Teatrul Municipal “Bacovia”, din Bacău, îşi reia la sfîrşitul acestei săptămîni programul normal de spectacole, după cea de-a VII-a ediţie a Galei “Star” şi vacanţa de Paşte. Duminică, 22 aprilie, veţi putea vedea de la ora 19.00 pe scena băcăuană “Paznici de noapte”, de Stratis Karras, în regia lui Adrian Găzdaru.
Patru actori cu experienţă, Doina Iacob (Erofili), Viorel Baltag (Gavril), Ion Goranda (Pepe) şi Florina Găzdaru (Anna), spun cu rafinament şi fermecătoare naturaleţe povestea emoţionantă a unor oameni simpli, pe care viaţa nu i-a ferit de ratări, vise neîmplinite, experienţe dramatice, care nu le-au atenuat însă puterea şi nevoia, uneori dureroasă, de a spera şi a iubi.
E un spectacol ce surprinde cu minuţiozitate şi delicateţe, şi pe alocuri cu umor, fragilitatea sufletului uman, absurdul existenţei, un spectacol în care tragicul şi ridicolul se învecinează, la fel de firesc precum se întîmplă în viaţa reală. E un spectacol de văzut.
Coregrafia este semnată de Simona Baicu.