Cenzura ca formă a libertăţii de a rămâne prost (in)format * Sărăcia şi prostia – termeni inseparabili şi autogeneratori

Pentru mine este foarte plăcut şi chiar util să citesc în ziarele electronice Opinii pe teme diverse şi actuale, scrise bine şi cu bune intenţii, dar la fel de plăcut (şi, cred eu, util) este să intru în dialog cu autorul sau cu alţi comentatori. De regulă, folosesc un pseudonim de unică folosinţă pentru fiecare intervenţie, pentru a nu fi bănuit ca vreau să-mi fac publicitate sau să-mi „etalez” eventuale calităţi de „comentator”, cu variantele: „atoateştiutor”, „băgător de seamă” sau … „formator de opinie”. Uneori, mă transform într-un profitor ordinar, scriind fără simbrie, fără a mă solicita cineva sau fără a mă iluziona ca am „un nume”… Senzaţia de eventuală plăcere citindu-mi numele în ziare este inlocuită deja cu satisfacţia de a gândi liber, de a interacţiona cu alţi preopinentţ şi de a fi stimulat o eventuală dezbatere pe o temă dată.

În Ziarul de Iaşi din 12 iunie 2010 a apărut un foarte interesant şi valoros articol (la rubrica de Opinii) semnat de Michael Astner, un traducător, publicist şi scriitor ieşean
(http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/intre-chibzuinta-si-generozitate-risipitoare~ni6ekc). Tema este una de maximă actualitate, autorul vorbind/ scriind despre cum poţi să traieşti bine şi echilibrat fără să cauţi opulenţa, consumul fără frâna, oferind o lecţie de economie a bunului simţ şi de management performant cum mai rar intâlneşti. Este adevărat, autorul pune parcimonia consumului şi „zgârcenia” de care dă mereu dovadă pe seama „sasismului” său, a educaţiei sale transilvane cu tentă germană, punându-le în antiteză directă cu „desfrâul” moldav în materie de consum alimentar.

Student la Iaşi fiind, sasul transilvan Michael Astner reuşea să aibă mereu o rezerva de alimente (carne, palincă), dintre cele aduse de la părinţi, în timp ce colegii moldoveni care „veneau de-acasa” puneau totul pe masă şi totul se consuma în aceeaşi seară… Cu alte cuvinte, se compara chibzuinţa săsească cu risipitoarea generozitate moldovenească…

(În treacat fie spus, un confrate profesor de la Iaşi, dupa ce i-am mărturisit că imi iau la Bacău mâncare la pachet şi la borcan, mi-a spus tranşant: „Eşti un scârţan! Zgârcit e puţin spus…. Păi un universitar se respectă, merge la restaurant… etc., etc.”. Am calculat că dacă aş fi ascultat sfatul său mi-ar fi trebuit cca 3000 de lei lunar… Dupa care urma sa apară senzaţia că am salariu insuficient şi că sunt obligat să accept şpaga de la studenţii care ar prefera să plătească în loc să muncească…).

Citind articolul dlui Astner am întrezărit deja fundamentele culturale ale oricărei economii, dimensiunea educaţională a performanţei şi nevoia de a preda studenţilor şi elevilor nu definiţii seci şi nerelevante despre economie, management sau politici financiare, ci modele de comportament uman echilibrat, vizionar şi predictibil. Ar mai fi oare nevoie de alte „ingrediente” pentru a asigura o dezvoltare fără crize majore, fără drame umane şi fără presupuse teorii „ştiinţifice” care să explice de ce trebuie să trăim acum mai prost, deşi nu am cerut nimănui, în anii anteriori, să ne fericească cu ritmuri ameţitoare şi duduitoare de creştere economică? Eu unul cred că nu.

Aşadar, pledoaria dlui Astner pentru echilibru nesofisticat şi bun simţ elementar m-a cucerit şi m-a impulsionat să comentez articolul la fireasca rubrica de Comentarii a presei electronice. Am semnat cu pseudonimul „Bucovinen”, am adresat felicitări autorului şi Ziarului de Iaşi pentru că oferă asemenea lecţii de comportament echilibrat şi generator de satisfacţii perene, dar… am comis şi imprudenţa de a gândi liber, în continuare, de a face unele aprecieri (vai! critice!) asupra modului moldovenesc de gândire, simţire şi acţiune.

Am întors şi mai mult cuţitul în rana orgoliului moldav, afirmând (cine m-ar putea contrazice?) că există o evidentă diferenţă comportamentală între bucovineni şi „regăţenii” moldoveni, evocând chiar educaţia austriacă de esenţă nemţească (corectitudine, cumpatare şi consecvenţă).

Mai mult, nu am rezistat tentaţiei de a da şi exemple: este oare întamplătoare căderea recentă în ligi inferioare a echipelor moldave de fotbal de la Iaşi, Bacău şi Neamţ? Este oare întamplător faptul că, de la anul, Clujul va avea două echipe in Liga Naţională, dintre care una este lider de necontestat în fotbalul românesc? Apoi am afirmat că (mă autocitez) „sărăcia şi prostia sunt doua feţe ale uneia şi aceleiaşi monede” numită lipsă de educaţie, comportament grobian şi lipsă de viziune.

Ce exemplu mai bun aş mai fi putut da decât scriitorimea şi intelectualitatea ieşeană, neimplicate social decât în masura în care asta serveşte unor interese partizane de moment, negeneratoare de curente de idei şi de opinii, multiplu divizată în coterii ce hrănesc orgolii infantile sau care creează scări valorice bazate pe o adhocraţie de o efemeritate evidentă? Desigur, m/am grabit să apăs pe tasta „Trimite” pentru a avea şi un eventual feed back de la alţi cititori… Într-adevăr, feedback ul a sosit, şi soseşte incontinuu, prin simplul fapt că acest comentariu nu a apărut deloc… Să fie căldura toridă de vină? Să fie asta o dovadă a tembelismului moldav (mai exact, ieşean) pe care tocmai îl invocasem? Să fie oare tentaţia cenzurării mai puternică decât vocaţia comunicării? Dacă aş fi semnat cu numele meu aş fi considerat că am avut ghinion ca „cenzorul de serviciu” să fie un neamic de-al meu… Dar aşa cenzurarea a fost obiectivată, a pornit dintr-o oarecare convingere, din principiu, din indicaţii de sus, sau din ceea ce tocmai criticasem: o forma de stopare a implicării intelectuale şi a gândului liber. Probabil, moldovanii de la gazeta ieşeană s-au simţit lezaţi în amorul propriu, în orgoliul lor de „Lider al presei ieşene”, un fel de sef al găştii de cartier care nu suportă concurenţa, critica sau libertatea de gândire a celuilalt.

Desigur, asta nu mă va impiedica să citesc în continuare cu atenţie, cu plăcere şi cu interes real Opiniile unor confraţi, indiferent de publicaţia care îi găzduieşte, să intervin în dialogul cu ei şi cu cititorii lor şi să rămân cu speranţa că, poate, mai mulţi „nemţi” ar putea scrie mai des lecţii de normalitate.

Liviu Drugus www.liviudrugus.ro
Universitatea George Bacovia din Bacău www.ugb.ro

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular