Dumitru Lazăr Fulga, regizorul băcăuan al spectacolului premieră “Aurora Română”: “Caragiale este una dintre şansele României”.

2
772

La doar o săptămînă de la precedenta premieră, Teatrul Municipal “Bacovia” din Bacău oferă publicului, duminică, 30 septembrie, de la ora 19.00, un nou spectacol premieră: “Aurora Română”, o adaptare dupa texte de I.L. Caragiale.

Regizorul Dumitru Lazăr Fulga (foto), autorul adaptării, şi semnatarul spectacolului, continuă în această nouă producţie teatrală cercetarea operei lui Caragiale şi, plecînd, de la schiţa “Vizita” şi nuvela “Două loturi”, construieşte pentru scenă un nou discurs despre realităţile româneşti în care trăim.

Chiar dacă este destinat în principal spectatorilor de vîrstă şcolară, pentru a-i încuraja să citească textele celebrului dramaturg, spectacolul “Aurora Română” se adresează prin mesajul său şi publicului matur.

“Am intitulat spectacolul «Aurora Română»… aşteptăm luminiţa de la capătul tunelului, şi o aşteptăm la orice vîrstă. Caragiale este una dintre şansele României, şi textele lui, nu numai cele teatrale, ca şi textele lui Eminescu, cele politice, ar trebui recitite mai des şi mai intens, nu numai de lectori obişnuiţi, poate şi de analişti politici, de sociologi, de filosofi, pentru ca năravurile, obiceiurile omului în general, ale românului, specific, în Europa, rămîn cam aceleaşi. La acelaşi tip de stimuli există cam acelaşi tip de răspuns.

În «Vizita» şi «Două loturi» este un joc al şanselor, al perceperii şansei în viaţă. În cheie comică, lucrurile serioase şi mai grave apar necesar. Nu m-am putut opri, îmi dicta materia lui Caragiale de observaţie despre viaţă. Este şansa la existenţă onestă, demnă, corectă a românilor, într-un context convulsionat de crize care vin ciclic în toată lumea, vin şi în România, şansa de a exista în continuare demn. Această demnitate ne este interzisă printr-o mulţime de proceduri de sistem. Pare că şi astăzi una dintre şanse este cîştigul miraculos, care înseamnă lozul, dar care nu aduce fericirea.

Toată materia factică din spectacol este preluată din Schiţe, Momente şi din piesele de teatru. Au fost un pretext «Vizita» şi «Doua loturi». Sper să transpară mai ales în partea a doua – partea întîi o consider o introducere, plăcută, care nu creează multe probleme – o temă gravă, o temă a României de astăzi: dacă îşi mai găseşte legitimitatea independenţa de gîndire, dacă mai avem voie să avem un Noica, pe care să-l numim că-i român, un Eugen Ionescu pe care să-l recunoaştem ca român, dacă mai avem voie să mai avem un Brîncuşi, dacă mai avem voie să mai avem o Nadia Comăneci, dacă mai avem voie din nu ştiu ce directive ale altora să avem propriile noastre identităţi de excepţie. (…) Dacă nu medităm asupra existenţei noastre şi ne limităm numai la reacţii spasme, la stimuli, şi n-avem o cutie de rezonanţă filosofică, care înseamnă istoria naţională, conştiinţa de naţionalitate, riscăm să pierdem. Jucăm tenis de unul singur, pierdem mingea prin copaci. Trebuie să avem un partener, de reacţie. Partenerul ăsta de reacţie este cultura română, serioasă, onestă, densă, la care nu trebuie să renunţăm. Cum nu trebuie să renunţăm nici măcar la portul românesc, poate, la bucuria românească, la tristeţea românească, la cuvîntul «dor», care este intraductibil, la această lupă specific românească «Văd enorm şi simţ monstruos».

Cînd am o nelinişte, cînd am o ciudă, o furie, o revoltă, «de ce mi se întîmplă sau de ce ni se întîmplă» un ceva, spun: «Dar e în legea firii, e ciclic», au mai păţit-o şi alţii, acum 50 de ani, acum 60 de ani, ciclicitatea asta cam la 30 – 40 de ani care este şi-n om. Ne mai întinerim de cîteva ori, ne mai murim de cîteva ori într-o viaţă, e o şansă. Consider că acum sîntem într-o stare de rigiditate, riscăm să ne rupem, dacă nu ne jucăm, dacă nu ne jucăm cu propria istorie. Şi m-am dus, îmi permit să spun, la prietenul Caragiale care m-a ajutat. Tot ce-am adus în spectacol este această nuanţă de recuperare a unei stări de spirit, interogativă, a unei rigidităţi în înţelegere, din care şansa ar fi copilăria şi atunci am găsit şi funcţia dramatică a acelui Ionel, a copilului, care face nişte jocuri, care par stupide, dar care sînt o mimare a unei maturităţi malformate. El nu vrea să fie ca maturii din viaţa lui, ca tata, ca mama, ca mătuşa. Mi-a rămas în minte «Toba de tinichea». Şi acolo un copil refuză să se maturizeze văzînd şi fiind martor la întîmplările abjecţiei umane. Deci, dacă aş fi reuşit, nu ştiu, veţi spune voi, acest copil are un traseu de experimente, a mima, a îmbrăca masca maturilor, care maturi sînt şi ei nevinovaţi. Atîta pot. Simt mai mult dar atîta pot. Şi vine mecanismul ăsta al vieţii care îi repoziţionează corect şi îi trimit înapoi la reciclare.

Spectacolul a avut nişte oscilaţii de temă cînd am aflat că e destinat copiilor şi materia n-a vrut numai de copil, materia a vrut un pic mai tridimensional, mai rotund, mai serios, dar e o seriozitate de comic, care merge şi spre vodevil dacă vreţi. Semnul unei iteligenţe deosebite este inteligenţa autoobservare, autoevaluare. O mulţime de conflicte interioare se rezolvă prin rîs. Rîsu-i purificator”, a declarat regizorul Dumitru Lazar Fulga referitor la spectacolul “Aurora Româna”.

Din distribuţie fac parte actorii Cristian Todică (Iancu), Ştefan Alexiu (Lefter), Daniela Vrînceanu (Maria), Anca Bucşă (Matilda), Alina Simionescu (Ionel), Corina Goranda (Tica), Nela Zare (Agenta) si o prezenţă inedită, maşinistul Teatrului, Gheorghiţă Trandafir, în rolul Armand.

Sursa foto: Teatrul Municipal “Bacovia”