Despre istoria şi miturile Bacăului, cu Mihai Ceucă, un om – document (II) – VIDEO

La începutul lunii septembrie 2016, Mihai Ceucă (foto), cercetător, colecţionar, el însuși un om – document, a publicat albumul bilingv ”Bacău, urbea cu parfum de epocă”/”Bacău, the town with vintage perfume”, o istorie în imagini a Bacăului vechi (1899 – 1949). Acesta este cel mai recent volum dintr-o serie de patru albume realizate cu implicarea colecționarului băcăuan, proiect care formează arhiva cartofilă a judeţului Bacău și care este rezultatul unei activități de peste 50 de ani în domeniu.

Vă invit să parcurgeți partea a doua a unui interviu despre istoria și miturile Bacăului dar şi despre istoria unei pasiuni: filatelia. Veţi afla povestea apariţiei albumului ”Bacău, urbea cu parfum de epocă”, un obiect de artă ca o carte de identitate locală, dar şi care este în opinia lui colecţionarului Mihai Ceucă șansa de supraviețuire a unei comunităţi mici, precum orașul Bacău. Mihai Ceucă ne vorbeşte de asemenea, în această parte a doua a interviului, despre cum modelează personalitatea copilului pasiunea pentru colecționat, despre cum influenţează evoluţia tehnologică viitorul filateliei, dar şi despre acel „coup de foudre” care a dat naştere unei pasiuni care durează de mai bine de 50 de ani. Interviul a fost realizat în septembrie 2016.

”Nu avem voie să facem formatare de hard doar pentru că noi ne-am născut acum”

– Ce include acest al patrulea album din serie, ”Bacău, urbea cu parfum de epocă” (foto), şi care este povestea apariţiei şi realizării lui?

-Al patrulea album al seriei, editat de Editura Magic Print din Oneşti, este o colecţie de imagini ale Bacăului, de la 1899 până în 1949. Sunt imaginile cărţilor poştale illustrate aflate în colecţia mea dar, din punctul meu de vedere, un colecţionar este obligat să prezinte public arhiva pe care o are, pentru că imaginile de istorie a Bacăului trebuie să ajungă la cetăţenii Bacăului. Este păcat să păstrez cărţile astea poştale şi să am doar eu satisfacţia de a le privi în momentele mele de cumpănă, de nelinişte sau în cele de studiu şi să nu le prezint de fapt cetăţenilor, pentru că lor le aparţin. Este, dacă vreţi, concepția mea că orice colecţie trebuie să-şi aibă utilitate publică. Dacă este folosită strict în interes personal, e un tezaur propriu, nu mai e colecţie, din punctul meu de vedere.

Acest album cuprinde 150 de imagini selectate după clişee pentru că, de regulă, acelaşi clişeu era folosit în timp de mai multe edituri. Și era o imagine a Palatului Administrativ cu care apăreau şapte, opt, nouă vederi, în timp, dar cu acelaşi clişeu. Am încercat să selecţionez o serie de clişee, numai cele reprezentative şi cele mai elegante din punct de ve-dere fotografic.

Albumul prezintă imaginea Bacăului de la începutul secolului XX. El este organizat pe obiective, pornind cu vederile generale, Primăria, Palatul Administrativ, Strada Mare, strada Centrală deci, în general, temele abordate de fotografii din epocă, pentru că astea erau de fapt obiectivele Bacăului. Până la urmă, trebuie să recunoaştem: era o stradă Mare, cu care băcăuanii de la începutul secolului se lăudau, se făleau. N-a mai fost nici măcar păstrată, pentru că nu putea fi păstrată în condiţiile actuale, dar asta înseamnă viaţa băcăuanilor, astea sunt chipurile băcăuanilor noştri.

– Care ar fi, în intenția dumneavoastră, rolul acestui album al Bacăului de altădată în viața contemporanilor de astăzi?
– Albumul vrea să redea, în principal tinerilor, o spun cu toată sinceritatea, ideea că pe aceste locuri au trăit oameni, că bunicii bunicilor noştri au trăit pe aici şi au făcut şi ei ce-au putut, nişte case care acum se dărâmă, dar au existat şi n-avem voie să-i ştergem complet, să facem formatare de hard şi gata, începe Bacăul din ziua de astăzi pentru că acum ne-am născut noi. Acesta este rolul albumului.

În momentul în care am acumulat destule cunoştinţe, a apărut ideea că ele trebuie să fie făcute publice. Momentul cheie a fost 1999, la primele Zile ale Bacăului, când printre alte evenimente din program s-a organizat și o expoziţie filatelică şi cartofilă. În filatelie e mai greu cu Bacăul, în afară de ştampilele Bacăului, sunt doar câteva timbre, nu poţi să faci un exponat să-l prezinţi, şi am apelat la cărţile poştale. Important era să prezint Bacăul cumva. Atunci am avut ideea de a face paginile, în primul meu exponat, în care am pus vederea veche şi fotografia nouă. Și am mers prin oraș cu un aparat cu film, pe vremea aceea, un Smena, şi am făcut poze. Exponatul se numea “Bacăul în oglinzi paralele – 1899 – 1999”. Apropo de prima carte poştală. De aici mi-a venit ideea de 100 de ani.

Am expus pe culoarul de la teatru – încă nu era coffe-barul de acolo, era un foaier – pe nişte panouri, imaginile respective în oglindă, 1899 – 1999. La un moment dat s-a pus problema siguranţei exponatelor, erau cărţile poştale în original, şi, discutând cu organizatorii, mi-au zis: “Ne pare rău, dar nu avem cum să punem pe cineva să păzească expoziţia”. Şi atunci mi se oferea “şansa” să renunţ. Așa că am zis că pentru o zi o fac eu pe paznicul. Ei, în toată ziua aia nu m-am afişat acolo ca proprietarul imaginilor, eram ca un vizitator, important era să nu-mi rupă cineva imaginile dar, involuntar, am asistat la vizite. Şi am văzut bătrâni care plângeau, efectiv. “Măi,Ticule, ia uite, aici era…”, “Maricico, îţi mai aduci aminte, pe aici ne-am plimbat noi?”. Plângeau pur şi simplu. Dar nu acesta a fost imboldul. Am văzut elevi de liceu care veneau şi spuneau: “Băi, nu se poate, cum să fi fost aşa Bacăul?”. Se vedea că erau foarte preocupaţi. Încercau să vadă ei cam pe unde sunt locurile, după imaginile actuale. Efectul a fost, din punctual meu de vedere, atins şi atunci a fost imboldul, momentul decisiv în care mi-am zis că treaba trebuie făcută şi susţinută în mod ceva mai organizat. Atunci m-am gândit şi la varianta cu album. Apropo, albumul acesta este un album pe care mi l-a făcut cadou doamna directoare Maria Dohotaru, proprietarul editurii și tipografiei Magic Print din Onești, pentru cele şapte decenii de viaţă. A fost publicat din efortul editurii şi eu am avut o contribuție financiară pur simbolică. Îi mulțumesc din tot sufletul!

– Care au fost celelalte albume din această colecţie?
– Aici este o poveste a unei colaborări, din punctual meu de vedere, foarte fructuoase cu domnul profesor Corneliu Stoica, de la Târgu Ocna. Dumnealui s-a ocupat, şi se ocupă în continuare, de istoria locurilor, de Valea Trotuşului, într-un mod special. Are o Enciclopedie a Văii Trotuşului, o lucrare ştiinţifică premiată de Academie. În momentul în care a lucrat la Enciclopedie, a solicitat colecţionarilor despre care a auzit, domnului profesor Aurel Stanciu, mie, lui Ioan Catană şi lui Dan Chiriță vederi vechi, imagini vechi, din zonă. Și pentru că prin preocupările mele nu am adunat decât imagini cu judeţul Bacău i-am oferit astfel de imagini.

Este o regulă în colecţie: dacă nu te axezi pe o tematică strictă, nu realizezi nimic. Îţi stabileşti subiectul, te axezi să ajungi la obiectivul dorit. De aici a pornit totul, de la ideea de a realiza enciclopedia. Am oferit toate imaginile pe care le aveam, pentru că principiul meu sfânt este că imaginile se oferă, nu se vând, şi atunci am pus la dispoziţie toate imaginile. De altfel, şi acum le pun la dispoziţia oricărui băcăuan care mi le cere. Plecând de la această colaborare, până la urmă a zis: „Dom’le, dar s-ar preta bine să facem şi nişte albume speciale numai cu vederile astea. Deci istoria din enciclopedie e un aspect dar hai să facem și albume”. La Zilele Oraşului Târgu Ocna, la expoziţia organizată, am venit cu un exponat din Tg Ocna şi în anul următor domnul profesor a realizat cartea, primul volum, numai cu Târgu Ocna. După care a venit pofta şi domnul profesor a zis: “Staţi aşa un pic, să facem toată Valea Trotuşului, dacă tot suntem aici, de ce nu, tot județul”.

– Toate sunt de cartofilie?
– Toate sunt exact pe acelaşi model, deci sunt colecţiile de cărţi poştale cu vederi din judeţul Bacău. Îmi cer scuze pentru lipsa de modestie dar eu am cea mai amplă colecţie de cărţi poştale de Slănic-Moldova, pentru că de fapt cu el, cu acest Slănic – Moldova, am început colecția pentru județul Bacău. Între timp, tot strângând Bacău, automat s-au adunat şi toate cărţile poştale din restul judeţului. Şi aşa s-au născut cele patru volume: primul volum Târgu-Ocna în 2013, Valea Trotuşului în 2014, Slănic-Moldova în 2015 şi Bacău în 2016.

”A fost una dintre cele mai mari emoţii pe care le-am avut în viaţă”

– Revenind la acest al patrulea album, care este povestea colecţionării imaginilor. De unde le aveţi, cât timp v-a luat să le strângeţi? Cât v-au costat?
– Am marcat anul trecut (în 2015, n.m.) 50 de ani de când am intrat în posesia primei cărţi poştale din viaţa mea de colecţionar.

– Ce imagine era?
– Era o vedere din Roman, anul 1899. Eu sunt romaşcan şi până am terminat liceul am stat în Roman dar, în toată perioada asta tatăl meu fiind mare fan Dinamo, mă lua cu el la Bacău. Aici, în parc, unde este muzeul (Complexul Muzeal de Științele Naturii ”Ion Borcea”, n.m.) era stadionul oraşului. Pe mine nu mă pasiona deloc fotbalul, dimpotrivă, chiar mă enerva atmosfera de pe stadion cu înjurături, cu nervi, şi atunci veneam amândoi cu trenul de la Roman şi îi spuneam tatălui: „Eu umblu prin oraş, ne vedem la ora cutare în gară”. Şi mă plimbam prin Bacău. Sincer să fiu, aşa am cunoscut străzile pe care am călcat şi pe care le-am văzut probabil şi cu alţi ochi, prin comparaţie cu Romanul, și mi-au rămas în minte câteva obiective care mi se păreau mai deosebite, fără să ştiu prea multe detalii despre ele.

– Deci așa a început pasiunea pentru cercetare, pentru istorie și filatelie.
– Aşa a început. Practic, pe 24 august 1965, era zi liberă după sărbătoarea națională, am cumpărat prima vedere. Vă spun cu toată sinceritatea, şi am repetat-o ori de câte ori am avut ocazia, a fost una dintre cele mai mari emoţii pe care le-am avut în viață. Am pus mâna pe ea alegând-o dintre mai multe vederi vechi, și am avut o emoţie de nestăpânit. Pur şi simplu era o dovadă că piesa aceea a fost scrisă cu aproape 100 de ani în urmă. Era un mesaj de viaţă şi vă spun sincer că mi-a intrat în suflet.

-Cui îi era adresată, avea text?
– Avea text, erau salutări, dar pentru mine, proaspăt absolvent de liceu, emoția trăită a fost mai importantă.

– Era semnul menirii dumneavoastră această emoţie?
– Este posibil. Atunci am început practic să capăt virusul hobby-ului. În Roman exista un Club Filatelic. M-am dus şi eu, un proaspăt absolvent de liceu. Între timp, a tot evoluat „boala” asta de colecţionar şi, deşi m-am axat şi pe alte domenii filatelice, n-am renunţat nicio clipă la cartofilie. Unde vedeam, cu orice ocazie, şi am făcut suficiente deplasări, o carte poștală ilustrată foarte veche, o cumpăram. Asta, în primă fază după care, ca tânăr inginer, am venit cu repartiție în Bacău în 1970 şi din acel moment am schimbat şi tema. Nu mai era aşa important Romanul şi am trecut pe tema „Bacău”, noul oraș în care urma să mă integrez. Eu cred că dacă nu ştim unde ne aflăm, dacă nu cunoaștem toate reperele geografice şi istorice, parcă nu trăim în siguranţă.

Colecţia asta din albumul ”Bacău, urbea cu parfum de epocă” este o colecţie adunată în 50 de ani. Aici este cam jumătate din toată colecţia mea de Bacău. V-am spus că am selectat pe cele reprezentative. Dar acum, spre exemplu, am reuşit să facem un colectiv pentru editarea unui catalog cu toate cărţile poştale de Bacău, catalog care nu cred că va apărea pe hârtie ci va fi de tip „e-book”.

-Cine mai face parte din acest colectiv?
-În primul rând, doctorul Liviu Vasiliu, care nu e băcăuan nici el, e botoşănean, dar are o pasiune nemăsurată pentru cartofilie. El este principalul animator al grupului, colecționarul care s-a oferit să facă, în primul rând, centralizarea ilustratelor. Este şi un tip bonom, are mare succes să convingă și să mobilizeze. I-am cooptat apoi în echipă pe domnul prof. Aurel Stanciu, pe Octav Olaru, Daniel Isăcescu și ing. Alexandru Achimescu. Aceștia sunt colecționari tineri, atrași de istoria ilustrată a orașului. Vom înregistra într-o bază de date toate cărţile poştale cu imagini de Bacău după care, o să realizăm un album-catalog, fişier cu informaţii preponderent cartofile. Urmașii noștri vor avea marea șansă de a afla istoria ilustrată a orașului cu efort documentar minim.

– De unde aveţi aceste informaţii despre cărțile poştale publicate în albumul ”Bacău, urbea cu parfum de epocă”? Ce înseamnă „circulat în…”?
– De obicei, informațile sunt oferite de cartea poştală ilustrată. Idealul este să fie datată de editor, să poți ști când a apărut pentru că nu există documente. Cercetătorii cu vechi studii în cartofilie nu au găsit documente de natură financiar–contabilă, comercială de la edituri care să confirme datele de emitere. Pe cartea poştală scrie, de regulă, doar editura. Cel puţin în Bacău, unde am căutat dosare de la librăria și editurile Margulius și Hazu, nu am găsit un document în care să apară undeva registrul comenzilor. Ideal ar fi să găsim un registru al comenzilor, din care să reiasă clar că pe data cutare s-a scos vederea cu şcoala ”x”. Negăsind documente, singura orientare în spaţiu pentru noi este data circulaţiei poștale. Ștampila de poştă este recunoscută drept simbol oficial. Asta înseamnă ”circulată”, deci nu pot să spun că a fost emisă în anul 1905, dar am găsit piese ”circulate” în 1905. Într-o colaborare a mai multor colecţionari, și asta facem acum la Bacău, putem găsi cărţi poştale circulate în ani diferiţi. În colecţia lui ”X” găsim o piesă din 1903, la ”Y”, aceeași ilustrată din 1901, la colecționarul „Z” găsim una circulată în 1907. Concluzionăm că ilustrata a fost emisă, cel mai devreme, în anul 1901.

– De unde ați achiziționat vederile din acest album? De la târguri de antichităţi, de la colecţionari, de la oameni obişnuiţi? Din Bacău? Din ţară?
– Le-am achiziționat din ţara noastră dar și din alte țări. Pe unele le-am cumpărat direct de la colegi sau de la târguri. Am mai completat colecţia din licitaţiile de pe internet. Din punctul meu de vedere, nu există preţuri pentru cărţile poştale. Până la urmă, e un carton care uneori a fost folosit poate drept capac la oala cu iaurt. De câțiva ani, dintr-odată, pentru că au stârnit interesul câtorva colecţionari mai sufletişti, comercianţii au intrat pe fir și au impus prețuri exagerate. Comerciantul îşi face datoria: găseşte vederea la „baba Tinca”, o ia probabil de pomană sau îi dă şi ei un leu, apoi încearcă să o vândă cu 30–40 de euro prin licitaţiile on-line pentru că e de Bacău şi ştie el că la Bacău se bat câțiva colecționari pentru o astfel de piesă de colecție.

– Care este cel mai mare preţ pe care l-aţi dat pe o carte poştală din acest album?
– Un preţ care a însemnat jumătate din salariul meu de inginer, dar nu vă spun cât.

– În ce an? Şi ce reprezenta acea carte poştală?
– În 1985 sau ’86. Era o carte cu Palatul Administrativ, care este de fapt prima carte poştală a Bacăului, circulată în 1899 (foto).

Dar cele mai frumoase, apărute după 1902, sunt aceste cărţi poştale (foto), care-s de fapt lithografii. De regulă, la tipar se folosesc clișee foto dar, la ilustratele realizate de firma cehă „Cheaure”, se folosea multiplicarea lithografică. Sunt mai multe litografii din aceeaşi perioadă, așa-numitele „Salutări din Bacău”, piese vechi și rare datorită tirajului mic de editare. Și pentru o lithografie dintre acestea am dat jumătate de salariu, ceva mai târziu.

– Şi care a fost sursa? Era din Bacău?
– Nu era din Bacău, era un colecţionar din Focşani, chiar în vârstă, mi-a făcut plăcere să o pot recupera de la el. Să ştiţi că în Bacău aproape că nu am găsit piese cu imagini din oraș. E normal deoarece de aici erau expediate. Ştiu că am găsit odată un lot de vederi la un domn care trăia chiar pe aici, pe undeva, pe lângă parc (Parcul Cancicov, n.m.). Am fost la el acasă şi omul a zis: „dom’le, eu ţi le-aș da degeaba dar trebuie să mănânc şi eu o bucată de pâine.” În general, sunt luate tot de la colecţionari. Există câţiva colecţionari în Bucureşti care au fost mai isteţi decât alţii, ca de-ai de mine, pentru că într-un timp se vindeau la anticariate. Sunt foarte multe vederi care au pe spate o ştampilă de anticariat, cu preţ 2 lei. Şi au fost câţiva colecţionari care le-au luat masiv de la anticariat după care, au început să le valorifice, în timp.

-Înainte de a trece la o altă temă a discuţiei, îmi puteți evoca vreun episod interesant legat de una dintre aceste vederi, de vreun context sau de o persoană de la care aţi achiziţionat-o?
– Nu rețin o achiziție spectaculoasă dar, mai spectaculos a fost când am reuşit să redescopăr în natură imaginea de pe cartea poştală. Cele mai puternice satisfacţii de aici au apărut. De exemplu, când se lucra la construcția clădirii BRD, ca angajat al firmei constructoare, am ajuns cu treburi de serviciu pe acoperișul clădirii. De acolo am aruncat o privire către oraș și am trăit un moment senzațional în care m-am întrebat: „Unde am mai văzut imaginea asta?”. Mi-am dat seama că într-o carte poştală. A doua zi am adus cartea poştală ilustrată și am descoperit locul din care a fost făcută fotografia-clișeu (foto).

Toate vederile vechi care ilustrau panorama cartierului central au fost făcute folosind imagini fotografiate de pe Turnul Pompierilor, turnul de unde se făcea supravegherea incendiilor în Bacău. Turnul era atașat de clădirea teatrului vechi, construit în anul 1896 (foto).

El se afla în actualul parc Alecsandri, la numai 6 metri de blocul care găzduia la parter magazinul „Spicul”. Locul fotografierii era la circa 80 de metri de acoperișul băncii și, ca urmare, panorama, chiar dacă era schimbată prin modernizările suferite, a putut fi recunoscută. Eu mă străduiam odată să-l întâlnesc pe domnul Marius Fundulea să-l rog să urce drona la 18 metri acum, să vedem şi noi ce s-ar vedea mai exact. Nu am reușit încă să-l întâlnesc.

”Pledez pentru încurajarea copiilor în orice colecție. Colecționând, te disciplinezi”

-Aș dori să revenim puțin în prezentul cartofiliei, în următoarele sensuri: prima dată m-ar interesa să-mi spuneți ce abilități v-a dezvoltat această pasiune și cum v-a dezvoltat personalitatea pasiunea pentru cartofilie. Zic asta cu gândul la tinerii de astăzi care ar putea înțelege din răspunsul dumneavoastră de ce ar fi bine să urmeze această cale, pentru că presupun că vă interesează să aveți urmași, să spun, care să conserve istoria.
– Păi cam tot ce fac acum este pentru urmași, asta este ideea de fond. Să am urmași care să continue pasiunea ar fi o satisfacție specială. Important este că trebuie inoculată acum pasiunea chiar dacă puștii strâng capace de Pepsi-Cola sau ce mai colecționează ei la ora actuală, dar important este ”să le intre pasiunea în sânge”. Mai târziu, din momentul în care încep să-și creeze personalitatea, vor găsi și o cale spre o pasiune utilă. Ideea este că atât de hulita filatelie din perioada socialistă a avut un oarece rol educativ, în sensul că era o preocupare permanentă pentru filatelie în rândul elevilor. Era și un slogan uzual: „Filatelia, mijloc de educație și culturalizare!” Faptul că avea și rol de educație socialistă este o altă problemă. Toate dictaturile au folosit timbrele și ștampilele publicitare pentru propagandă.

– Cum îți modelează personalitatea activitatea de colecționar?
– O colecție, în primul rând, te disciplinează. Faptul că nu mai lași toate obiectele colecționate aruncate și încerci să le pui frumos într-un catalog, într-un album, este un prim pas spre organizarea personală. E o primă treaptă. Îți stârnește apoi, curiozitatea și, vrând, nevrând, dacă te uiți pe un timbru sau pe o carte poștală și vezi pe timbru scris ”Filipine” te întrebi ”dar unde o fi oare Filipine?”. Și atunci, chiar dacă nu-ți spune doamna profesoară, te duci tu și te interesezi. Îmi aduc aminte, când eram eu puști – că de atunci e colecția de timbre, pe care am început-o înainte de cartofilie – în școală, țineam toate timbrele în caiete sau în cărți, dar de obicei în maculatoare, și făceam schimburi la școală. Colecționam timbre din plicurile filatelice, nu erau sursele de astăzi, că și asta e o problemă. Făceam schimburile și ne lăudam. Până la urmă, valoarea, și nu mă refer la bani, că nu discutam noi de bani atunci, ideea de valoare era totuși prezentă. Când îți dau un timbru mare, îmi dai tot un timbru mare sau două mai mici sau, la un moment dat se punea problema în felul următor: ”Stai așa, uite aici, am elefanți din Laos, hai să ne uităm cât de departe e Laosul și pentru un timbru îmi dai cinci timbre românești”. Se pune în valoare spiritul de evaluator, de negociator.

Bref, ideea de fond este că e foarte utilă orice pasiune din aceasta, legată de dorința de a colecționa. Pentru a te documenta abordezi și în alte domenii, cu pasiune, cu dorința de a cunoaște. Încearcă profesorul să îți bage anatomia în cap, dar când vezi timbrele și vezi cum arată o inimă, mai curând te întrebi ce e cu ea. Și mai ales dacă alegi o temă, precum medicina, de exemplu, trebuie să faci puțină cercetare. Eu pledez în favoarea oricărei colecții, în condițiile în care ea este făcută cu seriozitate și nu strict în interes comercial. Din păcate, acum cam acesta primează, adică sunt mulți copii care se ocupă de filatelie sau numismatică dar, fac și ei un mic comerț ca să-și cumpere o țigară.

”Dezvoltarea ultrarapidă a internetului înseamnă printre altele și distrugerea filateliei”

-Dumneavoastră ați descoperit în copilărie această pasiune…
– Nici nu aveam ce face altceva…

– … ați început în copilărie la Clubul din Roman. Unde sau către cine se pot îndrepta copiii de astăzi dacă își doresc să fie ghidați în demersul lor de colecționari sau dacă vor informații din zona de filatelie, cartofilie?
– Sunt nevoit să fac o precizare esențială: momentul istoric actual, pe care o să-l simtă și generațiile viitoare, momentul istoric de progres al tehnicii, în special pe IT, va schimba indiscutabil, viața întregii planete. Spre exemplu, dezvoltarea asta ultrarapidă a internetului înseamnă printre altele și distrugerea filateliei, pentru că la ora actuală timbrele sunt din ce în ce mai puține, sunt făcute numai cu interes filatelic și pentru că au valoare de simbol național. Pentru ce să se producă? La nivel de transport, dacă mai vedeți două-trei scrisori e lucru mare, în general sunt toate cu caracter de colet, să îți trimită ceva material, nu ca să îți comunice ceva. Căile de comunicație sunt trecute aproape exclusiv, hai să spunem în marea majoritate, numai pe internet și atunci toate pasiunile bazate pe efecte poștale vor avea de suferit, cu certitudine.

Noi simțim efectele discutate la specialitatea filatelică numită maximafilie. Ilustrata maximă este o piesă filatelică formată dintr-o carte poștală ilustrată circulată cu timbrul lipit pe fața ilustrată și ștampilat, firește, tot pe acastă față. Între imaginea ilustratei, cea a timbrului și ștampilă se realizează concordanțe de imagine și de loc. Tocmai pentru că dispar timbrele, dispar și ștampilele. La poștă nu se mai pun ștampile „clasice”. Franța a început să nu mai folosească ștampilele clasice, rotunde, în care scria Paris, data și codul poștal. Acum se aplică un cod de bare sau o ștampilă pe care nu mai scrie ”Paris” ci scrie un cod, și cu asta, basta. Lucrurile sunt practice, ei nu stau să se gândească la colecționari, că le trebuie sau nu le trebuie ștampilă în care să fie înscrisă localitatea, ei se gândesc la cum să mai facă o economie sau cum să mai câștige timp, să fie rentabili. Fața filateliei se va schimba radical. La ora actuală noi ne mai întâlnim, aici în Bacău unde mai suntem vreo cinci-șase filateliști, ca să bem o bere, nu ca să facem filatelie pentru că nu mai avem obiectul pasiunii. De cumpărat, le cumpăr pe internet, de discutat, când îmi vine mie o idee să fac ceva, pac, am scris un e-mail, ”prietene, uite ce părere am eu…” și el răspunde. Deci s-au schimbat complet condițiile structurale. Și atunci, povestea colecțiilor va fi o problemă foarte, foarte delicată.

-În Bacău exista o Asociație Filatelică. Nu mai activează?
– Există chiar două asociații în Bacău, dar mai mult scriptic. Acest lucru pentru că aceste asociații mai sunt folosite numai pentru reprezentarea colecționarilor din Bacău și mai ales pentru susținerea oficială în relațiile expoziționale internaționale. Există o Federație Filatelică Națională bună, rea, nu contează cum, dar care păstrează relația cu alte federații, în cadrul unei Federații Filatelice Internaționale. Eu, personal, n-am nicio șansă să mă duc acum să discut cu organizatorii unei expoziții din Franța, că vreau să vin și eu cu un exponat. Trebuie să mă adresez Federației Române, care face legătura, înscrierile, susține expedierea exponatelor, s.a.m.d. În Bacău sunt două asociații. Una este cu reprezentare națională, cea de maximafilie și alta, Asociația Filatelică ”Grigore Pascu” cu reprezentare județeană. Grigore Pascu a fost un băcăuan născut în anul 1853 și am descoperit că a fost primul filatelist al urbei noastre. Am descoperit întâmplător piese filatelice circulate către și de la el, așa am aflat că e băcăuan și în arhive am găsit și registrele de la școală, carnetul de telegrafist, s.a.m.d. Sper să editez Monografia ”Grigore Pascu”, pentru că în anul 2017 vom comemora 90 de ani de la moarte. Societatea Română de Maximafilie ”Dr. Valeriu Neaga” are ca sferă de interes filatelic doar maximafilia și poartă numele unui maximafilist care a trăit și activat ca medic mulți ani în Bacău, el fiind născut la Pereni, în Basarabia.

– Deci tinerii interesați de filatelie, trebuie să se adreseze dumneavoastră sau să se informeze singuri?

– Ori așa, ori așa, de asta am și condus discuția spre internet. Pe internet, la ora actuală, este o explozie de informații. Cam toți colecționarii au pagini de Facebook și pot fi contactați. Oricine poate căuta pe Google ”filatelie” și găsește pagini de se satură. Posibilitatea de contactare a filateliștilor este mai mare acum și mai la îndemâna copiilor, pentru că aproape toți au acces la internet. Sunt condiții mult mai favorabile practicării filateliei decât în tinerețea mea. Doar dorința și pasiunea sunt mai mici.

Activitatea de cercetător și de colecționar a lui Mihai Ceucă poate fi urmărită îndeaproape accesând cele trei bloguri ale sale:

Bacău – Addenda monografiilor

Dr. Valeriu Neaga – Remember

Maximafilia.ro

Fotografiile au fost realizate de Răzvan Bibire.
Cărţile poştale ilustrate provin din arhiva cartofilă a colecţionarului Mihai Ceucă.
Imagine video: Răzvan Bibire

Citiți aici prima parte a interviului.