Tarnita, un sat de vreo 700 de locuitori, din comuna bacauana Oncesti, a ascuns in inima lui, sub cerul insorit al unei tihnite amiezi de simbata, de la sfirsitul acestei saptamini, un eveniment cu valoare de istorie culturala, pe linga care insa timpul si majoritatea oamenilor au trecut aproape nestiutori.
Actrita Maria Ploae, fiica a acestor meleaguri, a primit diploma si titlul de Cetatean de Onoare al comunei Oncesti si a inaugurat o sala de festivitati care-i poarta numele.
Initiativa apartine consilierilor locali din comuna si primarului Gheorghe Baban, care i-au acordat distinctiile “in semn de recunostinta pentru intreaga activitate culturala, datorita talentului sau, in lumea teatrului si filmului românesc”.
Maria Ploae (Giugaru) s-a nascut si a trait in satul Dealu Perjului, pina la virsta de 12 ani, cind a fost luata la Bucuresti de fratele mamei sale, care a si adoptat-o ulterior si de la care a preluat numele de familie.
Actrita a coborit din masina condusa de sotul sau, regizorul Nicolae Margineanu, a cautat cu privirea un punct de sprijin in multimea din fata salii de festivitati, si l-a gasit in actorul bacauan Gheorghe Popa, care venea spre ea sa o imbratiseze. Am simtit ca ar fi fost firesc sa o aplaudam, dar n-a facut-o nimeni si, desi tentata, am renuntat si eu, la gest. Si-a redescoperit apoi, cu cite o noua privire, fragmente si oameni din trecut. “Ce-am mai crescut toti, ce ne-am mai schimbat!”, a rostit actrita de 60 de ani, cu zimbetul sau cald, retinut. Ne-am indreptat apoi spre locul evenimentului, unde am asistat la o slujba de sfintire a noului asezamint cultural. Actrita a primit cu nedisimulata bucurie dar cu modestie darul comunitatii in care s-a nascut. Acesta este primul titlu de Cetatean de Onoare care i se acorda si este prima oara cind o institutie primeste numele sau.
In mijlocul celor nu mai mult de o suta de persoane, care au participat la eveniment, sateni, oameni de cultura, oameni politici, cadre didactice, Maria Ploae s-a evidentiat prin distinctie, de la tinuta sa, o rochie bleumarin, fara mineci, asortata cu un voal de aceeasi culoare, care-i acoperea umerii goi, accesorizata cu un colier discret, de perle, si un lantisor cu cruciulita, pina la gest si vorba.
Maria Ploae a trait momentul altaturi, de mama sa, de 83 de ani, Victoria Giugaru, de fiica Oana – Maria Margineanu, tinara actrita, de surorile Elena, Cristina si Doinita. In prim planul fotografilor si al camerelor de filmat au stat linga ea insa, actorul Gheorghe Popa si politiceni iar sotul Nicolae Margineanu s-a topit in multime, filmind intimplarea ca un simplu privitor, in aceeasi discretie caracteristica familiei sale.
“Este cel mai frumos premiu, cea mai frumoasa diploma, cea mai importanta pentru sufletul meu. Sint extrem de emotionata, pentru ca m-am nascut in aceste locuri, si ii multumesc Bunului Dumnezeu ca a facut sa ma nasc aici, in Dealu Perjului, si am avut norocul sa-mi desfasor copilaria in mijlocul naturii.
Este foarte, foarte important pentru un om sa traiasca in mijlocul naturii, sa aiba o legatura strinsa cu natura, cu tot ce ne-a lasat Dumnezeu, si, mai ales, cu Dumnezeu. Lucrul acesta vreau sa va spun ca m-a ajutat pe tot parcursul vietii mele, atit in meserie, cit si in familia mea. Seva mi-am extras-o de aici, din dealurile Perjului, de la padurile de la Radoaia, de la salciile Berheciului. Primele Sfinte Liturghii le-am ascultat la Barboasa si-i multumesc parintelui, nasului Toma, pentru ca a fost nasul nostru, al familiei, ne-a botezat pe toti copiii, a fost intr-un fel parintele nostru spiritual.
Multumesc tuturor celor cu care am fost colega la scoala, tuturor satenilor, consatenilor, multumesc mamei si tatei. Multumesc mamei, care se bucura in continuare de viata, este foarte activa si n-are bucurie mai mare decit sa-si vada cimpurile ei pline de roade. Multumesc scolii, am avut-o invatatoare pe Chiriac Genoveva ii multumesc tare mult. Din pacate domnul invatator Mircea Chiriac este dincolo, dar sper ca de acolo se bucura si el, asa cum se bucura si tata, ca si el a plecat de citiva ani.
Sint foarte coplesita, sint foarte bucuroasa. Astazi, cind case importante de cultura din orase se transforma in circiumi, aici se naste o sala pentru manifestari culturale. Vreau sa va spun ca este un lucru rar, pentru care va felicit. Inseamna ca aici sint niste oameni deosebiti, un primar vrednic, care face multe lucruri folositoare, mai ales sufletului”, a rostit Maria Ploae la primirea distinctiilor.
Actrita a oferit apoi si ea un dar celor prezenti, un scurt recital de poezie, din Lucian Blaga (“In amintirea taranului zugrav”), Traian Dorz (“Fa-ti timp”) si Vasile Voiculescu (Colind – In coliba intunecoasa”).
Momentul a adus lacrimi in ochii multora dintre cei prezenti, si mai cu seama in ochii mamei sale, care a rostit abia auzit, cu un zimbet admirativ, “Mama!…”. Actrita a donat salii care ii poarta numele o icoana “Maica Domnului cu Pruncul” si o fotografie a sa, din filmul “Dincolo de pod” (1975), din debutul carierei sale.
Pe drumul din Tarnita, vecin evenimentului, treceau spre viata lor tineri pe scutere, oameni pe cai sau in carute. Intorceau capul atrasi de multimea adunata, fara sa stie spre ce privesc. Si m-am gindit ca intimplarile care merita traite trec adeseori in discretie pe linga noi si le ratam din neatentie.