In vizita sa in Bacau, Ana Blandiana a abordat pasager si subiectul relatiei sale de dupa Revolutie cu gruparea din jurul lui Ion Iliescu, Frontul Salvarii Nationale, moment pe care l-a atins pe crestet cam asa: “A venit la mine un om urit (asta m-a surprins, de ce sa spui «urit» unui om, daca nu pentru a marca in mod evident distantarea ta fata de el. Dar de ce?, n.aut.) si mi-a zis: «Ai grija ce faci, ca avem planuri mari cu tine!». Iar eu am raspuns: «Poate ar trebui intii sa facem prezentarile». (…) Era Brucan. Si mi-a spus din nou ce planuri au cu mine, voiau sa ma puna vicepresedinta. «Dar pe mine nu ma intrebati?», am zis. Am refuzat. Si atita au insistat, incit m-am incapatinat sa nu cedez. Am simtit ca aveau nevoie de mine sa faca ceva in spatele numelui meu. Am demisionat cind am aflat ca gruparea urma sa devina partid. Singura mea putere, puterea mea dintotdeauna a fost sa spun adevarul”.
Iata cum descrie Alex Stefanescu acest episod din viata poetei, in “Istoria literaturii române contemporane”: “Valul revolutiei din decembrie ’89 o aduce in echipa eterogena de conducere a tarii, constituita in jurul lui Ion Iliescu (Consiliul National al Frontului Salvarii Nationale). Mai devreme decit alti intelectuali, Ana Blandiana isi da seama ca gireaza involuntar, cu numele ei, o vasta intreprindere de restaurare, daca nu a comunismului, cel putin a pozitiei sociale a comunistilor, si paraseste gruparea”.
Cam asta.
Bine, ca altii sustin altceva, e o alta poveste.
Sursa foto: Ziua
