Zilele acestea, Simpozionul Naţional de Estetică, din Bacău, ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, îşi sărbătoreşte „majoratul”, un moment potrivit pentru bilanţ, ceea ce m-a făcut să privesc întrunirea culturală băcăuană organizată de Centrul de Cultură „George Apostu” şi dintr-o perspectivă critică.
În seara de deschidere, am trăit de mai multe ori senzaţia de déjà – vu, déjà – vécu, pentru că acest eveniment se desfăşoară de ani de zile cam în aceleaşi tipare, cu discursuri în aceeaşi notă a superlativului absolut faţă de invitaţii de onoare, care sînt şi ei cam aceiaşi în fiecare an – nu vorbesc de excepţii, ci de regulă. Nu contest, subliniez, valoarea profesională a oaspeţilor simpozionului, spun doar că este parcă loc de mai multă diversitate în programul unei astfel de manifestări „naţionale”, concepută, cred, pentru public, nu pentru un grup restrîns de universitari prieteni.
De trei ani cel puţin, sînt evidenţiaţi laudativ în cadrul evenimentului şi invitaţi ca speakeri la Conferinţa Naţională de Estetică, pe lîngă mult mai puţine nume noi, aceiaşi cinci – şase universitari, fapt ce lasă puţin loc pentru curiozitatea care ar putea atrage un public divers.
Mi-aş dori, subiectiv, ca măcar într-un an să văd nume complet noi, în raport cu istoria evenimentului, la prezidiul Conferinţei Naţionale de Estetică din Bacău şi la „Spectacolul cărţii” din cadrul Simpozionului.
