Dintr-un motiv pe care nu l-am elucidat pe deplin, Gabriel Liiceanu mi-e nesuferit. Poate pentru oportunismul – sau sa-i spun flerul – sau de a transforma orice intilnire culturala intr-o carte cu numele lui pe coperta, publicata evident la Editura Humanitas, al carei director este de prin 1990, sau pentru mina de zeu intelectual pe care si-o ia cind apare la televizor reusind, desi, are suficiente lucruri interesante de povestit, sa fie plicticos. Totusi, mi-am infruntat retinerea asta si mi-am „luat” o carte careia ii dau tircoale de mult timp: „Chipuri ale raului in lumea de astazi. Mario Vargas Llosa in dialog cu Gabriel Liiceanu”, realizata cu prilejul vizitei celebrului scriitor peruan in România, in septembrie 2005. Volumul a aparut, desigur, la Editura „Humanitas”.
La Libraria „Alexandria” d la Mall cautam duminica dupa-amiaza „Cine suntem”, cartea lui Dan Puric, pe care vreau sa o citesc inainte ca el sa vina sa o lanseze in Bacau. Nu o mai aveau. Hoinarind printre rafturi mi-am indreptat privirea catre jurnale, dialoguri. Am observat ca prefer in ultima vreme acest tip de scriitura. Poate dintr-o panica, aceea ca n-as putea in aceasta viata, oricum, sa citesc cele mai importante carti de fictiune, mai ales ca pot fi create in fiecare clipa altele mereu. Prin urmare, ma atrag mai mult intilnirea cu oamenii, realul, amanuntele biografice, ideile autorilor. „Imi faci cadou cartea asta?”. R. imi ia cartea din miini, se uita la ea, cautind probabil nu doar titlul ci si pretul, si-mi spune: „Da”. Costa 25 de lei.
Cu Mario Vargas Llosa m-am intilnit prima data, cu ceva ani in urma, cind o prietena mi-a oferit, la una din periodicele mele rugaminti de genul „da-mi o carte faina”, „Elogiul mamei vitrege”, in care un copil de 13 ani o seduce pe noua sotie a tatalui sau, o femeie frumoasa trecuta de 30 de ani. Probabil ca este cartea unui inceput timid de „conversatie” cu Llosa care a scris mult si „greu”. Una din senzatiile de dupa lectura a fost data de bucuria de a afla ca omul asta traieste. Imi place sa descopar ca scriitorii pe care ii citesc sunt vii si ca prin urmare a scrie e un gest perfect contemporan pe care l-ar putea exersa oricare dintre noi la un moment dat… Am o slabiciune speciala pentru Llosa pentru ca peruanul este si jurnalist cultural. Motivul meu e unul egoist, pe care n-am sa-l dezvalui acum.
„Chipuri…” este o carte pe care o citesti cu sentimentul ca n-ai fi vrut sa ratezi aceasta intilnire, pentru ca Llosa raspunde la intrebarile pe care le are si iubitorul de literatura si ateul literar (necititorul). Vorbeste despre el, despre alti scriitori, despre asemanarile dintre Romania si Peru, despre cartile sale, importanta literaturii, logica scrisului s.a.m.d. In acest dialog, Liceanu „scoate” de la Llosa amanunte despre disciplina lui de lucru, despre programul sau zilnic. In 80 de pagini il descoperi pe Llosa, iti raspunzi la intrebari. Cind vorbeste, spune. Iar mai tot ce afirma are valoare de maxima. Peruanul admite, de exemplu, ca omul nu poate trai fara utopie, insa avertizeaza ca aceasta nu trebuie materializata decit in literatura, cei care au incercat sa transforme in realitate, in domeniul politic si social, utopiile despre lumi perfecte nereusind sa dea nastere decit unor monstruozitati precum nazismul, inchizitia, comunismul, revolutia culturala a lui Mao s.a.m.d. „Chipurile…” este un dialog pe care imi va face placere sa-l recitesc si pentru care cred ca l-am iertat putin pe Liiceanu.
De ce sa nu cumperi cartea, ci sa o imprumuti:
In schimbul a 25 de lei ai de citit doar 80 de pagini, pentru ca a doua jumate a cartii este traducerea in limba spaniola a primei parti.
De ce sa o citesti?:
Pt ca replicile lui Llosa fac toti banii. Si pentru ca raspunde printre altele la intrebarea la care nu toti profesorii stiu sa raspunda convingator elevilor lor: “De ce sa citim literatura?”
“Munca imi organizeaza viata, ma apara de frustrari, de esecuri, de obstacole pe care le infruntam toti in viata de zi cu zi. Munca imi ordoneaza tot ce mi se intimpla , bune si rele, oamenii pe care ii cunosc , lucrurile pe care le vad, le citesc, le visez si, desigur, mi le imaginez”.
„Jurnalistica m-a ajutat mult din punct de vedere literar. Cred ca n-as fi scris nici jumatate din povestirile mele, fara experientele pe care mi le-a oferit. (…) Jurnalismul a fost si este pentru mine un mod de a nu ma rataci in lumea purei inventii”.
„Arta si literatura ne ingaduie sa fim primitivi si salbatici fara sa iesim din civilizatie”
„Printre multe altele, literatura face ca, prin intermediul ei, viata sa fie mai usor de trait”.
Personal, ma declar convinsa sa-mi procur carticica, fie ca o voi achizitiona la pretul de 25 lei, fie ca reusesc s-o imprumut, mai ales ca acum am de la cine! 😀
In ceea ce priveste ultimul raspuns al lui Llosa (ultimul din cele postate aici, de tine)… Dar mai bine ma abtzin. S-ar putea uneori, ca prea multa literatura sa-ti rascoleasca viatza, mai curand decat sa ti-o faca mai usoara 🙂 Partea buna e ca, oricum ar fi, creeaza dependentza 😀
Iti imprumut cu bucurie cartea, numai sa-mi spui cind sa ti-o aduc. 😉 In ea gasesti inclusiv raspunsul la intrebarea implicita din a doua parte a comentariului tau… In ce ma priveste, in doze mici nu strica niciodata…
Cred ca va era mai usor sa vb la telefon,daca tot va cunosteti.Maine ,poimane asistam la niscai dulcegarii…?
::)) Asta ar fi ca si cum eu te-as suna acum sa-ti raspund, la telefon, la comentariul facut aici. Se putea si la telefon dar pierdeam savoarea rationamentului tau. astor, asisti la ce vrei. Pe internet functioneaza metoda click stinga pe X-ul rosu din dreapta sus.