La inceputul saptaminii, l-am ascultat din nou pe Dan Puric in Bacau, venit sa-si promoveze cea mai recenta lucrare a sa, “Despre omul frumos”. L-am ascultat impreuna cu vreo sase sute de spectatori de toate virstele, cadre didactice sau militare, preoti, maici de la Manastirea Diaconesti, medici, scriitori, oameni de afaceri, pensionari si studenti, veniti cu o ora mai devreme sa prinda loc, atrasi de amestecul de umor, ironie, pilde religioase din spectacolele sale, de oratoria acestui om, de gramul de exaltare si de miza unor astfel de intilniri, de cuvintele cu rol terapeutic pe care Dan Puric le transmite publicului sau flamind de repere intr-o lume care pare sa nu le mai aiba.
Dan Puric a transmis oamenilor ca adevarata frumusete nu este cea fizica, ci aceea sufleteasca, intr-o incercare declarata de a salva in acest popor ceea ce mai este frumos, neuritit de crize adevarate sau create pentru a fi manipulat mai usor. “Din asemenea intilniri se poate reface omul ca om si tara, ca tara”, a subliniat Dan Puric in inceputul dialogului sai cu bacauanii, in fata unei cani de ceai verde, “contra oboselii”, si a unui buchet de crini galbeni, oferit de organizatori.
O intilnire cu Dan Puric mai pune frina la traitul de-a valma, in virtutea inertiei – asta am simtit marti seara – e pauza necesara din viltoarea zilelor, pentru a vedea lucrurile frumoase din jur, oamenii frumosi de linga noi. Am fost de acord cu el cind a spus ca “Omul inrobit nu mai are timp de frumos”.
“Intii a fost controlul din comunism, acum este izolarea prin munca, intr-o tara hipercrizata sa supravietuiasca. Rostul meu de a pleca prin tara este de a recrea aceasta incredere in noi ca neam si de a aduna bani pentru realizarea unui Centru de Martirologie al victemelor cumplitei inchisori comuniste de la Aiud. Acolo au fost ingropat Ilarion Felea, Mircea Vulcanescu, Sandu Tudor, ofiteri, tot ce-am avut de calitate, elita”, a spus artistul român.
Dan Puric a afirmat ca in turneele sale prin tara a reusit sa stringa pina in prezent pentru acest proiect 13.500 de euro, bani primiti in urma conferintelor sustinute sau din donatii.
A ironizat falsele modele ale societatii românesti, de tipul “toapa” de televiziune, ipocrizia din politica româna si a atras atentia asupra depersonalizarii efect al incolonarii in mode fara fond. “A fi frumos in România este un risc. Nu cautati frumosul in imagini. Exista in poporul român un frumos nealterat. Frica paralizeaza si altereaza. In coercitie continua, omul se uriteste”, a mai spus artistul român.
Conferinta a fost cred sub nivelul de audienta si de energie al celei din iunie 2008, cind, pentru a-l asculta, oamenii au renuntat la comoditate si stateau unde gasisera citiva centimetri de spatiu liber, in picioare, pe marginea salii sau pe culoarul de mijloc sau in sezut, pe trepte. Acum n-a fost cazul, erau inca locuri, poate si fiindca s-a aflat destul de tirziu de acest eveniment. Am crezut atunci, in 2008, ca spectacolul s-a nascut acolo, pe loc, din genialitatea acestui om. De aceea am fost dezamagita sa recunosc in intilnirea de acum mai multe fragmente „spontane” din conferinta “Cine sintem”. Si in aceasta dezamagire si-a facut loc, pentru citeva minute, si indoiala. E sincer sau (se) joaca inteligent cu nevoia acestui popor de a-i fi redata speranta?
Indoiala a revenit cind am inteles ca pentru conferinta a primit bani. Recunosc ca am avut naivitatea anul trecut de a crede ca a vorbit bacauanilor din generozitate, fara niciun onorariu, pentru ca nici atunci nu s-a perceput nicio taxa de intrare. De data aceasta, am intrebat la final pe organizatori, doi oameni de afaceri din judet, cine a sustinut financiar prezenta lui Dan Puric in Bacau si curiozitatea mea a fost catalogata drept “mizerie” de mecena care m-a pirit si unui preot pentru insolenta mea.
Merita banii, nu-i problema, e un actor extraordinar. Am cumparat si cartea, cu 20 de lei, vinduta de maicutele de la Diaconesti. Atita doar ca matroana furioasa mi-a stricat seara (sper ca i-am stricat-o si eu) si mi-a adincit indoiala. Pina la date noi, ramine si un semn de intrebare.
FOTO: Liviu MAFTEI, fotojurnalist pentru Ziarul de Bacau si Mediafax.
PS Intr-o zi, cind am timp, postez si o parte din inregistrare.
Puricul roman
Sala ticsita. Aer irespirabil. Siluete parcate pe langa pereti. Indrazneti asezati direct pe mocheta grea de praf. Norocosi lipiti cu dosul de fotolii. Ghinionisti facand varice. Evantaie se zbat in aerul fierbinte. Scena goala pret de 10 minute cat a viermuit puhoiul curiosilor. Si dintr-o data liniste. Apare un barbos la microfon. Ce zice? Sunetul da din coate printre capetele lungi, patrate, dreptunghiulare, ascutite. Barbosul indruga ceva si dispare de dupa cortina. Si rasare el. Puric. In sandale si pantaloni din in netopit. Puhoiul aplauda. Si aplauda. Iar Puric se inclina. Tine atarnate de buze sute de priviri. A gasit gaselnita. Sa fie roman cand toti isi doresc sa fie, fucking shit(!), cool(i), trendy, fancy. Orice! Numa’ roman nu! Sa vorbeasca romaneste. Cand toti o dau pe englezeste. Sa creada ca mai exista o tara. Cand toti cred ca, de fapt, e o intindere de rahat. Si puhoiul il asculta, il admira. Unii patrund sensul. Altii exclama – „domne, ce mare scriitor si Puric asta!” Si jumatate dintre capetele geometric definite nu se recunoaste in povestirile lui amuzante. Si jumatate crede ca e de bon ton sa vii sa-l vezi pe Puric. Sa le poti spune amicilor, tapetat de un iz de superioritate – „auzi, l-ai vazut pe Puric?” Iar Puric? El ce face? Pisca pana la sange! Opune stupizeniei umorul. Crizei zambetul. Sperantei nadejdea. Uratului frumosul. Cazonilor batuti in cap feminitatea. Strainatatii romanitatea. Ce frumos e Puricul roman…