Iubesc modernitatea si confortul meu contemporan dar imi place ca de Sarbatori sa pastrez traditia in care am crescut, numai asa ma simt fericita.
Nu concep sarbatoare de Paste fara mirosul de cozonac proaspat din cuptorul pe care mama il testeaza de caldura potrivita daca poate tine mina inauntru cit sa spuna tot Tatal nostru, numai asa iese rumen, fara sa se arda.
Nu exista aceasta sarbatoare fara cojile de ou rosu pe care tot mama le arunca in dimineata primei zile de Paste pe iarba sau pamintul din gradina. A ramas mai mult aspectul estetic si cel sentimental, rosul si verdele sint complementare si arata frumos, nu stiu, insa, si nu mai stie nici ea ce semnificatie are, dar asa faceau mama si bunica ei iar mie imi place, pentru ca in momentul in care face asta mama mea isi retraieste copilaria iar eu iubesc sa vad inflorind pe fata ei bucuria copilului.
Pastele inseamna varuitul pomilor, gradina straluceste alb si asta imi da o stare de dimineata insorita. Tata a invatat de la bunici, care faceau asta sa dezinfecteze pomul si sa-l fereasca de insecte dar azi fratele meu varuieste copacii pentru ca si lui ii place ca gradina sa arate ca in copilarie, nu cred ca se mai gindeste la gize daunatoare.
Pastele este botezul de dimineata cu apa magica, picurata din cana in care pun apa curata, un ou rosu si banuti, sa fim frumosi si bogati in anul care vine. Cine se spala ultimul ia banii asa ca in copilarie ne intreceam in somn lung, sa ajungem ultimii la botez si la monede…
Si Pastele e trecutul pe sub Aer, Prohodul si slujba de Inviere, refrenul acela pe care, marturisesc, imi place sa-l cint in cor cu oamenii din curtea bisericii, „Hristos a Inviat”, flacaruia pe care o feresti de vint, in causul palmei, sa ajunga intacta acasa, e masa bogata de dupa post…
Toate astea sint piese dintr-un puzzle, piese dintr-un univers care te defineste ca individ. De Sarbatori cred ca trebuie sa pastram traditia, sa ne reamintim cine sintem, in acest virtej contemporan in care ne pierdem, adeseori.
Eu inca nu fac oua rosii sau cozonac, le primesc de la parinti dar stiu ca peste ani, cind eu voi fi parinte, voi face asta, ca sa pastrez intact acest univers al copilariei din care imi trag energia.
Cine sintem noi? Noi sintem traditia. Eu nu sint eu, eu sint fratii, parintii, bunicii si strabunicii mei. In afara acestui lant al gindurilor, emotiilor, credintelor si obiceiurilor noastre n-am fi decit atomi in Univers.
Hristos a Inviat!
