Cadre didactice şi cercetători din nouă ţări de pe diferite continente vor participa în perioada 9 – 10 noiembrie, în Bacău, la cea de-a IV-a ediţie a Conferinţei internaţionale „Realizări şi perspective în domeniul educaţiei fizice şi sportului în contextul interdisciplinarităţii învăţămîntului european”, organizată de Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii, din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri”.
Deschiderea oficială va avea loc sîmbătă, 10 noiembrie, ora 9.00, în Aula Universităţii.
Dezbaterile actualei ediţii se vor concentra pe noile tendinţe actuale din domeniul educaţiei fizice şi sportului şi psihologiei integrate în contextul interdisciplinarităţii învăţămîntului european.
Vor participa la discuţii 250 de cadre didactice şi cercetători din SUA, Cehia, Franţa, Spania, Slovenia, Serbia, Finlanda, Republica Moldova şi România, cît şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului, ai Agenţiei Naţionale pentru Sport, şi specialişti din partea Institutului Naţional pentru Cercetări în Sport.
Partener al evenimentului este Consiliul Judeţean Bacău.