Casa mea cu papusi

Am ezitat vreo doua zile sa scriu ceva despre premiera “Nora” (Ibsen) de la Teatrul Municipal “Bacovia” pentru ca nu puteam sa scap de imboldul de a pune titlul “Mai buna cartea decit filmul”, adica mai buna piesa decit spectacolul, gind care mi-a trecut prin minte la incheierea reprezentatiei de duminica seara.

Or, spectacolul bacauan merita vazut, mai ales de barbati, pentru mai multe motive:

pentru mesaj in sine, pentru scena finala si pentru felul intens in care o joaca actrita Eliza Judeu pe Nora, pentru maniera in care actorul Viorel Baltag struneste personajul ibsenian al avocatului Krogstad, pentru distinctia pe care Firuta Apetrei a dat-o suferintei in rolul doamnei Cristina Linde, pentru notele de modernitate pe care scenografa Cristina Ciobanu si regizorul Dumitru Lazar Fulga le dau piesei din 1879, pentru costume s.a.m.d.

Atita doar ca eu citisem de curind “Casa cu papusi” a norvegianului Henrik Ibsen si imi construisem in minte oarecum altfel anumite personaje. In casa mea cu papusi, Torvald Hermer (Stefan Ionescu) era rational, calculat, rigid chiar, rece, dar nu brutal. Or Hermer din spectacolul bacauan s-a rastit la Nora si a dialogat cu ea sacadat, agresiv pina aproape de isterie. Ma gindesc la scenele astea si-mi imaginez cum ar fi fost o punere in scena cu o atmosfera de o raceala densa, in care Hermer sa radieze ca un sloi de gheata si singurele zone de caldura ale spectacolului sa fie cele interpretate de Nora, Rank si Linde, in final. In viziunea mea nu era nevoie sa se tipe ca dialogul sa doara.

O supriza neplacuta a fost si doctorul Rank, interpretat de Ion Goranda, personaj care pare aici instabil mental, nicidecum un barbat caruia sa-i faci confesiuni prietenesti – si care sa poata trezi unei femei ca Nora un soi de afectiune. Vorba cuiva, privitor de sex masculin, “spectacolul nu mi s-a parut nordic, la cum s-au certat astia, parea italian”. Altfel spus, cam zgomotos pentru densitatea lui Ibsen.

S-a taiat mult din piesa din pacate dar am regretat cel putin doua lucruri: prezenta replicii “Taci!”, inexistenta in textul original, care s-a dorit probabil rezumativa pentru o discutie in contradictoriu, si absenta cuplului de replici “Nora: «Te-am iubit mai mult decit orice pe lume»”, “Helmer: «Nu invoca scuze prostesti!»”, care mi se par extrem de sugestive.

„Nora” este punerea in scena sub semnatura regizorului Dumitru Lazar Fulga a dramei in trei acte „O casa de papusi”(1879), a dramaturgului norvegian Henrik Ibsen. Piesa pune in discutie rolul femeii in societate. Nora (Eliza Noemi Judeu) joaca rolul de papusa intr-o casatorie in care barbatul (Stefan Ionescu) crede ca are singurul cuvint iar sotia nu se poate ridica mai sus de nivelul de „sticlete”, „vrabiuta”, „pasaruica”, „ciocirlie”, „bunul lui cel mai de pret”, a carei insa cea mare responsabilitate poate fi doar tarantela sau educatia copiilor. Nora se complace in aceasta situatie, din iubire, pina intr-o zi cind afla ca in aceasta casatorie ea a venit cu dragostea si sacrificiul personal, el cu egoismul masculin. Parerile de rau ale lui Hermer vin prea tirziu, cind Nora este deja hotarita sa inceteze sa mai fie sotia – papusa, jucarie a barbatului ei, asa cum fusese fiica-papusa pentru tatal sau. Decide sa fie in sfirsit un om liber si sa respecte „cele mai sfinte dintre indatoriri”, indatoririle fata de ea insasi.

Intrebari pentru spectatori:

Cui recomandati spectacolul „Nora” spre vizionare? Parintilor? Copiilor? Unei femei? Unui barbat? Unui student? Unui elev? Unui cadru didactic?

Nora:
„Cu orgoliul lui de barbat ar fi fost prea umilitor sa stie ca-mi datoreaza ceva. Asta ar dauna mult relatiilor dintre noi, casatoria noastra atit de frumoasa si de fericita n-ar mai fi cum este”.

„Voi nu m-ati iubit niciodata. Vi s-a parut numai. In realitate pentru voi am fost doar un amuzament. (…) Tata ma numea papusa lui si se juca mereu cu mine asa cum ma jucam eu cu papusile mele. pe urma am intrat in casa ta…(…) sa fiu o paiata …atit cereai de la mine, Torvald”.

„Casa noastra n-a fost decit o casa e papusi. Aici eram papusa – sotie, dupa cum la tata fusesem papusa – copil. Iar copiii nostri la rindul lor au fost papusile mele”.