Emil Boroghina, membru in juriul Galei Star 2009: “Am premiat calitatea”

2
1407

boroghina.jpgIn ultima zi a Galei Star 2009, joi, 16 aprilie, cu jumatate de ora inaintea festivitatii de premiere, am stat de vorba cu actorul Emil Boroghina, director al Festivalului International de Teatru Shakespeare, membru in juriul actualei editii a Galei Internationale a recitalurilor Dramatice din Bacau. Cititi opinia sa despre spectacolele din competitie. Din pacate, am omis amindoi, din intimplare, “Fuck you, Europa”.

-Care au fost criteriile juriului Galei Star 2009 in acordarea premiilor? Mai pe scurt, ce ati premiat?

-Inainte de toate calitatea, valoarea productiei iar aici productia se confunda cu omul. Elemente exterioare au fost in foarte putine recitaluri. Actorul s-a trezit in general aproape gol in contactul cu spectatorii si impresionante au fost realizarile citorva dintre interpreti. Dar in majoritatea lor, daca nu chiar in unanimitate, reacitalurile prezentate au fost de valoare. Cei care au efectuat selectia au avut o foarte mare grija si au adus in fata publicului bacauan si a specialistilor lucruri de cea mai buna calitate. A fost extrem de dificil sa alegem din aceste productii pe cele mai valoroase.

Dovada ca nu au intervenit viziuni care sa duca la nedreptati din partea juriului este faptul ca, in unanimitate, cei trei premianti din aceasta seara au primit din partea juriului note foarte mari si s-au departajat de ceilalti. De asemenea, juriul format din tinerii bacauani, cei 18 elevi, a optat spre cei care au fost alesi de juriul profesionist. Deci valoarea, calitatea acestor recitaluri dramatice, a contat cel mai mult.


-Ati putea, va rog, sa comentati in citeva cuvinte fiecare dintre cele opt recitaluri concurente, sa reliefati partile bune sau lipsurile acestora?

-As vrea inainte de toate sa spun ca mi-a placut foarte mult ca a existat un echilibru intre recitalurile din concurs si recitalurile sustinute de maestri in afara concursului. Si unele si celelalte au fost de cea mai ridicata valoare.

Sigur ca in cazul celor cu mai putina experienta au fost diferente intre aceste recitaluri. Spectacolul sustinut de fostul meu coleg de teatru, in urma cu 40 de ani, acum actor la Teatrul National din Timisoara, domnul Damian Oancea, a fost un recital foarte bine structurat…

-Dar?

-… in principal facut pe texte din “La Lilieci“, de Marin Sorescu, dar a avut cistig de cauza actorul sirb – am spus a fost alegerea in unanimitate la acest premiu al juriului – pentru ca el a fost intr-o permanenta stare de neliniste si a reusit sa transmita ceea ce trebuia transmis…

-Chiar nevorbind o limba cunoscuta de noi…

– …Da, chiar intr-o limba care nu ne era cunoscuta noua. Recitalul lui Damian Oancea a fost un recital matur, de cea mai buna calitate, care putea oricind concura la Premiul pentru Cel mai bun One Man Show, in cazul in care nu era un altul mai bun, care sa atraga mai mult si publicul si atentia juriului,

De asemenea, foarte frumos a fost si recitalul Manuelei Golescu

-Marturisesc, mie nu mi-a placut…

-…Mie mi-a placut selectia, mai ales in aceasta perioada a Saptaminii Patimilor, era o poezie religiosa care mie mi s-a parut foarte potrivita din punctul de vedere al repertoriului ales.

“Jurnalul unui nebun” a fost un spectacol remarcabil, pe care eu l-am mai vazut la Festivalul “Davila Studio Inter Fest” de la Pitesti. Si atunci, cind domnul Marius Zarafescu, care este selectioner al Galei Star, m-a intrebat care este impresia mea, i-am spus ca e una dintre cele mai bune. Si probabil ca si aceasta recomandare a mea l-a determinat sa il invite in Bacau.

Poate mai putin penetrant la public a fost recitalul actritei Olga Torok, de la Teatrul German din Timisoara. Mie textul mi s-a parut putin mai greoi…


-…pentru virsta ei?

-…da, desi era semnat de unul dintre cei mai mari dramaturgi, Dario Fo, dar mi s-a parut mai dificil si cred ca si literatura dramatica a suferit unele mici transformari si un text care parea foarte frumos in urma cu mai multi ani, acum nu-ti mai creeaza aceeasi stare si actrita era cu mai putina maturitate scenica – si lucrul asta se simtea – decit celelalte.

Si Iulia Colan este o fata lipsita de experienta dar ea a reusit sa stapineasca foarte bine personajul si a reusit sa transmita, sa emotioneze, sa ii faca pe spectatori sa fie alaturi de ea. Nu stiu care e parerea dv dar asta e parea mea.


-Mie mi-a placut foarte mult spectacolul Iuliei Colan.

-Pentru Iulia Colan am si o slabiciune, fiind colega mea. Am vazut-o la examenul de absolvire – acest spectacol l-a lucrat in scoala si a constituit examenul de licenta…

-Am aflat ca este fiica unui actor…

-Da, este fiica unui foarte bun actor de la Teatrul National din Craiova, Ion Colan.

Ea a dorit foarte mult sa devin actrita, dar la inceput si-a indreptat pasii spre filologie, a dat examen la Universitatea din Cluj, a facut un an de filologie, dar pina la urma s-a dus la Institutul de Teatru, a dat examen, si este absolventa chiar a ultimei promotii. Joaca in citeva spectacole acum la Craiova, chiar in aceasta seara are o avanpremiera, din acest motiv nici nu poate sa fie prezenta la festivitatea de premiere, ceea ce pentru un actor, mai ales pentru un actor tinar, este un motiv de tristete.

Fitness” era spectacolul unei actrite mature, una dintre cele mai bune actrite ale Teatrului de Comedie din Bucuresti. Am vazut-o si in alte spectacole, mi-aduc aminte de interpretarea ei dintr-o piesa ruseasca a lui Alexandr Galin, in care era excelenta.

Bun a fost si recitalul “Hitler in love”… nu stiu ce s-a intimplat cu actorul, pentru ca ori asta este vocea lui, ori era ragusit, dar nu suna bine. E un actor interesant. Dupa parerea mea si a doamnei Tamara Buciuceanu, care statea linga mine in sala, a fost o prea mare incarcatura de efecte si toate acestea in loc sa il ajute, au fost in detrimentul actorului, care nu s-a pus in valoare. Aceste lucruri complementare, ajutatoare ne-au determinat sa optam pentru actorul sirb, care ni s-a parut mult mai interesant si mult mai aproape de ceea ce dupa parerea noastra trebuie sa insemne un recital dramatic.

Am pornit si de la ideile pe care cei doi directori si le-au expus in argumentul din caietul program, despre ceea ce inseamna un recital dramatic si ceea ce si-au propus ei sa insemne acest Festival al Recitalurilor Dramatice de la Bacau, adica actorul in contact direct cu spectatorul.


-Opinia despre spectacolul “Hitler in love” este valabila doar in cadrul acestui festival in care actorul trebuie sa fie in prim plan sau oriunde acest spectacol nu ar avea cistig de cauza din punctul dv de vedere?

-Nu, vorbesc in cadrul acestui festival, in care actorul este elementul determinant. Cred ca au fost mult prea multe elemente tehnice.

-Vi se pare reprezentativa pentru acest moment al teatrului românesc si international alegerea textelor? Actorii au ales texte de poezie, texte despre conditia femeii in societatea contemporana si texte cu caracter istoric? Ce spune asta despre ei si despre teatrul international?

-Actorii au ales textele care au crezut ca le sint mai apropiate. Asta este problema selectionerului. Este foarte greu ca intr-un festival care deja te determina la o anumita poteca, one man show, sa mai ai si o alta conditie, sa il subordonezi unui gind, unei teme. Sint foarte putini actori care se inhama la un astfel de efort, la a lucra singuri un text. Parerea mea este ca aici nu textul primeaza, ci actorul. Acesta este obiectivul organizatorilor Galei si din punctul asta de vedere festivalul este pe deplin implinit.

-Am aflat ca ati participat si dv la Gala Recitalurilor Dramatice in formula veche. Detaliati, va rog, putin acest episod.

-Cu emotie si cu nostalgie, mi-am adus aminte ca la inceputul anilor ’70 am fost aici cu doua spectacole, amindoua de poezie populara, in ani diferiti. Unul era “Cintecul virstelor”, o trecere a omului prin viata, de la leagan, pina la mormint, si al doilea era de balade populare, pe ideea “Soarele si luna”, spectacol pe care l-am realizat impreuna cu o colega a mea, eu am fost vioara a doua. Jucam impreuna cu sapte actrite. A fost un alt gen de recital si a fost distins chiar cu Premiul al II-lea al Festivalului Recitalurilor Dramatice.

Erau mult mai multe recitaluri atunci, dar asta nu inseamna ca erau cu mult mai valoroase decit cele care sint acum. Imi aduc aminte ca l-am vazut in concurs pe Mircea Albulescu, care a venit cu un recital din Sorescu si atunci am auzit eu pentru prima data poezia “Muzeul satului”, care, datorita lui Mircea Albulescu, mi-a devenit foarte draga. Sint convins ca astfel de posibile recitaluri care sa fie alcatuite din poezie româneasca, care se studiaza in scoala, ar fi de un foarte mare folos invatamintului bacauan si românesc, pentru ca un actor poate impresiona atit de mult publicul tinar incit spectatorii sa devina viitorii cititori ai poetului prezentat pe scena.

Faptul ca acest Festival al Recitalurilor Dramatice s-a fondat in Bacau cred ca s-a datorat inainte de toate unui om de teatru absolut exponential, Valentin Silvestru, trecut in lumea umbrelor in 1996, in urma unui accident. El a iubit foarte mult teatrul românesc, a iubit in special Moldova, pentru ca era nascut la Husi, si cred ca avea o slabiciune deosebita pentru teatrele din Birlad, Bacau si Piatra Neamt.