Atelier şi concert de percuţie, la Tescani

Elevi şi studenţi din Bacău, Iaşi, Bucureşti, Cluj şi Oradea participă în perioada 7 – 17 iulie 2012, la Tescani (Bacau), la un atelier de interpretare percuţie, coordonat de prof.univ.dr. Alexandru Matei şi asist. univ. drd. Sorin Rotaru, de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Luni, 16 iulie, de la ora 17.00, cursanţii vor susţine, in Sala “Oedip” a conacului de la Tescani, un concert de percuţie în care vor interpreta lucrări de J.S. Bach, Keiko Abe, David Friedman, Emmanuel Sejourne, Claudio Santangelo, Alice Gomez, W.A.Mozart, Jack McKenzie si Yann Tiwersen. Intrarea este liberă.

Pentru editia 2012 a atelierului au fost selectati percuţioniştii Iulia Bita, Răzvan Florescu, Irina Rădulescu, George Iacob, Flaviu Dudas, Horia Stanciu, Andrei Pletea, Andreea Bagut, Cristina Hudici, Daniel Iliescu, Ioana Ailenei şi Ana – Maria Copu.

Atelierul de percuţie, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediţie, este organizat de Muzeul Naţional “George Enescu”, Bucureşti, şi Secţia “Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”, Tescani, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Colegiul Naţional de Artă “George Apostu”, din Bacău, şi Filarmonica “Mihail Jora”, din Bacău.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular