Actrita Maria Ploae: „Am avut aceasta nevoie de a ma baza pe familie ca sa rezist”

Maria Ploae, zimbetul distins, enigmatic al scenei românesti de teatru si film, artistul de o nobila expresivitate, isi are radacinile pe meleaguri bacauane. S-a nascut in satul Dealu Perjului din comuna Oncesti, intr-o familie cu cinci copii. La 12 ani, destinul i-a facut drum spre Bucuresti, unde au luat-o unchiul si matusa dupa mama. Simbata, ea s-a intors acasa, unde a primit titlul de Cetatean de Onoare al comunei natale si a inaugurat o sala de festivitati cu numele sau, din satul Tarnita. Maria Ploae e un om modest si iti rapunde la intrebari privindu-te direct, cald, cu ochi frumosi, verzi, vorbind cu sensibilitate despre destin, familie si Dumnezeu.


Fara Filtru: -Ati plecat din satul Dealu Perjului un copil, la virsta de 12 ani. Acum, peste ani, artistul Maria Ploae primeste un titlu de Cetatean de Onoare al comunei in care s-a nascut. Cine v-ati simtit astazi, la Tarnita? Cu ce suflet ati trait evenimentul, cu sufletul copilului de atunci sau cu sufletul artistului?

Maria Ploae: -Ma gindesc la copilul acela extrem de umil, ca eram cinci copii la parinti, cu foarte, foarte multe treburi, cu foarte multe griji. Eu, fiind cea mai mare dintre fete, mi-am crescut surorile, dupa aceea ma ocupam de oi, alergam cind la deal si cind la vale dupa ele, dar stiam si sa secer si sa tes, aveam ca sa spun asa o viata bogata dar destul de grea pentru un copil. Eram si foarte visatoare, imi doream sa fac mai mult, sa plec, sa fac altceva, nu constientizam ca vreau sa ma fac actrita dar imi placea foarte mult sa fiu pe scena; si eram pe scena de la scoala noastra, atit la gradinita, cit si la virsta de 12 ani cind eu am plecat. Eram nelipsita la serbari, spuneam poezii, dansam, eram in cor, deci mi-a placut de foarte mult timp scena, m-am simtit atrasa.

Un asemenea eveniment, ca acesta de astazi, il simti cu sufletul omului care a trecut prin toata viata si pentru mine a fost foarte important ca m-am nascut in aceste locuri, ca mi-am tras seva de aici, ca mi-am format o rezistenta.


Fara Filtru: -A fost sansa dv sa plecati atunci. De ce din cei cinci copii ati plecat tocmai dumneavostra?

Maria Ploae: -A fost sansa mea sa plec un pic mai devreme decit se pleca de obicei, ca de obicei, dupa ce se faceau opt clase, plecam la Bacau, insa in conditii foarte grele, trebuiau parintii sa-ti caute o gazda. Si acum surorile mele isi pun intrebarea asta: de ce tocmai eu? Eram cel mai mare dintre copii si Papa (Ion Ploae, n.r.), sotul matusii mele, care era la Bucuresti, venea la noi, in curtea noastra, in casa noastra si era foarte impresionat de mine, pentru ca mama mea striga tot timpul: „Maria, du-te acolo! Maria, vezi de copil! Maria, ada aia, Maria, fa aia!”. Si Papa spunea: „Oare femeia asta nu mai stie sa mai strige si alt nume, numai pe fata asta?”. Deci eram extrem de chinuita, cum spuneam noi, cu foarte multe treburi, cu foarte multe ocupatii, asa incit nu prea puteam sa-mi vad de viata mea de copil.

Si Papa a fost foarte impresionat si de figura mea, spunea ca i-au placut foarte mult sprincenele mele, iubea foarte mult artistii, cunostea toate filmele, si ceva din faptura mea si din faptul ca eram atit de chinuita, atit de solicitata la toate treburile, eu fiind totusi atit de mica, l-a impresionat si a zis mamei: „Eu sa stii ca pe fata asta am s-o iau la Bucuresti”. Si atit a insemnat atit de mult pentru mine, ca tin minte. Asta se intimpla toamna, a mai trecut clasa a V-a si dupa asta am plecat la Bucuresti. Si Bucurestiul mi-a dat alta perspectiva pentru ca am putut sa merg la o casa de cultura, la Scoala Populara de Arta, sa ma descopar, sa-mi dau seama ca vreau sa ma fac actrita, deci a fost o sansa.


Fara Filtru: -In ce fel si-au pus aceste locuri in care v-ati nascut amprenta asupra omului, artistului Maria Ploae?

Maria Ploae: -Viata mi-am petrecut-o foarte mult in natura, cu oile, fiind eram foarte aproape de paduri, de izvor, de flori, de tot ce insemna frumos, dar si grija pe de alta parte, ca era mare nenorocire sa pierzi oile, sa se rataceasca prin lanuri, s.a.m.d. Dar mi-am facut o rezistenta si totodata o sensibilitate legata de tot ceea ce inseamna frumos, de ce ceea ce inseamna natura si mai ales fata de ceea ce inseamna Dumnezeu, pentru ca la tara, cind esti pe cimp, viata ta chiar e in miiinile lui Dumnezeu si atunci inveti lucrul asta, care este foarte important si care m-a ajutat toata viata, sa te bazezi pe Dumnezeu, sa te sprijini, sa-l chemi, sa te lasi moale in miinile lui, cum se spune. Asta am invatat aici. Ca sa nu mai spun ca mama, asa necajiti cum eram, ne punea duminica cele mai frumoase rochite si cele mai bune sandalute si ne ducea la biserica si ascultam Sfinta Liturghie, dupa ce simbata ne spala si ne freca talpile, ca umblam desculti pe cimp. Si asta a fost un lucru extrem de important, cu care am ramas. Vorba aceea, „cei sapte ani de acasa”, conteaza intr-adevar foarte mult. Mama ne-a invatat sa ne rugam, sa multumim Domnului si, sigur ca este extrem de emotionanta intilnirea asta ca iti aduci aminte de tot ce a fost viata si mai ales copilaria.


Fara Filtru: -Ati mai primit pina acum un titlu de Cetatean de Onoare al unei comunitati? Mai poarta vreo institutie numele dumneavoastra?

Maria Ploae: -Nu, este prima data cind mi se intimpla lucrul asta si marturisesc ca nu ma asteptam. A fost o surpriza extrem de placuta, ma simt foarte onorata si imi dau seama ce inseamna pentru mine dar mai ales ce inseamna pentru neamul meu, pentru mama in mod deosebit, pentru tata, care este „dincolo”, dar sint convinsa ca si el se bucura intr-un asemenea moment, pentru ca ne gindim la el, il pomenim si atunci cred ca spiritul sau este alaturi de bucuria noastra.

Fara Filtru: -Din ’76 formati o familie frumoasa cu regizorul Nicolae Margineanu, care v-a insotit si astazi aici, ati crescut impreuna patru copii talentati. Care este secretul longevitatii in aceasta institutie a familiei, devenita tot mai fragila in anii din urma?

Maria Ploae: -Eu, pentru ca am fost nascuta aici, pentru ca am fost crescuta in locurile astea, sint de o sensibilitate excesiva, de o sensibilitate iesita din comun. Si asta intr-un fel m-a ajutat si pe scena pentru ca un artist trebuie sa fii foarte sensibil ca sa dea ceea ce trebuie personajelor pe care interpreteaza. Si asa sensibila fiind, eu am avut mare, mare nevoie, de cineva, de ceva, sa fiu ocrotita, sa ma sprijin. Si familia a fost acest sprijin de care aveam nevoie. Cind am terminat Instituitul…in general m-am simtit pierduta, pina l-am gasit pe Nicolae, omul linga care am simtit ca pot sa stau toata viata si sa-mi construiesc o familie, sa am niste oameni ai mei si numai ai mei, pentru ca eu nu eram genul foarte sociabil si genul „de gasca”, genul care sa stau dupa spectacol la circiuma, la un pahar de bere, la un pahar de vin, sau dupa un film. Eu am fost genul care am tras la copii, la casa, la barbat. Si de asta am putut sa am o familie atit de frumoasa, pentru ca am avut nevoie, nu pentru ca as fi fost eu altfel, grozava, ca as fi avut eu niste calitati formidabile. Am avut aceasta nevoie de a ma baza pe familie ca sa rezist.



Fara Filtru: -Ati colaborat cu fiica dumneavoastra Ana Margineanu, in mai multe spectacole ale sale. Cum este Ana Margineanu ca regizor, din punctul de vedere al actorului Maria Ploae?

Maria Ploae: -A fost fantastic sa lucrez cu Ana Margineanu, in primul rind pentru ca aveam o dubla realizare, faptul ca jucam eu pe scena dar si ca eram sub bagheta ei. Eu am fost in general o mama care a ascultat de copii, dar de copilul regizor am ascultat pina in pinzele albe. A fost o experienta teribil de interesanta si sper sa o repetam. Ana este un regizor extrem de dotat, extrem de pasionat, inventeaza lucruri noi, originale, si a fost pentru mine o mare bucurie sa lucrez cu ea.


Fara Filtru: -V-ati indreptat, mai ales in ultimii ani, spre Dumnezeu. De ce ati facut-o?

Maria Ploae: -Dintotdeauna m-am indreptat spre Dumnezeu, ca mama ne-a invatat lucrul asta. Mama, mi-aduc aminte, si cu tata nu incepeau o treaba pina nu spuneau „Tatal nostru”, ca sa binecuvinteze acel lucru sau o mincare sau o piine. Dar e adevarat ca in ultima vreme m-am apropiat mai mult de Dumnezeu pentru ca am avut norocul ca am facut si un film spiritual, „Binecuvintata fii, inchisoare” (2002, regizor: Nicolae Margineanu, n.red) si in acest film eroina mea, Nicole Valerie Grosu, care era nepoata lui Iuliu Maniu, are o experienta mistica teribila, prin care il cunoaste pe Dumnezeu. Dar il cunoaste atit de tainic si atit de profund totodata, il simte atit de prezent in sufletul ei si este pornita sa respecte legile lui Dumnezeu, incit nici macar nu-si mai doreste eliberarea si spune ca „Niciodata n-am fost atit de fericita ca la inchisoare, pentru ca niciodata n-am fost atit de aproape de Dumnezeu”. Si m-a marcat acesta poveste cinematografica, in sensul ca am incercat si eu sa practic mai mult, ca aproape eram de Dumnezeu in sufletul meu, dar am incercat sa practic.

Practica credintei este foarte importanta, adica este important sa te rogi, este important sa te gindesti mereu la Dumnezeu, e important sa ceri mereu ajutorul lui, este important sa postesti, sa te spovedesti, sa te impartasesti. De asta si poezia pe care mi-o aleg acum, o aleg mai mult in sensul asta, de poezie spirituala, pentru ca simt ca asta ma ajuta si ii ajuta pe cei care asculta, dupa cum ati vazut si dumneavoastra.

Fara Filtru: -Unde mai poate fi vazuta si admirata actrita Maria Ploae in ultima vreme?

Maria Ploae: -In ultima vreme am avut spectacole de muzica si poezie prin toata tara, un fel de turnee. Mai nou am fost la Memorialul Sighet, unde am avut un spectacol cu poezie nascuta dupa gratii, si am inteles ca fragmente bune din spectacol sint pe internet. Si eu sper sa mai fac un film si chiar sa incep sa repet ceva pe scena.

Foto: LIVIU MAFTEI (Ziarul de Bacau, Mediafax). Mai multe fotografii, aici.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular