Numele i l-am aflat putin mai tirziu, prima sa marca de identificare i-a fost zimbetul. Ori de cite ne intilneam pe teren, la diferite subiecte, ma intimpina cu un zimbet, desi nu vorbisem inca niciodata, dar asa saluta el oamenii, zimbind. Vestea ca scrie versuri, si ca a publicat deja doua volume, am primit-o mai apoi fara surpriza. Acel tip de generozitate spirituala de care dadea dovada colegul Celestin Antal, operator de imagine la postul local de televiziune 1TV Bacau, era in mod firesc si rezultatul cercetarii si intelegerii lumii prin poezie.
La sfirsitul anului 2011, Celestin Antal a publicat la Editura Proplumb, din Bacau, cel de-al treilea volum de versuri al sau “Santinela propriei nadejdi”, o selectie de poezii de factura sociala, filosofica si de dragoste, extrase din numeroasele sale manuscrise lasate “la dospit” in sertar.
Desi scrie de 12 ani, poetul din televiziune vorbeste cu modestie despre pasiunea lui pentru literatura. Crede ca n-a atins inca maturitatea dorita in scris si e rabdator.
Chiar daca pentru “civili” jurnalismul de televiziune poate parea un mediu dur, in care sensibilitatile mai mult incurca decit ajuta, Celestin spune ca acest contact cu lumea reala l-a ajutat. Oamenii pe care i-a intilnit pe teren, cu povesti de viata unele frumoase, altele dramatice, l-au inspirat, spune el, si l-au ajutat in poezie.
“Ma inspira oamenii in general si chiar ma bucura ca am ajuns in televiziune pentru ca am cunoscut foarte multe cazuri, pe care inainte le vedeam doar la televizor. Acum ma confrunt cu ele direct si toate cazurile astea imi transmit stari. Sint evenimente frumoase la care particip, sint evenimente mai putin pozitive si acumulind o anumita experienta si privind omul in ochi atunci imi formez ginduri, acolo se nasc primele idei si apoi le transform in cuvinte.
La inceput, poezia a fost o terapie prin care ma regaseam si voiam sa simt ca sint un om, imi cream o lume a mea. Acum, imi doresc sa transmit ceva oamenilor, celor care doresc sa citeasca. Vreau sa transmit ceva adevarat, de la suflet pentru suflet. Eu m-as bucura ca mai multi tineri sau oameni care iubesc poezia sa intre in lumea asta. E o lume frumoasa, nu musca”, glumeste Celestin Antal.
Aceasta este natura sa, o imbinare de umor, sensibilitate si realism, si asa ii sint si poeziile. Multe le-a scris pe drumul dintre Bacau si Faraoani, comuna bacauana in care locuieste, sau in pauzele dintre filmari.
“Facind naveta Faraoani – Bacau in autobuz intotdeauna asta fac, privesc oamenii si imi sare un cuvint in minte, gasesc miezul poeziei, ideea. Sint citeva cuvinte pe care le notez pe telefon sau pe hirtiutele pe care le am mereu la mine. La acestea se mai ataseaza apoi, cind ajung acasa, anumite ginduri, si propozitii. Intotdeauna am gindit ca sint niste cioburi de ginduri adunate, sparte din ceramica mintiii si a sufletului. Si nu puteam sa trec peste ele. Nu stiu ce exista in sufletul meu, toata lumea se intreaba. Eu am o parte mai sensibila dupa cum am observat si ma gindesc ca asta m-a convins ca trebuie sa astern. Am trecut prin mai multe obstacole si cred ca asta m-a determinat sa fiu mai bun. Cred ca poezia apare din bunatate”, mai spune jurnalistul poet.
A debutat cu poezii religioase in “Ecouri de vale”, revista Bisericii Catolice din comuna Faraoani. Debutul in volum a avut loc in 2007, cu “Roua rubinie” aparut tot la Editura Proplumb. A urmat, in 2009, “Pastor peste urme”, la aceeasi editura bacauana.
Celestin Antal scrie pe hirtie, are toate poeziile in manuscris. Nu foloseste calculatorul pentru a-si ordona gindurile. Si nu isi imagineaza lumea fara carte.
“Exista aceasta discutie ca in viitor ar putea fi doar carti electronice dar eu nu cred ca se va intimpla asta. Eu prefer cartea, e vie. Cind ii rasfoiesti paginile simti lumea, rasfoiesti de fapt niste zile ale unor timpuri petrecute in imaginatia scriitorului si la un moment si noi pasim pe acele meleaguri bucurindu-ne de ceea ce simtim”, spune Celestin Antal.
Colegii ii mai spun uneori “Poetul” dar el se defineste modest: “un om care vorbeste mai mult prin imagini si cuvinte”. Si asa isi vede viata si de acum inainte.
“Eu zic ca sint facut pentru asta, sa creez si prin cuvinte si prin imagini. Eu spun ca m-am regasit. Poezia iti deschide orizontul. Te plaseaza deasupra locului in care neputinta face victime. Prin credinta si prin poezie te ridici. In perioada asta este destul de greu sa traiesti. Noi trebuie sa ne pazim nadejdea, sa nu se apropie gindurile rele. De aici titlul «Santinela propriei nadejdi». Eu sint santinela, noi trebuie sa fim santinela”, a mai spus poetul Celestin Antal.
El are deja pregatite in manuscris doua noi volume de versuri “Fantoma tarinii intoarse” si “Spirit cu solzi de lumina”, pe care spera sa le publice in acest an.
„Existenta judecata (fragment)
Cind timpul trece n-ai habar
ca poti lasa in urma semne
Apoi devii suspect vulgar
Rapus de griji cotidiene(…)
Tirzii vin fosnete de vesti
Cu judecata prematura
Auzi si crezi ceea ce esti
A lutului firimitura”.(Celestin Antal, „Santinela propriei nadejdi”, Editura Proplumb, Bacau, 2011)