A.G.Weinberger concerteaza pentru „celalalt Bacau, cel demn si cel mindru”

A.G. Weinberger si-a dorit sa devina chitarist de rock’n’roll de la virsta de zece ani, la 16 ani a cistigat primul onorariu, la 31 de ani, in 1996, a concertat prima data in America, in 2007 a fost selectat pentru Premiile Grammy iar astazi, de la ora 19.30, „The Guitar Man” va concerta pentru a doua oara anul acesta la Teatrul Municipal „Bacovia”, pentru „celalalt Bacau, cel demn si cel mindru”. Un bilet la concert costa 40 de lei.

-Weinberger e nume de neamt sau de evreu? -De evreu. Din Oradea.

-V-a ajutat acest nume cu rezonanta straina in cariera?
-Nu. Dimpotriva. E foarte greu de memorat tocmai pentru ca are o rezonanta straina. Si e lung. Se scrie greu. Lumea este superficiala, daca aude ceva ce nu se incadreaza in stereotipiile uzitate, nu este atenta la ce se spune. Consumatorismul cumva ne face sa fim mult mai indolenti, in toata lumea, nu numai aici.

– Nu v-au perceput in strainatate ca pe unul de-al lor, datorita acestui nume?
-Lumea percepe ceea ce cred eu despre mine insumi. Pentru ca de la noi pleaca si la noi se intorc lucrurile pe care le credem noi despre noi insine. Eu nu prea cred in granite, nu cred in tari, nu cred in nationalitati, oameni suntem, peste tot in lume, cu aceleasi frici, cu aceleasi bucurii, cu aceleasi sperante, cu aceleasi frustrari, cu acelasi optimism sau pesimism. Am avut ocazia sa cint in foarte multe tari, pe patru continente. Sa stiti ca diferente fundamentale n-am sesizat.

Cind ajung intr-un loc nou, ma duc in cele mai simple localuri de acolo, nu stau in hotel care oricum este putin ipocritic, putin altfel decit comunitatea locala. Si mie imi place sa ma duc in circiumile localnicilor, acolo cunosti, acolo interactionezi, acolo iti masori abilitatea de a comunica cu alte culturi, cu alte traditii, cu alti oameni.

-Cum si-a gasit blues-ul loc in spatiul muzical românesc plin de non-valori?

-De ce spuneti ca e plin de non-valori?

-Pentru ca sunt multi „artisti” confectionati.

-E in regula, asta se da pe un anumit canal de informare, dar asta nu inseamna ca nu exista si cealalta Românie, cea demna si cea mindra, pe care am avut placerea si ocazia ca s-o descopar. Eu n-as subestima poporul care m-a gazduit si unde m-am nascut. Eu nici nu stiu daca am patruns pe piata, nu stiu daca ceea ce fac eu se poate numi patrundere in piata. Care piata? Eu fac acest lucru de aproape 30 de ani, probabil ca este un rezultat al consecventei si a faptului ca eu nu accept compromisuri foarte multe.

Sunt consecvent in aceea ce fac. Nu stiu sa fac nimic altceva pe linga asta si sa nu credeti ca rezultatul sau asa zis succesul meu este o poveste de pe o zi pe alta. Chestiile autentice, chestiile fundamentate au nevoie de un timp sa se coaca. Exact cum este un pom fructifer. Stiti ce sunt eu? Eu sunt un gradinar, am pus aceasta saminta in glie acum 30 de ani. Acum ma bucur de roade. Ceea ce nu stiam cind am pus saminta era ce fel de saminta pun. Aici era hazardul, pe care l-am asumat. Adica acum stiu ca mi-am asumat, atunci eram un pusti.

-Ce virsta aveati cind ati inceput sa „gradinariti”?
-Eu stiu ca vreau sa devin chitarist de rock’n roll de la virsta de zece ani dar imi consider cariera pornita de la virsta de 16 cind am primit primul onorariu, 75 de lei, in Oradea. Vorbim de fisia de Vest a României care a fost putin mai norocoasa pentru ca aveam acces la informatii, la reviste, la pastile anticonceptionale, ceea ce ne-a ajutat sa ne dezvoltam mult mai sanatos emotional, sexual, fizic, decit colegii nostri de generatie din alte parti ale tarii unde – stiti foarte bine legile de atunci cum au fost – erau interzise avortul, anticonceptionalismul. Ei, am avut noroc pentru ca la noi s-a facut trafic cu discuri de peste granita. Cu discuri, cu blugi, cu zahar.

-Ce artisti ascultati atunci v-au facut sa va indragostiti de muzica?
-Nu cred ca a fost cineva. Eu am fost in coma patru zile la virsta de zece ani. Am avut meningita. Si cind mi-am revenit, mama mi-a spus, prima mea intrebare a fost: „De ce m-ati adus inapoi?”. Si al doilea enunt a fost: „Eu vreau sa devin chitarist de rock’n roll”. Dupa aceea a urmat o perioada de vreo sapte luni de reabilitare in care trebuia sa invat din nou sa umblu si sa vorbesc. Au fost un logoped cu mine si un fizioterapeut care m-au ajutat sapte luni sa imi revin. De atunci stiu ca vreau sa devin chitarist de rock’n roll. Si de atunci imi reglez fiecare zi din viata in aceasta directie sperind ca intr-o zi voi deveni chitarist de rock’n’roll.

-De ce dragostea pentru chitara v-a dus catre blues si nu catre rock?
-Eu nu ma consider un bluesman. Eu am alta motivatie istorica sa exist. Poporul din care ma trag a fost in sclavie acum patru mii de ani. Cei care au inventat blues-ul au fost in sclavie acum 150 de ani. Probabil ca exista pe undeva o simpatie ancestrala sau o frustrare ancenstrala comuna.

Sa nu uitam un lucru: eu sunt literat, eu stiu sa scriu si sa citesc, cei care au inventat jazz-ul si blues-ul sunt analfabeti si astazi din pacate. Pentru mine „jazz” si „blues” au insemnat un simbol de ridicare individuala si de mesaj social, pentru ca eu din cartile pe care le citeam am aflat ca afro-americanii prin aceste gesturi de manifestari si-au dobindit dreptul la abolirea legii de sclavie, au capatat curaj sa fuga, sa evadeze de pe plantatie. Asta a tinut in ei optimismul si flacara vietii, aceste chefuri, acum 150 – 170 de ani in acele grajduri care s-au numit „jumajunkie”. Ei, motivatia mea istorica este cu totul alta. Eu nu sunt Bluues din aceasta cauza, eu recunosc ca sunt inrudit cu bluesul, da, de acolo m-am inspirat, primele cintece au fost blues dar eu am in mine un bagaj cultural mult prea bogat ca sa ma rezum doar la cele trei acorduri si acele 12 masuri.

Eu vin din Crisana, Oradea nu este Transilvania, este Crisana, o zona etnografica incredibil de bogata. Eu nu vreau sa ma dezic de acel bagaj cu care am fost binecuvintat. Oradea pe vremea mea a fost un oras foarte cosmopolit. Ma jucam impreuna cu copiii români, unguri, cu tiganii, cu slavii, aveam slovaci la noi, cu evreii, svabii, invatind limba celuilalt, petrecind zile de nastere impreuna, aparind acelasi parc unde eram batausi. Aveam un gang, o gasca care pazea, proteja un parc al unui oras, care dezvolta o camaraderie foarte importanta. Pe mine ma doare locul ala in care m-am nascut. Tocmai de acea nu scuip pe strada, nu poluez, nu injur, pentru ca ma doare locul de care trebuie sa am grija si astazi. Prin urmare eu nu vreau sa ma dezic de acest bagaj care in mine devine probabil un bagaj unic si irepetabil.

-Ce-l diferentiaza pe cetateanul român Weinberger de ceilalti artisti români de a reusit sa fie nominalizat la Grammy?
-Informatia. Trebuie sa precizam ca n-am ajuns sa fiu nominalizat. Am fost doar selectat si propus, am trecut doar de primele doua filtre, primele doua jurizari. N-am apucat sa fiu nominalizat.

Trebuie sa-si cunosti businessul in care esti, trebuie sa-ti cunosti oportunitatile, trebuie sa-si cunosti competitorii, trebuie sa-si cunosti cumparatorii. Trebuie sa fii informat ca sa ai succes sau ca sa te mentii. Nimic nu se face de la sine. Nimeni nu are interes mai mare sa te promoveze decit tu insuti. Prin urmare esti obligat, daca ai talet si crezi in tine, sa fii cit mai informat si educat in acest bussiness. Grammy-ul, ca si Oscarul de fapt, sunt niste lobby-uri politico – diplomatice, nu in intelesul bilbei care este la noi in politica.

Ei, si este importanta politica de marketing a fiecarui artist sau a fiecarei case de discuri. Trebuie sa-ti cumperi timp de publicitate ca sa fii auzit, ca sa stie de tine, macar sa-ti auda numele cei 20 de mii de votanti, pentru ca n-au cum sa asculte tot ce este in acele trei volume. Ei, eu aici am gresit, inca mi-au lipsit 100 de mii de dolari ca sa-mi cumpar timp de publicitate in America.

-Cum si cind ati ajuns in America?
-Prin internet, sa stiti ca pe mine netul m-a ajutat foarte mult, eu din ’94 sunt prezent pe internet. Un prieten care venea la concertele mele m-a intrebat daca nu vreau sa-mi faca pagina, ca o sa ma ajute foarte mult. Mi-a facut o singura pagina de prezentare si mi-a dat o adresa de e-mail. Habar nu aveam cum e cu e-mail-urile. Si am inceput sa trimit fel de fel de mesaje la niste banci de date si niste cataloage care erau disponibile online despre niste asociatii de blues american. Si in 1996 am primit o invitatie din Memphis,Tennessee, la un festival de blues si m-am dus, singur.

Acolo sunt muzicieni care nu se compara cu nimeni din România – o paranteza – va spun ca România n-are groove, in România nu este ritm, România este vis, este poezie, dar nu e ritm.

-Si noi avem ritm…
-Da, dar nu convingem, n-are acea forta transcedentala care convinge, care face pe auditor sa se predea imediat. A, groove au tiganii la noi, doar minoritatile cinta bine, majoritatea n-are cum, n-are de ce sa dovedeasca valabilitatea existentei intr-o tara gazda. Doar minoritatile, pentru ca au nevoie de acel plus si asta se vede in orice, in cultura, in sport. In toata lumea, nu numai in România.

-Cit ati stat?
-Atunci doua luni, n-am stat mult, dar atunci mi-am prelucrat socul cultural. „Oau, America, ce masini, ce cladiri!”. Apoi am inceput sa-mi imbogatesc agenda telefonica cu contacte de acolo. Foarte important! Sa mentii legatura, sa trimiti carti postale, felicitari de sarbatori, sa stii cind e ziua lor de nastere, sa dai un e-mail de “la multi ani!” si asa mai departe.

-Ati declarat intr-un interviu ca nu sunteti foarte multumit de felul in care sunteti promovat in România. Va simtiti mai bine reprezentat ca artist in alt spatiu decit cel românesc?
-Eu nu cred ca exista in România o industrie muzicala. Da, a fost o perioada cind am fost putin suparat ca nu ma promoveaza radiourile, dupa aceea am inteles. Eu nu sunt pentru formatul radiourilor care nu fac altceva decit ca se autocopiaza dintr-o lipsa de curaj de a lua decizii independente.

Si atunci “mai bine preluam un format de succes”. Si atunci norocul meu a fost ca in America am invatat cum sa fii independent si asta aplic si acum in România: eu sunt independent, ma promovez pe internet care este o mare binecuvintare. Am si blogul, am si site-ul meu oficial, si am si sase site-uri adiacente care toate sunt de promovare. Avem un buletin electronic care se numeste Blues Mobile si care ajunge la peste 4000 de abonati, avem o pravalie pe net.

Nu mai lucrez cu nicio librarie pentru ca absolut nimeni din România nu e pregatita sa preia in librarii produsele mele, pentru ca sunt indolenti, needucati, inculti sI nu fac training. Am avut contract cu un lant de librarii foarte celebre unde am si platit ca sa intru in acele „listening station-uri”, am platit ca sa-mi apara afisul si macheta la casierie, nimic din astea nu s-a intimplat. Nai mult de atit am fost o data ca testare sa-mi caut discul si l-am gasit undeva la “muzica internationala”. L-am intrebat pe vinzatorul de acolo care era un pusti de ce si mi-a zis: “pai nu vedeti cum il cheama?”. “Da? Tocmai vorbesti cu el. Eu am platit ca sa apar pe raftul cu «Noutati românesti»”. Atit de inculti, indolenti , nepregatiti sI dezinteresati sunt cei care vind muzica.

Si atunci m-am decis: “N-am nevoie de voi, imi vind eu singur”. Anul trecut din “Nashville Calling”, din discul care a fost cu Grammy-ul si care a fost facut in Nashville Tenesee, am vindut 3800 de unitati in România cu un pret care nu este mic deloc. Eu consider asta un succes comercial al unui artist independent. Anul trecut am avut 70 de concerte in România, m-au vazut 23 de mii de platitori. Eu nu ma duc gratis, eu nu accept sa ma duc sa ma vada lumea pe gratis.

-Onorariile dv sunt confidentiale?
-Da, sunt condifentiale, sunt conform box-office-ului. Cit a generat A.G. saptamina trecuta la Oradea? Conform acelui gros generat, noi mergem si spunem sI la Cluj onorariul urmator. Eu conduc un business cu bun simt si bazat pe fapte probate si reale. La mine costa 300 de mii biletul sau 10 euro, depinde de loc, cind mergem in orase mai mici `n care nu exista posibilitati, normal ca reducem. La noi in parcari se aduna masini noi, la noi si fizionomic vin altfel de oameni, tot români. De asta spun, descopar cealalata Românie, cea demna si mindra, care deja are un standard de existenta si care nu se lasa pacalita.

-Daca ar fi sa va descrieti viata in piese de blues sau de rock’n’roll, care ar fi?
-„Hoochie Coochie Man”, „Johnny B. Goode”, I can’t get no satisfaction” si probabil „I just wanna be a milionaire”. Eu asa sunt de cind mi-am revenit din coma, deci eu practic n-am 43, am 33.

-Cind nu are concerte, cind nu inregistreaza CD-uri, cind nu face emisiuni sau nu invata pe altii muzica, ce face AG?
-Sta cu burta la soare in jacuzzi, bea Martini sec si nu face nimic. Si atunci crede ca de fapt asta este misiunea finala a omului: sa nu faca nimic. Suntem facuti ca sa nu facem nimic pentru ca daca facem orice deranjam echilibrul universal.

Eu sunt hedonist, domnisoara. Mie imi plac placerile, mie imi place confortul, eu sunt eu am acasa un fotoliu mare, de piele, confortabil, am o masa unde am o perna, pun piciorul, am laptopul aici (arat\ cu mina spre stinga), celelate aici (indica spre dreapta), telecomanda de la televizor, telefoanele, si stapinesc lumea mea de acolo. Mi se face chef, ma bag in jacuzzi , iau un Martini sec cu doua masline si sorb o ora doua, poate si adorm acolo, si efectiv nu ma intereseaza nimic, nu ma poate impresiona nimic, doar daca este autentic. Din pacate, foarte rare lucruri sunt autentice. A, bilba este autentica.

-V-a ajutat muzica, bluesul in relatia cu femeile?
-S-ar putea sa fie un component dar stiti cum e asta, n-o sa fiu ipocrit eu flirtez intotdeauna (citeva secunde de pauza in cre ma fixeaza cu privirea), am nevoie de acceptarea lui Venus, pe care o venerez. Eu cred in rolul de conducere al femeii in Univers, pentru ca femeia este portalul vietii prin care iesim, adica venim, in aceasta lume, femeia trebuie sa aiba un loc special. Cred ca daca femeile ar conduce lumea ar fi mult mai bine. De exemplu eu nu ma duc la stomatologi barbati sau la doctori barbati, numai la doamne, am mai mare incredere in ele.