Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău a prezentat publicului duminică seară premiera spectacolului „Casa de amanet”, o punere în scenă sub semnătura regizorului Gheorghe Balint a unui text contemporan, pentru care autorul său, băcăuanul Cristian Bănică, în vîrstă de 42 de ani, a primit în luna noiembrie 2012 Premiul special al juriului la Concursul Naţional de Dramaturgie „Mihail Sorbul”, din Botoşani, prezidat de scriitorul şi criticul de teatru şi film Ştefan Oprea.
Spectacolul „Casa de amanet” nu este doar prima montare a textului dramatic omonim, ci marchează şi debutul tînărului autor băcăuan ca dramaturg, Cristian Bănică desfăşurîndu-şi în mod curent activitatea într-o zonă mult mai pragmatică a vieţii, ca director executiv al ANRSPS (Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale), Unitatea Teritorială 265 Bacău.
Mesajul piesei şi al spectacolului „Casa de amanet” este de o brutală actualitate, o metaforă a fragilei noastre existenţe în acest timp al crizelor morale şi financiare, în care, după cum spune autorul, „nu ne mai suferim, nu ne mai îngăduim unii pe alţii”, uitînd sub obsesia banului ce este cu adevărat important în viaţă. Astfel că te poţi regăsi uşor, fără bucurie, în povestea celor două personaje, o funcţionară la o casă de amanet, fată bătrînă, anacronică prin sensibilitate şi opţiuni în raport cu timpurile noastre, şi un bărbat trecut de a doua tinereţe, a cărui singură avere sînt amintirile, vinovat de nebunia de a nu înceta să viseze.
Tema singurătăţilor noastre în contemporaneitate, a sărăciei care dezumanizează aproape fără selecţie, fragilitatea umanului, tot acest miez amar de viaţă e subiect ofertant pentru un roman, nu doar pentru o piesă de teatru, pentru film artistic sau documentar, cu un succes extraordinar, dacă prin succes înţelegem o reacţie unanim pozitivă la un produs artistic de calitate.
Din acest punct de vedere, autorul piesei dă dovadă de o bună intuiţie a „mişcărilor sufletului” în contemporan, cum se exprima regizorul Gheorghe Balint în avanpremiera spectacolului, şi de o bună capacitate de percepţie a realului.
Din păcate, însă, lipsa probabil a exerciţiului constant în scris s-a resimţit în textul piesei „Casa de amanet” şi a dăunat, mai departe, atmosferei spectacolului.
Textul abundă de locuri comune, e acolo o aglomerare de „citate celebre” – care culminează cu „dacă s-ar clădi o casă a fericirii cea mai mare incăpere ar fi sala de aşteptare” – de trimiteri la scriitori români sau străini, la religie, morală, structură care s-ar potrivi mai curînd unui volum cu titlul „cum să pari cult în 30 de pagini”, e o „filosofie de facebook”, din care puştii care citează constant pe celebra reţea de socializare şi-ar putea găsi material pentru cîteva „statusuri” de succes.
Şi cînd mai pui în aceeaşi frază a spectacolului cuvinte precum „mamă”, „Crăciun”, sugestia morţii şi imaginea vizuală a ninsorii nu te mai poţi aştepta decît să mai apară şi Fuego pe scenă.
Ce lipseşte textului este recuperat însă în parte de scenografie, un discurs vizual rafinat, construit de artistul fotograf Viorel Cojan, care cunoaşte forţa expresivă a limbajului alb – negru. Numai un gest uman, atît de simplu ca acela de a dărui cuiva o floare, mai poate colora, veţi afla, această lume cotidiană în alb şi negru care ne-a devenit familiară.
Spectacolul beneficiază şi de o distribuţie valoroasă, formată din doi actori talentaţi, Eliza Noemi Judeu şi Viorel Baltag.
„Partitura” personajului interpretat de actorul Viorel Baltag, o confesiune în fond, preponderentă în spectacol, curge însă liniar, previzibil, fără ritm.
Din această monotonie publicul este scos pe alocuri de jocul actriţei Eliza Noemi Judeu, „cardiograma” interpretării sale dînd viaţă acolo unde textul şi construcţia spectacolului o permit, printr-o mai mare varietate de stări şi reacţii.
Lumea e minunată ne spune în final, prin vocea lui Louis Armstrong, spectacolul lui Gheorghe Balint şi, dacă privim din unghiul potrivit, acela din care nu se văd imperfecţiunile, „Casa de amanet” are cel puţin meritul de a ne face să medităm asupra vieţilor noastre şi a relaţiilor cu oamenii din jurul nostru. Pentru că, poate, aşa cum spune autorul în final, „nu există nebuni, există doar vise sfărîmate”.
În ciuda unor opinii divergente ale spectatorilor cu privire la premieră, Cristian Bănică, autorul textului pus în scenă de regizorul Gheorghe Balint, s-a arătat foarte încîntat de spectacol.
„Geo a reuşit să mă înţeleagă mai bine decît am putut eu să-mi imaginez. Din discuţiile mele cu el a înţeles exact ideea mea iar eu să vă spun sincer m-am simţit ca un arhitect care desenează, pictează, proiectează o casă, o vezi pe hărtie iar în momentul în care am văzut spectacolul a fost ca şi cum ai intra în această casă şi ai vedea ideea transpusă fizic, ai vedea camerele, decorul. A fost ceva impresionant şi pentru mine. Am trăit la fel ca toţi ceilalţi spectatori. M-a impresionat foarte mult jocul actorilor, nu degeaba am ţinut ca ei să joace, sînt într-adevăr cei mai buni, şi regia, totul a fost la superlativ. Şi decorul m-a impresionat foarte tare. Au fost fascinante.
Toată piesa a plecat de la o idee, de la a-ţi amaneta visurile, amintirile, astea sînt lucrurile noastre cele mai de preţ, probabil că asta e averea cea mai mare pe care mulţi n-o mai preţuiesc în ziua de azi. Azi e importantă casa, maşina, vila, astea-s importante, alte visuri legate de tinereţe, de copilărie au dispărut”, a declarat Cristian Bănică.
Spectacolul a fost produs în parteneriat cu Asociaţia „Artă pentru toţi”, prezidată de Claudia Bănică, soţia autorului piesei „Casa de amanet”.
