Marţi, 5 martie, ora 12.00, se deschide în holul central al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Expoziţia „Linguri şi linguroaie”, organizată de instituţia gazdă, în colaborare cu muzeografii de la Complexul Muzeal Judeţean Neamţ şi Muzeul de Istorie Roman.
”Lingurile sunt făcute de cei mai săraci oameni din lume, de lingurari. Dintr-o coadă şi un găvan, lingura îşi are numele de la limbă, pe care o atinge şi cu care trebuie să semene.
La noi, la etnografie, toate formele sunt înţelepte şi frumoase. Într-un fel, ca viorile, au ajuns la un capăt de drum. Ce să mai adaugi la ele şi să nu le strici? Mai rămîne să te minunezi! Atunci, hai la linguuuuuri!!!! Şi la linguroaie! Marţi, la 12.00, la Muzeu. Avem linguri îndelung sărutate de moşii noştri. Avem linguri şi linguroaie din case şi stâne din jurul Pietrei, Romanului şi Bacăului”, a spus în chip de invitaţie la eveniment Iulian Bucur, şeful Secţiei de Etnografie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.