Coregraful Cosmin Manolescu: “Dansul contemporan poate fi o oglinda, care sa ne arate cum sintem”

1
1142

Premiera in România

Un spectacol de 12 ore, intr-o camera de hotel: “I Am Myself”



Dansatorul si coregraful independent Cosmin Manolescu surprinde din nou publicul, cu un spectacol – eveniment din seria celor care iti ramin in minte. Impreuna cu tinara coregrafa Catrinel Catana va lansa in aceasta vara un proiect – premiera pentru dansul contemporan din România, un spectacol cu o durata de 12 ore, care se va desfasura intr-o camera de hotel.

“Camera 1306 (I Am My Self/Eu sint Eu)” este o interogatie proprie omului contemporan, a carui identitate este pusa sub semnul intrebarii in tumultul vietii cotidiene. Cei doi artisti isi provoaca publicul la o calatorie in cautarea propriului eu, intr-un spectacol impresionant, in care densitatea trairilor este resimtita puternic de spectator, devenit, cu voia sa, personaj in acest joc al intrebarilor despre propria identitate. Premiera româneasca a spectacolului va avea loc pe 9 iulie 2011, intr-o camera a Hotelului Intercontinental din Bucuresti, iar premiera internationala, pe 20 august, la Stockholm. Cosmin Manolescu si Catrinel Catana au lucrat la acest proiect si in Bacau, in iunie 2011, intr-o rezidenta artistica, la Centrul de Cultura “George Apostu”.

Proiectul “I Am Myself” este produs de Fundatia “Gabriela Tudor” si Compania “Paradise Serial”, in parteneriat cu Centrul National al Dansului din Bucuresti si Hotelul “Intercontinental”. Bacauanii il vor putea vedea la ei acasa in luna octombrie 2011.

Fara Filtru: -Sa zicem ca nu stiu nimic despre spectacolul asta. Care este povestea si miza proiectului “Camera 1306 (I Am Myself)”?

Cosmin Manolescu: -Am inceput sa lucrez la “I Am Myself” de anul trecut. Am avut o rezidenta la Stockholm, la Cullberg Ballet, o rezidenta oferita de Asociatia 4 Culture Bucuresti, in cadrul unui program european Jardin d’Europe. Si acolo cumva a inceput sa se definitiveze mai clar ideea asta de performance installation, spectacol instalatie, intr-un spatiu neconventional.

Sint interesat de aceste spatii care au o viata aparte si tinind cont de faptul ca o buna parte din viata mi-o petrec in camere de hotel m-am gindit sa folosesc acest spatiu special pentru spectacol. Si in cadrul rezidentei de la Stockholm am inceput, timp de doua saptamini, impreuna cu Stefania Ferchedau (manager cultural, n.red), sa lucram la acest concept. Am inceput sa facem primele repetitii si incetul, cu incetul, m-a prins ideea de a face un spectacol cu o durata mai mare de timp, pentru ca spectacole in camere de hotel au mai fost facute, nu stiu daca in România dar in strainatate cu siguranta au mai fost. Initial, noi ne gindeam la 24 de ore, acum probabil o sa fie 12 ore, intr-o prima versiune. E un proiect care necesita mult timp de lucru, pe care nu prea l-am avut. De asta am si venit la Bacau, aici, pentru ca simteam nevoia sa ma deslipesc de toata viata tumultoasa de la Bucuresti, de proiectele si plecarile mele in strainatate si am simtit nevoia sa ma refugiez pentru o saptamina, sa incerc impreuna cu Catrinel sa intram mai adinc in seva proiectului.


Fara Filtru: -Alegerea unei camere de hotel ca spatiu de joc este si o dorinta implicita a unei mai mari apropieri dintre artist si public?

Cosmin Manolescu: -Da, m-am gindit la un spatiu diferit, la un spatiu intim in care relatia mea cu spectatorul sa fie privilegiata. E un spatiu dificil, pentru ca e de regula un spatiu private, intim, in care nu intra foarte multe persoane, un spatiu de tranzit, intre o sosire si o plecare, intre doua proiecte, un spatiu in care doua persoane, eu si Catrinel, se opresc pentru un moment in viata lor.

Fara Filtru: -Cine sint cei doi, in cadrul spectacolului?

Cosmin Manolescu: -Nu stiu daca este foarte clar definit. Sunt niste oameni de rind, cu problemele vietii contemporane, cu dramele lor, cu imaginatia lor, cu dependenta de internet, cu trecutul si in acelasi timp cu viitorul.

Fara Filtru: -De ce ati stabilit durata spectacolului la 12 ore?

Cosmin Manolescu: -Initial am plecat de la ideea de 24 de ore, pentru ca atit este camera hoteliera, te cazezi la 12.00 si pleci, faci check-out-ul, a doua zi la 12.00. Si am plecat si pe o idee de durata a unui spectacol de o ora, pentru ca in Asia, in timpul calatoriilor mele de anul trecut, am descoperit acest “Love Hotel”, care pina la urma e un concept legat foarte mult de sex, in care oamenii isi inchiriaza o camera pentru o ora, pentru a face dragoste, in principal, asta, in mare parte, pentru ca in Asia apartamentele personale sint foarte mici, au peretii foarte subtiri, se aude totul, si atunci oamenii prefera sa se duca in aceste spatii care le ofera acest soi de intimitate artificiala, in care sa-si petreaca o ora, doua, trei.

Spatile din camere “Love Hotel” din Asia sint foarte performative, au un design, o culoare, sint paturi care se invirt, saltele de apa, apa care curge de sus peste tine, karaoke, lanturi atirnate, e un spatiu spectacular in sine. Si mi-ar fi placut daca desigur as fi avut bani sa lucrez cu un designer, sa reamenajam spatiul si sa-i cream o atmosfera speciala. Dar, sigur, sintem in România si…

Fara Filtru: -Spectacolul se duce, totusi, prin mai multe componente spre zona de sensibilitate asiatica. Te-ai gindit, lucrind la el, si la filmul “2046”, legat tot de o camera de hotel?

Cosmin Manolescu: -Are legatura cu mai multe, are o inspiratie asiatica din punctul asta de vedere, si prin prisma filmelor lui Kim Ki-duk, a muzicii, a experientelor mele din Asia, a dorintei mele sau a proiectiei mele, pentru ca am descoperit recent Asia ca un spatiu total diferit, de Europa sau de America. Simt o afinitate foarte mare fata de spiritul asiatic, de modul in care ei inteleg viata, religia, arta culinara, pina la urma toate ma leaga intr-un fel sau altul de acest univers special.

Fara Filtru: -De ce ai ales-o pe Catrinel ca partener in acest proiect?

Cosmin Manolescu: -Initial am vrut sa fac singur dar dupa aceea mi-am dat seama ca este foarte greu sa sustii 24 de ore doar un singur interpret, e aproape imposibil. E o idee frumoasa dar nerializabila practic pentru spectacol. Si mi-am dat seama ca as avea nevoie de e o colega, de o partenera care sa ma ajute in aceasta aventura. Initial am vrut sa lucrez cu o persoana din alta tara, pentru ca mi s-a parut interesanta aceasta intilnire dintre doua culturi diferite, oameni care se intilnesc intr-un hotel. N-am gasit finantarile necesare si pina la urma am ajuns la decizia sa lucrez cu o persoana din România, am intilnit-o pe Catrinel intr-un curs pe care l-am facut, am lucrat de mai multe ori si la un moment dat am zis “hai sa incercam, sa vedem ce iese”. Sint totusi in continuare intr-un dubiu, daca ar fi fost sau nu mai bine sa fac singur acest proiect, pentru ca e in acelasi timp si un spectacol foarte personal, “Eu sint eu”, adica “I Am Myself”, Who I Am, pina la urma? Adica se deschid alte intrebari din acest “I Am Myself”.

Fara Filtru: -Pornind de la ideea de a face un spectacol intr-o camera de hotel, care te apropie si mai mult de public, as vrea sa imi vorbesti despre alegerea ta de a realiza anumite productii, precum “Harta corpului”, “6 mai”, s.a.m.d. cu oameni simpli, fara pregatire in dansul contemporan.

Cosmin Manolescu: -Da, sint mai multe, de fapt au inceput in ’98 cind eu impreuna cu Gabriela (managerul cultural Gabriela Tudor, n.red.) am lansat un program, se numea “Dans. Acces”, prin care incercam sa formam publicul pentru spectacolele de dans contemporan. Si pentru inceput am dezvoltat un program pe sase luni de zile, in care trei coregrafi au lucrat cu trei grupe de liceeni, clasele a X-a – XII-a, in trei scoli diferite, iar la final am facut un spectacol impreuna. Experienta a fost foarte puternica la nivelul intilnirilor umane si al senzatiilor, unii dintre cei care au participat au devenit spectatori fideli ai dansului. Si mai apoi, in limita timpului disponibil, care era foarte putin, am mai facut mici cursuri, ateliere, si la finalul anului trecut am simtit nevoia sa reiau tipul acesta de proiect intensiv, de o saptamina, in care lucrez cu un grup de persoane interesate, si la final prezentam un spectacol.

Ideea cred ca e frumoasa, sa te intilnesti pentru prima data in studio, la primele senzatii si sa mergi pina la ultimele senzatii, care se inchid cu aplauzele. Cumva, omul respectiv trece prin foarte multe etape, intr-o perioada de timp comprimata, arde etapele creatorului, care porneste din studioul de dans, cauta, dezvolta material, creaza si ajunge pe scena, pune luminile, pune costumul, si intilnirea cu publicul. Si mi-a placut foarte mult, incit am repetat experienta, am facut-o in ianuarie 2011 prima data, am avut 43 de persoane in prima zi, la sfirsitul saptaminii au ramas 33, a trebuit sa fac spectacol cu 33 de persoane, intr-un timp foarte scurt, oameni cu factura foarte diferita, Catrinel, care e dansatoare si coregrafa, oameni aflati la prima lor intilnire cu dansul contemporan, oameni care mai facusera niste dansuri la Centrul National al Dansului, deci un grup mixt, si a trebuit sa ajung cumva la un numitor comun. Si mi-a placut. Am reluat in mai proiectul la ArCuB, am facut cu alta grupa, o grupa mai mica de data asta, pentru ca spatiul in care am jucat era mult mai mic, si a fost o alta intilnire frumoasa.

Fara Filtru: -Cum vad colegii tai de breasla apropierile astea de public in astfel de proiecte?

Cosmin Manolescu: -Sincer, nu stiu, chiar nu mi-am pus intrebarea asta si habar n-am. Cred ca exista un esantion destul de mic de colegi care gusta tipul asta de propunere artistica. Nu pot sa-ti raspund de ce. Probabil ca unii considera ca aceasta interactiune cu publicul e mult prea mult.


Fara Filtru: -Ai lansat pe facebook niste chestionare, in care intrebai, oferind citeva sugestii, ce asteapta un spectator de la un performance de dans contemporan. Te-au surprins raspunsurile primite?

Cosmin Manolescu: -Da si nu, cumva a fost un fel de joaca, care, sigur, are legatura cu spectacolul, pentru ca sint curios, avind in vedere acest context special in care se joaca in legatura cu el, spectatorul, ma intereseaza sa stiu cum gindeste, ce asteptari are de la un spectacol de dans contemporan. Ce mi-a placut este ca am pus o intrebare cu doua – trei raspunsuri si la final au ajuns mai multe variante, 10 – 12, foarte diferite.

Fara Filtru: -Pentru Cosmin Manolescu, anul asta a fost foarte plin cu proiecte, calatorii, participari la festivaluri. Vorbeste-mi putin despre proiectele in care ai fost sau esti implicat in 2011, in afara de cele de care am pomenit deja.

Cosmin Manolescu:-Anul trecut am luat decizia sa ma indrept mai mult catre latura artistica si sa fac mai multe proiecte in zona asta, ca artist, in locul celor de organizare, de promovare, de sustinere a dansului contemporan, desi anul a inceput cu o activitate de lobby pentru a salva Centrul National al Dansului de la disparitie, si, desigur, atelierele pe care le-am facut la inceputul anului cu publicul larg.

Am prezentat spectacolul “Supergabriela”, la Platforma Dansului Balcanic, la Ljubljana si la Bucuresti in stagiunea CNDB, am avut recent un spectacol in Cipru, cu “Supersomething”, la Festivalul European de Dans, sint acum doua proiecte in lucru, “Eu sint Eu”/”I Am Myself” si “Available”, pe care il voi face in toamna, cu HeJin Jang, o coregrafa din Coreea, care traieste la New York, si Gabriella Maiorino, coregrafa italianca, stabilita in Amsterdam.

Acum, cu acest spectacol, “I Am Myself”, o sa avem premiera pe 9 iulie, la Hotel Intercontinental din Bucuresti, care este si partenerul asociat al proiectului. Vom avea trei spectacole, 9 iulie, 13 august si 24 septembrie, in România, vom pleca cu spectacolul la Stockholm, unde vom avea premiera internationala a piesei, pe 20 august, in cadrul unui festival, Stockholm Fringe Fest, intr-o versiune noua creată pentru galeria Institutului Cultural Român din Stockholm.

Apoi, voi intra in perioada de repetitii pentru cel de-al doilea proiect, pentru “Available”, va trebui sa lucrez trei saptamini sa realizez un solo, o sa mai avem niste spectacole cu “Supergabriela”, la Postdam, e un eveniment pe care Ciprian Marinescu, un bursier al Fundatiei “Robert Bosch”, il organizeaza cu Fabrik Postdam, o importanta organizatie de dans, vom face un mini festival de dans contemporan, in care vor fi prezentate niste spectacole, instalatii video, va fi si un atelier, si discutii. Cam asta ar fi agenda de artist pentru acest an, e cam incarcata, pentru mine e mult fata de perioadele in care aveam un spectacol pe an sau nici macar, e un an bogat in proiecte artistice.


Fara Filtru: -Vorbeste-mi putin mai mult despre proiectul “Available”? Despre ce este vorba?

Cosmin Manolescu: -De disponibilitate, ne punem fiecare corpul disponibil la ideile celuilalt si lucram la distanta, fiecare construieste un solo, care se bazeaza pe propunerile celuilalt, si la final ne intilnim zece zile si incercam sa articulam un spectacol, din materialul care a rezultat in aceeasi idee, de a fi disponibil la orice iti propune celalalt, indiferent daca esti sau nu de acord. E un fel de negociere pe care o avem cu noi insine si pleaca si de la ideea de a se pierde acest concept, de autor Cosmin Manolescu, pentru ca nu mai stii cine este autorul. Eu ti-am propus o idee, tu ai luat-o, ai prelucrat-o, eu m-am intors, ti-am mai adaugat ceva peste ea si cumva lucrurile se amesteca in acest proiect in care sintem trei coregrafi din trei orase si trei contexte diferite.

E un experiment, daca vrei, sau, cum ziceau cei de la comisia CNDB (care n-au aprobat finantarea proiectului), un proiect de social networking artistic. Desi proiectul beneficiaza de sprijinul financiar al Ambasadei Olandei in Romania si al organizatiei Dance Theater Workshop/Suitcase Fund, care acopera cheltuielile de transport, cazare si diurna pentru cei doi artisti straini implicati, pina in prezent nu am reusit sa atragem nici un partener roman care sa sustina financiar proiectul. Cu toate acestea, proiectul va fi prezentat in premiera la mijlocul lunii noiembrie la Cluj in cadrul festivalului Temps d’Images.

Fara Filtru: -In România, viata dansului contemporan nu este foarte usoara, singurul Centru National al Dansului a ramas fara sediu, receptarea din partea publicului este inca redusa. Care este situatia in strainatate?

Cosmin Manolescu: -In general, situatia incepe sa devina peste tot destul de dificila. Din cauza crizei economice, o gramada de guverne, ca sa zic asa, iau niste decizii de reducere a fondurilor importante. Recent in Olanda, care este una dintre cele mai deschise culturi pentru dans contemporan si in general pentru arta contemporana, s-au anuntat reduceri masive de peste 50 la suta a bugetelor tuturor institutiilor. Festivaluri importante, institutii care au o traditie de 60 de ani in a sustine teatrul si arta si dansul contemporan, sint amenintate sa dispara, deci e un trend destul de dificil, si in Marea Britanie se reduc fondurile, si in Franta.

Problema este ca la noi nu ai de unde sa faci reduceri, pentru ca exista o singura institutie pentru dansul contemporan, si daca ea dispare nu mai ramine nimic, pe cind acolo din 20 ramin zece sau 15, reducerea nu are deci un efect catastrofal. La noi, din pacate, situatia este dificila, cu bugete foarte mici, banii cheltuiti foarte prost, daca luam exemplul Festivalului “George Enescu”, care are un buget de peste opt milioane de euro, si Centrul National al Dansului, institutie publica de cultura, cu un buget de 250 de mii de euro pe an, in care include si stagiunea de spectacole, si finantare de proiecte. Deci raporturile sint…eu nu spun ca muzica clasica si un eveniment de traditie de tipul Festivalului “Enescu” nu trebuie finantate dar cred ca este o suprafinantare si o proasta alocare a fondurilor publice.

Fara Filtru: -Care este astazi rolul spectacolului de dans contemporan? E un manifest, o arta care trebuie sa ne bucure, sa ne ridice intrebari?

Cosmin Manolescu: -Cred ca avem nevoie de arta, pentru ca fara ea am fi poate mult mai saraci. Cred ca din cind in cind trebuie sa ne privim in oglinda si intr-un fel dansul contemporan poate fi o oglinda, care sa ne arate cum sintem. In acelasi timp, dansul ridica o serie de intrebari, legate de corp, legate de mental, de ceea ce simtim, cum simtim, e o interogare continua de fapt a eului, fara dans am fi mult mai saraci in aceasta viata, si ma refer la dans la modul foarte general, vorbesc de dansul din copilarie, petrecerile pe care aveam cu colegii de clasa, dansul cu iubita, dansul de la nunta, toate impreuna ne ajuta sa avem o existenta poate mai frumoasa.

Catrinel Catana: “Munca alaturi de Cosmin e ca o melodie in limba franceza”


Fara Filtru: -Cum ai ajuns sa lucrezi cu Cosmin Manolescu in acest proiect, ce te-a determinat sa raspunzi afirmativ propunerii sale?

Catrinel Catana: -Pe Cosmin l-am cunoscut la “Visa Game”, un spectacol organizat la Muzeul National de Arta Contemporana. I-am urmarit traseul artistic din clipa aceea, l-am revazut in “Supersomething”, am colaborat la “16 ianuarie”, si dupa aceasta colaborare am primit o intrebare pe Facebook: “Esti disponibila? As vrea sa incerc un proiect”. Am spus: “Da, ok, vreau”, si mi-a trimis ora, data si locul primei repetitii. (ride, n.red.).

Pentru mine a fost o provocare sa lucrez cu Cosmin Manolescu, e un personaj important in dansul contemporan, chiar si in demersul meu coregrafic, adica, din clipa in care am vazut “Visa Game”, m-a influentat. Si, sa fac un rezumat si sa aduc o metafora in tot interviul acesta, munca alaturi de el este ca o melodie in limba franceza. Eu nu inteleg limba franceza, nu o inteleg in totalitate, dar imi place cum rezoneaza, imi plac cuvintele, imi place melodia cuvintelor, chiar daca nu inteleg tot. Cred ca asta spune cam tot ce trebuie spus despre relatia mea ca artist cu Cosmin.

Fara Filtru: -Ce spui de proiect? E destul de solicitant. Care sint partile dificile si partile placute in realizarea lui?

Catrinel Catana: -Este solicitant dar tocmai asta a fost provocarea. Initial, dupa cum a spus si Cosmin, partile dificile dar si provocatoare ar fi tocmai cele legate de timpul alocat spectacolului, cele 12 ore. Partile frumoase ar fi cautarea eului, lucru pe care il urmaresc si eu in ceea ce fac, in putinele spectacole pe care le-am avut pina acum, eul in societate, eul in contemporaneitatea opresiva, eul in tine, eul in mine, in noi, si in tot ceea ce ne inconjoara.


Fara Filtru: -Care este rolul spectacolului de dans contemporan, e un manifest, e o arta care trebuie sa ne bucure?

Catrinel Catana: -Cred ca e un pic din toate, cred ca ar trebui sa ne surprinda, sa ne ridice desigur niste intrebari, nu consider ca trebuie spus totul, in fond fiecare are propria interpretare.


Warning: A non-numeric value encountered in /home/farafilt/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353