De ce mi-a placut „Adam Geist”, de Dea Loher, in regia lui Radu Afrim? Un raspuns tirziu dat Elizei, ca acum m-am adunat de prin alte parti ale programului meu zilnic.
In primul rind mi-a placut pentru ca m-a incitat sa vad ce-i poate trece prin bila regizorului Radu Afrim, ce poate face el atit de scandalos incit criticul literar Dan C. Mihailescu, de exemplu, sa catalogheze drept „orori” spectacolele sale, dupa cum le-a „alintat” in recenta vizita in Bacau.
Mi-a placut pentru ca eram, cred, pregatita pentru ceva mult mai dur fata de ce am vazut, adica un spectacol de teatru dans, proiectie video, in ritmuri contemporane, despre realitatea necosmetizata a vietii, despre fragilitatea fiintei umane, despre umilinta, dezumanizare, in interpretarea impresionanta a unor actori pe care ii am inca in minte: Emilian Oprea (Adam Geist) – in primul rind – la Liliana Ghita (matusa Anna), Dan Moldoveanu (Mesterul), Cristian Popa (Indianul), Valentin Terente (Clientul) sau Cornel Cimpoae (subofiterul).
Mi-a placut „Adam Geist”, pentru ca e un spectacol frumos despre lucruri urite si el poate functiona ca o descarcare de energii negative a privitorului, ca si cum Radu Afrim pune reflectoarele pe rana deschisa a societatii noastre si injura in locul tau, ca tu sa te simti eliberat de un rau care te apasa.
Un viol mortal in cimitir, violenta pina la sadism cu varsare de singe, trafic de droguri, moarte sint tabuuri sociale pe care Radu Afrim le aduce pe scena in „Adam Geist”, pentru a sublinia, am ales sa cred, ca nu acesta este spiritul (geist, in germana, insemnind spirit) lui Adam, al primului om, de fapt, ca nimic din toate acestea nu trebuie sa ne ocupe vietile, ci dragostea, ca nu sintem genetic purtatorii pacatelor parintilor nostri si ca trebuie sa ne “scuturam” de somnul in care ne traim vietile. Povestea de iubire dintre cele doua personaje masculine – doi tineri frumosi – n-a avut nimic vulgar, violent, in felul in care a fost construita, a avut delicatetea si intensitatea unui dans.
“Adam Geist” mi-a placut pentru ca m-a pus pe ginduri.
Din caietul program al spectacolului:
Radu Afrim:
“Prin toata munca mea de pina acum am exersat rolul de artist liber. Incepind cu acest spectacol sint un artist liber.Renunt la orice effort de a menaja pe cineva din scena sau din afara scenei, la orice forma de corectitudine politica sau estetica, am insotesc doar cu oameni care sint interesati de aceeasi zona de performanta ca si mine. Poate doar revin la ceea ce eram inainte de a intra intr-un sistem cu care am atit de putine in comun”. (5 iulie 2005).
“Adam Geist-ul meu nu este un spectacol despre violenta. El e un spectacol violent. Am incercat sa evit emotia «sublimata» prin arta de care se pare ca teatrul nostru nu mai mai scapa si careia, nu o data, i’am cazut victima ca regizor”.
Victor Scoradet, traducatorul piesei:
“(..)Prin «Adam Geist», Teatrul românesc face cunostinta cu una dintre cele mai importante piesei ale autoarei, cea care i-a pecetluit, practic, celebritatea, si care a impus-o si in afara spatiului cultural de expresie germana”.
