Despre laboratorul internaţional de dans contemporan, din Bacău

Oraşul Bacău are norocul să fi devenit în ultimii ani, chiar împotriva voinţei sale uneori, centru european de rezidenţă în dans contemporan, laborator internaţional pentru tineri creatori din acest domeniu al artelor spectacolului şi să contribuie, devenind parte integrantă, la realizarea unor proiecte de spectacole care călătoresc apoi prin lume. Înainte de a începe acest traseu internaţional, orice proiect conceput aici este propus spre vizionare publicului băcăuan care are astfel privilegiul de a asista practic la momentul de metamorfozare a unor idei într-un spectacol.

În luna mai 2012 s-au aflat în rezidenţă artistică la Centrul de Cultură şi Artă „George Apostu”, din Bacău, trei coregrafe din România şi Japonia, şi un muzician peruan. La sfîrşitul săptămînii trecute, în finalul perioadei de rezidenţă, cei patru artişti au invitat spectatorii din Bacău la prezentarea informală a acestor proiecte de spectacol.

Întîlnirea a fost, ca de fiecare dată, surprinzătoare, creatorii din zona dansului contemporan propunînd de cele mai multe ori reinterpretări ale realităţii în care trăim, prin deplasarea centrelor de atenţie pe zone aflate în mod obişnuit, nefiresc, în planul secund al vieţilor noastre cotidiene. Este o experienţă uneori tulburătoare, în sens revigorant, dacă eşti dispus să accepţi că lumea, aşa cum o percepem în mod obişnuit, este doar o interpretare aproape unanim acceptată prin repetarea continuă a aceloraşi idei. O lectură diferită, măcar pentru o oră de spectacol, a acestei lumi, devine, atunci reconfortantă. Poate fi, într-un fel, o renaştere, spirituală. Poate, dimpotrivă sâ-ţi confirme că ai atins deja ceea ce vrei să fii şi că în faţa ta, pe scenă, e doar o rătăcire, în căutarea adevărului. Oricum ar fi, ieşi în cîştig.

Muzicianul peruan Tomas Tello şi coregrafa japoneză Yuko Kominami, ambii stabiliţi în Luxemburg, au creat în Bacău „Garden, a borrowed landscape”, un proiect de spectacol puternic influenţat de călătoria lor în România. Iar româncele Ana Costea şi Larisa Crunţeanu au oferit publicului prezentarea informală a proiectului „About pain and other crazy feelings”, cu un foarte puternic impact asupra spectatorilor. Detali despre cele două proiecte, însă, într-o postare viitoare.

Cele două echipe de creatori au fost prezente în rezidenţa băcăuană datorită parteneriatului existent între Centrul de Cultură „George Apostu”, din Bacău, Centrul de creaţie coregrafică „Trois C – L”, din Luxemburg, şi Fundaţia „Gabriela Tudor”, cea din urmă, condusă de coregraful român Cosmin Manolescu, iniţiatorul proiectului de formare în domeniul dansului contemporan „E-Motional Bodies and Cities”.

Bacăul a început să conteze pe scena dansului contemporan european. Faptul că după trei ani Luxemburgul a decis să continue colaborarea cu Bacăul pentru programul de rezidenţă cred că asta spune că aici este un loc important în care artiştii pot să intre în contact cu un alt univers, cu o altă civilizaţie, cu o altă cultură. Yoko şi Tomas, echipa din acest an, au fost foarte încîntaţi de întîlnirea cu România, în general, desigur şi cu Bacăul, şi cu Fanfara «Zece prăjini», şi cu Bucureştiul, şi cu spectacolele de dans folcloric pe care le-au văzut aici, în Bacău.

Ştiu, de asemenea, că Gianfranco Celestino, care a fost anul trecut în rezidenţă, a avut premiera spectacolului acum, în festivalul de la Luxemburg, şi se pare că prima experienţă de la Bacău l-a marcat foarte mult în procesul lui creativ, în modul în care şi-a dezvoltat proiectul. Cred că pînă la urmă asta este extrem de important în aceste rezidenţe: artiştii au posibilitatea să se redescopere, să încerce un alt format, un alt limbaj, o altă temă”, a declarat coregraful român Cosmin Manolescu.

Forma finală a celor două proiecte de spectacol va putea fi văzută în Bacău, dacă lucrurile decurg conform planului, în luna octombrie 2012.

Sursa FOTO: Anca MIHĂILĂ

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular