint muncitorii? In zona culturii si artelor, dupa parerea mea aici se poate vorbi de un plus. A mai fost ceva dupa ’90. Orasul Bacau a fost un oras dinamic, nu era un oras ca Iasul care mai mult conserva anumite imagini ale trecutului, nepunindu-le neaparat la dispozitia contemporanilor, in zonele de contact ale contemporanilor cu trecutul si cu prezentul, pe cind Bacaul si-a cautat o alta forma de manifestare in zona culturii si artelor. Cred ca si-a gasit vocatia. Asa au aparut citeva noi galerii, vedeti asta de la Muzeul de Istorie, am inteles ca acum vor sa o desfiinteze, ma rog, aici sint alte probleme, de ordin administrativ, daca dupa 20 de ani de zile noi n-am inteles nimic din ceea ce ar trebui sa fie institutia de cultura…

Iasul are 5 – 6 reviste culturale, discutam de un alt nivel de dezvoltare a culturii si artelor acolo. Insa eu cred in Bacaul care a inceput sa-si redescopere aceasta dimensiun culturala si artistica, si prin numele importante pe care le poate propune culturii nationale si universale. Sa nu uitam totusi ca George Bacovia este unul din cei mai mari poeti simbolisti ai lumii, nu numai al românilor. Sa nu uitam ca aici s-a nascut Vasile Alecsandri, desi pentru el se face atit de putin, ar trebui sa fie un brand extraordinar, ar trebui sa fie o dimensiune de imagine exraordinara, din pacate se face foarte putin. Sint foarte multi alti creatori care au fost uitati, Ion Luca, de exemplu, care este legat de Bacau, chiar si Ibraileanu, de ce nu, care a fost profesor citiva ani de zile aici, sint personalitati marcante de care se vorbeste foarte foarte putin, inclusiv in scoli.

Or menirea unor centre de cultura de tipul asta este tot de a readuce in memoria timpului, ca o prezenta vie pentru contemporani aceste nume, este important de facut lucrul asta. Sigur ca exista institutii care-si fac asta cu foarte mare frumusete si-si gasesc rostul in zona Bacaului insa sint si care fac mai putin si care din pacate nu numai ca nu-si gasesc rostul dar nici nu au tendinta de a se defini macar pe ceea ce erau, dar despre asta nu-mi place sa vorbesc, pentru ca nu vreau sa atac lucruri care nu ma mai privesc. Stiu ca vorbele mele sint percepute intr-o anumita dimensiune culturala si de altii care nu au curajul sa vorbeasca asa cum am avut si cum am curajul s-o fac dar trebuie sa ma ocup de ceea ce trebuie sa ma ocup mai mult decit de treburile altora si imi place sa cred ca vor veni si zile mai bune, atat timp cit cuvintele mele spuse si acum un an, si acum zece ani vor fi temelie pentru niste constructii viitoare, poate.


Fara Filtru: -In mediul cultural bacauan exista urmatorul tip de discurs: “Bineinteles ca Geo face acolo atitea lucruri, pentru ca are bani, dom’le, si are sediu”. Ce resurse financiare are Centrul in prezent?

Geo Popa: -(Ride) Centrul este institie publica de cultura, subordonata Ministrului Culturii si Patrimoniului National, cu bugetul din venituri proprii si alocatii de la bugetul de stat. Asta ar fi primul lucru. Bugetele din ultimii ani au fost la limita la care institutia si-a putut respecta proiectele de program, inclusiv pe plan cultural, pentru ca aici trebuie tinut cont de faptul ca avem un patrimoniu pe care il administram si care consuma destui bani, este vorba de gradina de statui, este vorba si de cele trei cladiri, si de perimetrul inconjurator, pe de o parte; pe de alta parte este vorba de ceea ce inseamna sustinerea proiectului de program, pe care noi il aplicam. Pentru acest lucru insa nu a existat an in care sa nu gasim fonduri, din fondurile atrase, fie ca au fost europene, elvetiene, fonduri locale. Trebuie stiut ca de cel putin doi ani de zile Consiliul Judetean Bacau participa cu fonduri importante la realizarea unora dintre cele mai importante momente culturale ale Bacaului, vorbesc de Simpozionul National de Estetica, si ca usor, usor, poate si Consiliul Local isi va da sema ca trebuie sa faca acest lucru, desi firav a intervenit si el anul trecut, cu ocazia sarbatoririi celor 20 de ani de existenta.

Astea nu sint eforturi pe care le facem noi, astea sint lucruri normale sa cautam bani in alta parte, ca sa putem avea bani pentru a pune in opera proiectul de program. Asta se face peste tot in lume, nu fac eu, ca am descoperit oul lui Columb. Astea sint sursele institutiei. Cultura nu trebuie sa produca bani, cultura trebuie sa foloseasca eficient banul public, in asa fel incit tot omului care da statului impozite si taxe sa i se intoarca o parte dintre ele in mod firesc si frumos prin intermediul culturii si artelor. Asta este fenomenul care functioneaza peste tot in lume. Institutia de cultura nu trebuie sa produca bani, noi nu sintem o fabrica de bani, noi sintem o fabrica de fenoment cultural.

Acest tip de institutie – centru cultural e o veriga, o veriga pusa intre creator si consumatorul de cultura. Asta sint centrele culturale de fapt. Cu ajutorul lor consumatorul de cultura poate intra in contact cu creatorul de cultura mult mai ieftin decit si-ar putea permite el. In Vest te duci la un spectacol si platesti spectacolul la valoarea lui. Aici, subventia pentru un spectacol este de 1000 la suta. Eu am facut o cercetare in ’96 la Teatru si am constatat urmatorul lucru, ca biletul normal costa aproape patru milioane de lei iar la casierie biletul era de 5 lei. Diferenta era sustinuta de finantatori, diferenta e cam mare.

Fara Filtru: -Intinirile Centrului nu sint doar actiuni culturale ci, e tot mai vizibil in ultimii ani, intilniri intre prieteni. Ai nevoie de prieteni sa sustii o institutie de cultura?

Geo Popa: – Eu asa gindeam si inainte de ’89, asa gindesc si acum, fara un grup solid de prieteni care sa consume odata cu tine si sa-si asume odata cu tine partea buna a lumii n-ai facut nimic. Sint foarte importanti. Noi avem si gilcevi multe atunci cind ne intilnim dar astea nu fac altceva decit sa concure la mai buna solutie care trebuie gasita pentru ceea ce vrem sa facem. Unul dintre aceste momente este legat de revista “Vitraliu”, prin intermediul careia s-a format aici un grup de prieteni extraordinar, pe care as vrea sa-l vad peste tot prin alte locuri, in aceasta zona destul de sensibila in care sensibilitatile mai mult se lupta intre ele decit se armonizeaza.

Parerea mea este ca acest tip de prietenie ar trebui sa functioneze si la nivelul administratiei, unde ar trebui sa existe un fel de cluburi ale unor oameni de cultura care sa se adune macar o data sau de doua ori pe an, sa-si spuna citeva din ginduri, sa existe acolo un colectiv care sa poata prelua si sa filtreze acele ginduri si sa le poata aseza ca un proiect definitoriu pentru spatiu. Stiu ca exista lucrul asta prin alte parti ale lumii, acolo unde oamenii simt nevoia sa se intilneasca, aici mai mult un telefon te aduna. Mi-am dat seama la ultima intilnire de la Consiliul Judetean, care in sfirsit cauta un mod de acces catre colaborarea si parteneriatul cu Consiliul Local, ceea ce nu este rau, din punctul meu de vedere, am constatat ca Anul Bacovia va incepe pe 17 septembrie si se va termina pe 17 septembrie. Eu le-am si spus-o atunci: “Vreti un an Bacovia? Trebuia sa stiti de Anul trecut sa-l puteti propune Guvernului ca sa-l declare Anul “Bacovia”, era foarte bine, n-ati facut lucrul asta, voi care sinteti guvernele localitatii sI al judetului, declarati-l An Bacovia dar faceti-l An Bacovia, incepeti macar din martie, din aprilie, din mai, cind a murit, si dezvoltati-l pe tot parcursul anului, pina in octombrie, pina in noiembrie, in diferite forme de manifestare, creati un board al acestui An Bacovia”.

Din pacate aici sintem mult, mult, in urma urmei urmelor civilizatiei omenesti. Exista o anumita haina strimta, pe care acesti oameni nu vor sa si-o lepede, pentru ca unii nu vor, altii nu stiu, altii nu se complica, nu isi complica viata. Deci asta este din nefericire zona si timpul care mai mult ne traieste decit il traim, oricit de revoltat as fi eu nu pot sa rezolv mare lucru, pentru ca nu mai sint ala de acum zece ani. E un alt tip de asezare timpului peste mine, sint destul de obosit, ca sa spun asa, si sint obosit desi n-ar trebui sa fiu, pentru ca tot ce fac aici ar trebui sa-mi dea energie, si-mi da de fapt intr-o buna parte. Cam aici e viata mea si din pacate, nu numai din fericire, ca toate sint din fericire si pacate…

Fara Filtru: – Veti concura pentru postul de director al Teatrului “Bacovia”, in cazul in care Primaria il va scoate la concurs, pentru ca in discutiile de culise se vehiculeaza si numele dumneavoastra?

Geo Popa: – Acolo exista o stare de lucruri impardonabila din punctul de vedere al modului in care este aplicata legea. Legea spune foarte clar ca orice institutie publica este condusa de un individ sau de o societate abilitata in acest sens, in urma unui concurs pe un contract de management, care se desfasoara pe un an, pe doi, pe trei, pe patru sau pe cinci ani. Asta este primul lucru de care trebuie tinut cont. Asa face ca tot ce se intimpla acolo de sase ani de zile de acum se intimpla la nivelul la care Teatrul a fost distrus in doua din articulatiile lui importante, pe partea fizica, patrimoniala, nu s-a interesat nimeni pentru ca n-a avut nimeni contractul de administratie, si pe partea culturala, si aici ma refer in primul rind la trupa. Bacaul nu mai are trupa de actori. Or Caragiale spunea un lucru: “Nu Teatrul in care se joaca piese mari este un Teatru mare, un Teatru mare este un Teatru in care joaca actori mari.” Si de aici trageti concluziile pe care le doriti.

Deci este nevoie de o alta privire atit a administratiei, cit si a celui care isi va ingadui sa propuna un program de management. Eu sper sa fie cit mai multi, ca sa se poata alege, ca sint de-ai locului, ca sint din alte parti, Doamne fereste sa fie dintr-o alta zona, de influenta politica. Poate sa fie si o personalitate, poate sa fie si un om simplu, dar numai din zona de contact cultural cu institutia respectiva, nu putem pune ingineri la teatru si actori la avioane. Inca nu m-am decis pina la capat dar vreau sa vad daca exista o dorinta a administratiei de a reda Teatrului pozitia de “cea mai inalta tribuna din societate”. Exista o motivatie a Consiliului Local si a Primariei pentru realizarea unei institutii performante, din punctul de vedere al spatiului si managementului artistic?


Warning: A non-numeric value encountered in /home2/farafilt/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353