Christian Paraschiv: “Daca ramineam in România as fi lucrat cam 20 la suta din ce-am lucrat in Franta”

Despre Christian Paraschiv, criticii de arta spun ca este unul dintre liderii generatiei ’80 a artei contemporane românesti. A parasit definitiv România in 1986, s-a stabilit la Paris, unde este reprezentat de Galeria „A l’enseigne des Oudin”. A revenit in tara pentru prima data in 2002.

In aprilie 2008, a deschis, la Centrul de Cultura “George Apostu” din Bacau, expozitia de pictura, instalatie si obiect cu titlul “Cind sint român sint francez, cind sint francez sint român”. Participarea la Tabara internationala de pictura de la Tescani a insemnat pentru Christian Paraschiv revenirea intr-un loc unde a pus bazele grupului “Prolog”, alaturi de alti mari artisti români.

Christian Paraschiv mi-a confirmat, in intilnirea de la Tescani, convingerea ca oamenii valorosi sint modesti. Este unul dintre artistii vizuali români cei mai cunoscuti in strainatate dar a raspuns fara ifose la cele citeva intrebari pe care i le-am adresat sub presiunea timpului, in ciuda faptului ca, racit fiind, broboane de sudoare ii alunecau pe fata in timp ce povestea cum a ajuns o piine coapta la Tescani fragment din lucrarile sale de arta.

Cea mai mare parte a dialogului nostru de aproape 14 minute l-am purtat in incaperea in care isi expusese lucrarile realizate pe parcursul celor trei saptamini de tabara. Nu mai vazusem niciodata asa ceva intr-o expozitie. Lucrarile sale erau construite din obiecte aparent comune, precum un cui, o piine acoperita cu foita de aur, o luminare, un biscuit, o caramida, un spaclu, un sapun s.a.m.d., elemente constitutive, insa, pentru un spatiu fost (?) comunist, din care Christian Paraschiv a plecat cind i s-a interzis sa mai expuna.

Fara Filtru: -Vorbiti putin, va rog, despre lucrarile expuse aici. Observ ca ati folosit mai multe mijloace, sint si multe elemente românesti.

Christian Paraschiv:

-Da, sint mijloace diferite, nu numai pictura sau lucru pe computer, cum sint acelea de aici, cu foaie de aur,

sint si obiecte recuperate, de exemplu biscuitii astia, foarte asemanatori cu aceia pe care-i mincam in anii ’80. Secera si ciocanul desenate pe un biscuit fac aluzie la timpurile acelea, de demult.

La fel, cele doua sapunuri pe care scrie simbolic “Primavara”, taiate de spaclul asta, deci primavara era un pic trista.

Iar aici sint niste melci, transformati in niste tancuri, o bataie intre Armata Rosie si fascisti – nazisti. Si pentru ca, bineinteles, nazistii intotdeauna erau batuti i-am inegrit. Armata Rosie e victorioasa. Este ce vedeam la cinematograf in epoca aia.

Aici, spre exemplu, este scris cuvintul “Strimb” , in româna, cu cuie, pe un suport in lemn, fiindca am luat un sac de cuie, voiam sa bat ceva, si unul din trei se indoia, si atunci am zis ca, daca am avut sansa sa dau peste cuiele astea bizare, sa le utilizez. Si atunci am scris “Strimb” in romana, in franceza, in rusa, in engleza, in germana, pina si in coreana, deci in limbile colegilor mei. Toti s-au batut sa-mi dea cum se scrie in limba lor, drept pentru care am numai gauri in degete.

-Ati venit la Tescani cu un proiect dinainte stabilit sau l-ati conceput aici?

-Ideea cu care am venit este asta de jos, o pictura pe pinza, imprimata si relipita pe moduli,

insa restul sint de aici, din Tescani. Piinea asta, spre exemplu, este facuta aici, panourile alea de acolo unde sint niste fructe de padure, un pic de serbet, niste rostopasca, tot ce vedeti este de aici.

-Ce veti face cu lucrarile?

– Doua lucrari ramin aici, restul o sa mearga cu mine la Paris, probabil ca o sa le duc la Galeria “Oudin” unde expun eu in fiecare an. Aici vor ramine cele doua „Corpuri” mari, care sint niste lucrari care ma reprezinta mai bine.

De aproape de 30 de ani lucrez pe corp. Nu fiindca acum corpul este foarte la moda in Occident si peste tot. Este o preocupare mai veche a mea. Si in România am avut un ciclu “Feminin/ Masculin”, cu corpuri, dar care a fost interzis in anii ’80. Trei ani de zile n-am putut sa-l expun.

-Ati mai fost la Tescani?

-La Tescani am fost in ’83 cu grupul “Prolog”, practic atunci l-am pus in loc, cu domnul Paul Gherasim, Horia Pastina, Mihai Sârbulescu. Aici am gasit si numele de “Prolog”, la discutii, seara. Am discutat foarte mult impreuna, se impuneau doua sau trei nume si cum era vorba de un inceput permanent am ramas pe ideea asta de “Prolog”. Deci locul pentru mine este foarte important. Mi-am gasit si o lucrare veche, din ’83, cu o oaie si mi-a facut placere s-o vad. E in camera mea, o tin acolo.

-De ce v-ati inscris sa participati anul acesta in tabara de la Tescani?

-Am gasit proiectul pe internet si mi s-a parut foarte interesant. In anii ’80, cu domnul Paul Gherasim si cu domnul Horia Bernea lucram direct in natura. Ei, lucrurile s-au mai schimbat, e normal, fiindca si societatea a evoluat intr-o alta masura, altfel decit lumea se asteapta. Ideea de spatiu mi s-a parut foarte interesanta mai ales ca avusesem deja experienta figurativa a supunerii in fata naturii. Ma interesa foarte mult acum sa intru intr-o zona experimentala vizavi de ideea de “spatiu” si cum putem lucra astazi cu alte mijloace, altele decit cele de atunci. Asta nu inseamna ca miine, spre exemplu, nu o sa fac o pictura in ulei, ca atunci; fiindca am terminat ambientul, deci cu modestie o sa ne intoarcem sa mai facem o pictura.

– Ce spuneti despre colegii dv de tabara? V-au influentat intr-un fel proiectul finalizat aici?

-A fost foarte interesant, in sensul ca fiecare artist si-a prezentat tara pe video, au fost foarte multe discutii intre noi. Daca facem turul expozitiei veti vedea ca ramine coerenta vizavi de fiecare participant insa are aceasta coloana vertebrala, lucrul legat de spatiu, care este evident la fiecare artist, fiecare artist raminind cu personalitatea lui. Conteaza foarte mult faptul ca am putut sa discutam intre noi seara, la prinz, dupa lucru. Este vorba de doua – trei generatii diferite care au putut sa lucreze foarte bine impreuna, asta este un alt lucru benefic. Cind ajungem sa opunem generatiile tinere la cele vechi sau cele vechi la cele tinere este fals, pentru ca se poate lucra impreuna foarte bine.

-Care este activitatea pe are o desfasurati in prezent in Franta?

-Sint la Paris din ’86, lucrez acolo si expun in fiecare an la Galeria “Oudin” si in afara de asta am pus bazele unei Scoli de Arta si Meserii prin anii ’91. Scoala asta se adreseaza somerilor si celor care vor sa se recalifice in meserii de arta. Deci este vorba de formatie. Dureaza zece luni, timp in care am intre 15 si 18 studenti care invata toate tehnicile, inclusiv restaurare de arta, foaie de aur, tot ce este ipsos, invata sa ia o amprenta, invata teoria culorilor, toate tehnicile pe baza de cazeina, fresca, cu var, pina la pictura in ulei, acrilica. Nu este vorba de a scoate artisti, ca la Beaux Arts, ca la Arte plastice, deci este mai mult vorba de a scoate “muncitori”, intre ghilimele, calificati care fac legatura intre muncitorul necalificat si absolventul de arte plastice, deci o veriga care lipseste pe marche-ul francez si care este foarte cautata pentru ca iti poti gasi de lucru, Pentru ca acolo scoala e conditionata in fiecare an de rezultate. Scoala daca nu are rezultate se inchide.

-Aveti proiecte si in România?

-Da, as vrea sa incep o colaborare anul viitor cu muzeul (Muzeul National “George Enescu”, n.red.), sa incercam sa aducem niste artisti tineri, din Franta, si bineinteles sa luam artisti de aici si sa-i ducem in Franta.

-Ce credeti ca ati pierdut si ce ati cistigat plecind din România?

– Nu pot sa va spun ca am pierdut. Din contra, am cistigat, in primul rind in viteza de executie. Daca ramineam in România as fi lucrat cam 20 la suta din ce-am lucrat in Franta.

-De ce spuneti asta?

-Pentru ca este vorba de o stare de spirit, acolo oamenii sint foarte in concurenta, nu neaparat cu ceilalti dar si cu ei insisi, este vorba de un ritm de lucru, pe care nu-l aveam aici si pe care nu pot sa-l regret deloc.

Invatamintul in România, insa, era foarte bun in epoca, mult mai bun ca in Franta, vorbesc de arte plastice. Daca este un lucru bun pe care trebuie sa fim cinstiti sa-l recunoastem, ne aducem aminte cu placere ca partea de invatamint, de pedagogie, era net superioara. Si poate inca un lucru bun, nu erau droguri in România.

Insa nu regret deloc ca m-am dus in Franta. M-a ajutat enorm. Bun, muzeele si asa mai departe, dar contactul cu artisti importanti, care aveau portile deschise si m-au primit la atelier. Am putut sa discut cu ei, am putut sa vad un tip de munca si de spiritualitate care aici, la epoca, era mai mult vorbit decit facut.

-De ce ati plecat?

-Luasem un premiu in Franta, am asteptat patru ani pasaportul sa ma duc sa mi-l iau, ca voiau sa trimita banii in România, si in al doilea rind, faceam ciclul Feminin/Masculin pe care nu mai puteam sa-l mai expun, de trei ani de zile era interzis, fiind vorba de corpul uman. Nu era nimic pornografie. Nudul este o tema clasica in istoria picturii. N-am putut sa inteleg. Deci a trebuit sa plec, ca sa pot sa continui sa expun. Pentru ca nu se putea sa lucrez in atelier fara sa expun.

-Cum ati gasit arta româneasca, revenind acum, dupa mai bine de 20 de ani?

-Bine, dar la nivelul celor tineri. Ceilalti, cei mai in virsta, dupa parerea mea, incearca sa se adapteze la o pluridisciplinaritate pe care tinerii au adus-o fiindca s-au uitat mult si in afara si lucreaza si pe computer, s.a.m.d., si e normal.

Si acum e un pic greu de inteles pentru cei in virsta ca se poate lucra orice. Fiindca ei erau mai obisnuiti ca inainte, cind aveai o singura specialitate, pictor, sculptor, decorator. Acum artistul e pluridisciplinar, de tip Renastere. S-a terminat cu artistul numai pictor sau numai sculptor si daca vreti aici e singura mica problema,poate mare, fiindca tineri n-au loc, sint blocati de peste tot si e mai greu.

Fara Filtru: Va multumesc.