De cite ori intru intr-o galerie de arta pentru a participa la vernisajul unei expozitii de pictura si simt miros de mincare – de la bufetul pentru protocol, aranjat la vedere cu aceeasi migala cu care a fost panotata expozitia – mi se trezeste instantaneu emotia artistica. Si-mi vine sa plec.
Acelasi lucru l-am simtit ieri seara cind, intrind in salonul de marmura al Centrului de Cultura „George Apostu” pentru a participa la Craciunul scriitorilor, primul lucru pe care l-am perceput, mai ales cu simtul olfactiv, a fost o masa lunga, plina cu de-ale gurii, asezata de-a coasta invitatilor ce ascultau un „Feliz navidad”.
Cind ma duc la un eveniment cultural si patesc chestia ma simt ca si cum as fi dat peste cineva cu pantalonii in vine intr-un spatiu public. Aceste asocieri ma dezgusta. Cum ar fi ca la intrarea la Teatru, pentru un spectacol – premiera, sa te intimpine un miros de peste prajit?
Daca voiam sa imi puta a mincare in timp ce ascult un colind sau o poezie ma duceam intr-un restaurant.
Nu imi plac aceste „praznice”, ofrande prin care cel care propune un produs cultural isi asigura – printre altele – un minim public, atras si de perspectiva de a degusta o maslina si-un pahar cu vin.
Apreciez ospitalitatea gazdelor la momente festive cind se limiteaza, totusi, la o cafea sau un pahar de sampanie.
