Mă uit la ei cum se apropie unul câte unul de locul accidentului, tot mai aproape, ca niște ulii care miros hoitul, sângele cald. De unde această atracție irezistibilă a răului? De data asta, însă, nu sunt victime, s-au încăierat patru mașini în trafic, nici o urmă de sânge, numai cioburi. Strada s-a umplut de oameni, unii veniți cu copii mici… Ce-i atrage, ce-i ține în loc în această contemplare a dezastrului? „Nu au altceva mai bun de făcut”, îmi spune cineva.
