Dan Puric sau un raspuns posibil la intrebarea “Cine suntem?”

Bacauanii nu sunt un „popor” care sa sparga usile institutiilor de cultura, pentru un spectacol de teatru, o lansare de carte sau un alt eveniment similar. Dar duminica seara (29 iunie) s-a intimplat ceva cu oamenii acestia de linga mine. Vreo opt – noua sute au renuntat la tihna finalului de saptamina, inclusiv la finala Campionatului European de Fotbal, si au ticsit sala mare a Casei de Cultura „Vasile Alecsandri”, care nu depaseste 700 de locuri. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata acest loc atit de imbrobonat de oameni. O singura persoana i-a tinut aici, timp de aproape patru ore. Doar cu vorba. Pe scaune, in picioare sau in sezut pe trepte, hipnotizati parca, descatusati la rastimpuri prin ris, sute de oameni, de toate virstele , categoriile sociale sau profesiile, din intreg judetul, i-au sorbit cuvintele actorului si regizorului Dan Puric, care a ajuns in Bacau pentru a-si lansa volumul „Cine suntem” (Editura Platytera, Bucuresti, 2008).

Ceva i-a adus aici si nu cred ca doar invitatia cu intrare gratuita. Poate o deznadejde, o cautare constientizata sau nu a unui raspuns la intrebarea “Cine suntem?”, tot mai obsesiva in acest timp al derivelor identitare.

In functie de cine suntem, putem spune ca duminica am asistat la o simpla lansare de carte cu un regizor la moda pe coperta, ca sala s-a umplut de snobii care cred ca e “de bon ton” sa fii vazut la un eveniment marca Dan Puric sau putem interpreta evenimentul ca o urmare fireasca a unei campanii mediatice sustinute.

Dar oricine am fi, daca ar fi sa ne concentram pe esential, iar restul sensurilor sa le “lasam incurcate”, cele patru ore cit a durat intilnirea le-am putea rezuma la doua chestiuni: una ar fi ca poporul român traieste o continua criza de identitate, care ameninta sa se acutizeze, si de care incepe sa fie constient si ingrijorat, iar cea de-a doua ca Dan Puric are indrazneala, nebunia trufia dupa unii, sau pur si simplu iubirea, de a incerca sa ne vindece, solutia propusa de el fiind viata crestina. Instrumentele folosite in procesul seductiei au fost in acest caz parabola, umorul si simbolurile identitare.

Cu umor, folosit „ca arma, nu ca bascalie”, cu gravitate sau exaltare, cu destula siretenie, Dan Puric a prezentat in fata publicului bacauan nu o conferinta sau o carte, ci un spectacol, vorbind despre vocatia poporului român, ironizind frica noastra de a fi cine suntem, vlaguiti inca dupa atitia ani de comunismul care ne-a impus multiple cenzuri.

Regizorul român a criticat sistemul de invatamint românesc, ministerul culturii, in frunte cu ministrul, clasa politica, jurnalismul de balta, “jigodiile”. Dan Puric s-a pronuntat de asemenea impotriva ideii de adaptare tradusa ca renuntare la propria identitate, impotriva show-urilor de tip “Dansez pentru tine”, care speculeaza suferinta umana pentru rating, sub pretextul ca ajuta, impotriva cenzurii de orice fel exercitata la nivel de arta de “subspecia «securisti»”.

Conferinta, sa-i spunem asa, a fost urmata de un dialog al actorului cu publicul. Acesta i-a adresat prin biletele trecute febril din mina in mina citeva zeci de intrebari care tradau teama de ecumenism, deznadejdea parintilor de a nu sti cum sa isi educe copiii in libertate, cind ei insisi se simt inca incatusati la aproape 20 de ani de la abolirea dictaturii comuniste, sau lipsa increderii intr-un viitor fericit al poporului român.

In raspunsurile sale, Dan Puric a facut trimitere la nume precum Iustin Pirvu, Petre Tutea, Gheorghe Calciu Dumitreasa, Grigore Gafencu, pe care i-a recomandat pentru lectura si ca exemple de viata demne de urmat.

Tot printr-un biletel, bacauanii i-au multumit actorului “cu iubire si recunostinta” pentru ceea ce face “pentru neamul românesc”.

“Pesemne ca pe undeva incepem sa ne recunoastem, gusturile, setea de adevar, de autentic, dorinta de a creste frumos, lucrurile firesti, adevarate, necontorsionate politic, o gradina in care cresc flori de o anumita calitate. Pesemne ca este o iubire marcata de discretie. O dragoste marcata de o tandrete, de o intelegere profunda a lucrurilor. Altfel cine putea sa ne adune aici? O publicitate facuta alandala, agresiv? O platforma politica program? Ne-a adunat altceva [i acel altceva ramine in miinile Bunului Dumnezeu”, a fost explicatia pe care Dan Puric a dat-o receptiviatii cu care bacauanii au raspuns invitatiei sale.

Oricum ar fi, procesul de seductie a reusit cel putin in acea seara pentru ca bacuanii au plecat energizati de optimism cu sentimentul probabil ca exista macar cineva care detine raspunsuri la intrebari grele, au plecat cu unul si chiar doua volume “Cine suntem” sub brat, la piept sau in sacosa. Fiecare si-a luat din aceasta intilnire pe cit a fost dispus sa dea venind…

Extrase din conferinta “Cine suntem?”, din Bacau:

„Azi este o frica soft, o frica moale, lenta, intrata in maduva, care ne guverneaza”.

„Tara asta este inca plina de sfinti deghizati in pensionari, fosti puscariasi care n-au cedat, au ramas oameni, pe care nu i-a intinat nicio politie politica, niste anonimi care tin neamul acesta in dainuire”.

„Demnitatea mortilor nostri este in miinile noastre. Mortii nostri n-au ingenunchiat, mortii nostri au stat drepti, nu va concentrati asupra cozilor de topor si asupra criminalilor, ci concentrati-va asupra martirilor. Nu va ginditi ce neam unic este neamul acesta? Nu se poate fara memorie! Memoria este o inseparabilitate. Nu poti sa mergi asa pe drum, mutilat, castrat, fara biografie! Ai in spate o jertfa. Jertfa nu este o cocoasa, este o verticalitate, o pozitie de mare demnitate. Ratiunea cartii mele este de a scrie despre aceasta memorie. De ce am scris aceasta carte? Am scris-o ca un act elementar de igiena, ca sa facem nu numai relatie intre noi ci ca sa facem relatie cu ai nostri”.

„Spatiul liturgic este un spatiu identitar unde esti cu tine, cu mortii tai, cu Dumnezeu. Numai acolo esti `ntreg. (…) Traim un timp desfigurat, singurul timp care-i ramine este timpul liturgic”.

‘Eu pot sa fiu prieten cu vecinul fara sa intru in patul lui. Mare atentie! Intimitatea crestin ortodoxa este diferita de intimitatea catolica, nu amestecati lucrurile! Ecumenismul este un reflex politic de diplomatie bisericeasca, este o incercare de unire din punct de vedere politic, strategic. Eu am numit-o patinaj artistic pe gheata, cind se va topi gheata vor bolborosi. Eu cred in gestul crestin. Românul are aceasta inteligenta crestina exceptionala. El n-a avut oligofrenia razboaielor religioase. Ce fac ei acum nu fac decit ca sa irite niste relatii. Lasati-o incurcata! Vedeti-va de treaba, duceti-va in Biserica crestin – ortodoxa!”.

“Intr-un organism sanatos, cancerul nu intra. Trebuie sa te concentrezi la partea sanatoasa iar partea sanatoasa este trairea crestin ortodoxa, cinstita”.

“Frica de ce? Intreaba-te si tu. Cind se pune capacul ala, treaba aia peste tine, iti iei la revedere de la NATO? De la Uniunea Europeana? Ce-i mai mare decit Bunul Dumnezeu? De ce ti-e frica, omule? Nu va fie frica, indrazniti!”.

“In raport cu parintele Iustin Pirvu sunt comentator de fotbal in materie de Teologie. Imi stiu foarte bine limitele”.

“Nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului? Iesi din figuratie, condu”.