Bacaul va gazdui la acest sfirsit de an un eveniment expozitional care il va avea in centrul sau pe artistul vizual francez, de origine româna, Christian Paraschiv, considerat de criticii de arta unul dintre liderii generatiei ’80 a artei contemporane românesti.
Pe 10 decembrie 2010, ora 17.00, el va deschide la Galeriile „Velea” din Bacau, conduse de artistul plastic bacauan Gheorghe Frantz, expozitia instalatie „Nomos/Corp 1990 – 2010”.
In deschiderea evenimentului va vorbi criticul de arta iesean Valentin Ciuca. Expozitia este organizata in colaborare cu Galeria „A l’enseigne des Oudin” din Paris, care il reprezinta pe artistul francez, si cu Centrul de Creatie „Sura cu dor” din Magura (Bacau).
Christian Paraschiv a participat in perioada 1 – 21 august 2009, la Tabara Internationala de Pictura de la Tescani, organizata de Muzeul National „George Enescu” si Muzeul de Arta din Bacau, revenind astfel in tara dupa o absenta de sapte ani.
Sunt curioasa care critici de arta il considera pe Paraschiv „unul dintre liderii generatiei ’80 a artei contemporane romanesti” …ai citat pe cineva ?
Iata si o alta „parere ”
http://www.revista22.ro/artologia-3791.html
Omul-orchestra, dar fara partitura
Christian Paraschiv, artist franco-român a carui poetica eterogena s-a nutrit dintr-un conglomerat in care se combina actionismul lui Ion Grigorescu si simbolismul prologist de tip Gherasim, „mizerabilismul” lui Teodor Graur si estetismul pervers polimorf al lui Bernea si pe care s-au grefat, in emigratie, aproape toate locurile comune ale practicii artistice politically correct (noile media, ecologia, dilemele identitare), revine in tara cu o Retrospectiva de o amploare cosmica. In ea se regasesc atat desenele din frageda pruncie ale artistului, mostrofronti cumsecade trecuti cu pompa la capitolul Copilarie 1960-1968, cat si picturile din Romania anilor 1970-1980, total neproblematice in mediul local al acelui timp, cu amestecul lor de ambitioasa, dar nesigura indemanare pur tehnica si timida prospectare concomitenta a erotismului, a simbolicii religioase si a subversiunii politice temperate pana la amagiri de iuti soparle strecurate juvenil printre bolovanii vremii. Alaturi de acestea sunt etalate in extenso segmente ale activitatii realmente prodigioase a artistului dupa momentul emigrarii: lucrari de arta bio- (pe blana de miel, dar si cu piele sau par de om), sau anti-biotice (din plumb, ardezie, argila, carbune, rasini, polimeri stereospecifici sau ba), pictura de toate facturile, de la genul de abstractie facuta „din mana” pentru ochi (tip Simon Hantaï, Roman Opalka etc., in seria Datoria 1989-1996), la aceea facuta „din minte” pentru spirit (in seria Rana blana, 1980-2000, dominata de productii similare lui Ryman sau Rothko, doar ca zburlite rau), pana la piese op-art, colaje, asamblaje, texte conceptualiste, sculpturi in bronz, piatra sau lemn, carti de artist, infografii, fotograme si video-documentatii ale unor performance-uri, declaratii, manifeste, conserve cu mancare de pisici si sapunuri „de artist”, instalatii, grafica si iarasi pictura-pictura s.a.m.d.
Exista, se stie, „romani de succes”, inventatori sau oameni de stiinta care, odata emigrati, au facut, asa cum se spune, „orice” (au spalat vase si au pazit laboratoare, au tuns iarba si au vandut aspiratoare) pentru a-si atinge in cele din urma telul, implinirea vocatiei lor stiintifice. In cazul lui Christian Paraschiv, situatia este numai parelnic asemanatoare, caci el a facut aproape „orice” in domeniul artei, ca si cum ar fi spalat vasele murdare ale tuturor stilurilor si practicilor artistice ale timpului. Arta era insa chiar domeniul sau, unde ar fi trebuit sa se manifeste mai degraba coerent, nu ca si cum ar fi fost un teren de incercare, o baza de antrenament unde artistul trebuia sa dea probe la toate aparatele. Aceasta intelegere eronata a ideii si a practicii experimentale in arta a marcat si primii ani dupa 1989 in Romania, cand, cu mic cu mare, toata obstea artistica s-a dedat la „experimente” care mai de care mai democrate, tehnocrate, demodate, ratate. Român pur-sange si la acest capitol, Paraschiv pare a fi prototipul artistului cu prea multe insusiri, entropic, omul-orchestra, dar fara partitura. El este constient ca un artist actual trebuie sa aiba un concept, caci altfel nu razbeste, dar nu a realizat ca simpla invocare fetisista si proliferarea obstinata a conceptului ( La Peau-Le Corps, Le Noir est la Couleur du Langage, „quand je suis roumain je suis fran ç aise/quand je suis française je suis roumain” etc.) nu este nici pe departe totuna cu conceptualismul, cu capacitatea de transformare a enuntului, a ideii, in experienta estetica. O lucrare emblematica in acest sens este instalatia Negrul este culoarea limbajului, din 1990, un morman de efecte culturale in care se gasesc de toate, baterii, botosei, turte de plasticuri diverse, steaua lui David, secera si ciocanul, o masa critica de obiecte si semne ce basculeaza finalmente in nimic. Chiar daca sunt puse frumos laolalta, lucrurile si temele grave nu emit sensuri si senzatii prin simpla juxtapunere, evocare, declamare. Dimpotriva, produsul este o arta de carte, simpla invatatura. Chiar daca a fost traita cu intensitate de catre artist, ramasitele acestei trairi nu dau traire spectatorului, ci doar senzatia confruntarii cu resturile sleite, reci si lugubre ale parcurgerii purgatoriului artei contemporane de catre un om plin de puteri, dar lipsit de un tel pe masura lor.
si un alt articol :
http://www.observatorcultural.ro/Christian-Paraschiv-Negrul-este-culoarea-limbajului*articleID_17378-articles_details.html
a citi raspunsul meu pe situl http://paras.c.perso.infonie.fr/
revista 22 a refuzat, ca pe vremea comunista, de a publica raspunsul meu la non articolul scris de Kessler____________