Nu ma mai tenteaza, la 20 de ani de la Revolutie, sa vad un film sau sa citesc o carte despre ce a fost inainte de Decembrie ’89, desi regizorii, cel putin, par a avea inca o obsesie pentru asta si, mai ales, pentru a sublinia excesiv partile negative ale acelei epoci. Din punctul meu de vedere, bocetele pe tema asta nu mai prind decit la straini.
De aceea, „E pericoloso sporgersi” (1993) mi s-a parut genial. Nae Caranfil a facut un film ca o ironie fina, cu detasarea omului care se afla la suficienta distanta de ceva ce l-a ranit ca sa poata glumi pe tema asta. Productia sa are hazul de necaz, bascalia românului care l-a ajutat sa treaca sanatos la cap prin anii comunismului.
Pentru a surprinde realitatea din România de dinainte de ’89, Nae Caranfil „planteaza” intr-un oras de provincie trei „camere” mobile, cu trei perspetive diferite asupra acelorasi intimplari: o eleva de liceu care viseaza sa fie actrita si sa vada „le monde”, un actor blazat care, sub presiunea regimului comunist, nu mai gaseste alta placere in viata decit poantele subversive si aventurile cu femei frumoase, si un soldat virgin, bascalia regimentului care face coada la o tirfa.
Fiecare traieste in final propria sa evadare.
Nae Caranfil nu subliniaza cu markerul, el face sugestii fine, vezi inclusiv titlul filmului, avertizarea din trenurile de calatori ca „E periculos sa te apleci (in afara)”. Regizorul zimbeste in coltul gurii si te lasa sa te prinzi singur. Si cind te prinzi, rizi eliberat.
L-am urmarit cu placere si pe actorul Florin Calinescu, pe care in viata civila al acestor zile nu mai pot sa-l asimilez de nicio culoare. Poate din cauza prea numeroaselor sale „roluri” pe care si le asuma in viata publica, inclusiv in cea politica.
„E pericoloso sporgerse” este o comedie buna despre o drama din care am evadat. Un film pe care il recomand.
