Fara Filtru, partener media al Galei Star 2009

cult.gifAm propus si au acceptat. Fara Filtru va fi partener media al Galei Star 2009. Zilnic, in perioada 10 – 16 aprilie 2009, veti gasi aici informatii si opinii despre recitalurile concurente sau recitalurile extraordinare din programul festivalului si mini interviuri cu actorii inscrisi in competitie. Veti putea, de asemenea, urmari un top Fara Filtru al spectacolelor inscrise in concurs.


Cine a facut preselectia?

DVD-urile cu recitalurile celor noua actori din România, Serbia, Bulgaria si Japonia care au primit “verde” sa participe la editia de anul acesta a festivalului au fost vizionate de un juriu de preselectie format din teatrologii Carmen Stanciu (Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti), Dan – Marius Zarafescu (MCC) si actorul Gabriel Dutu, director al Galei Star si director adjunct al Teatrului Municipal „Bacovia”.

Care este juriul Galei Star 2009?

Din juriile primelor trei editii ale festivalului au facut parte actorul Stefan Iordache, profesorul universitar Sanda Manu, regizorul Dan Pita, actorul Mircea Diaconu, regizorul Mircea Daneliuc si criticii de teatru Florica Ichim, Carmen Mihalache, Andreea Dumitru, Stefan Oprea, Mircea Morariu si Magdalena Boiangiu. Cei care vor decide premiantii Galei Star 2009 vor fi actrita Tamara Buciuceanu (va sustine si un recital extrordinar), criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu (isi va lansa cartea „Regele Scamator Stefan Iordache”), criticul de teatru Carmen Mihalache, actrita Anne Tracy (SUA) si actorul Emil Boroghina, directorul Festivalului International de Teatru „Shakespeare”. Acestia vor desemna cistigatorul Marelui Premiu, in valoare de 1500 de euro, Premiul pentru cel mai bun One – Woman – Show (700 de euro) si Premiul pentru cel mai bun One – Man – Show (700 de euro).

In premiera la Gala Star 2009 , un juriu format din liceeni va acorda Premiul „Stefan Iordache„, in memoria marelui actor, plecat din aceasta lume in toamna anului trecut.

Tot in premiera, anul acesta, se va acorda si Premiul „Gallieri”, oferit de firma MoldoGlass, care si-a desemnat un participant permanent la recitalurile din concurs. Acesta va fi probabil scriitorul Ovidiu Bufnila.

Cit va costa Gala Star?

Editia de anul acesta a Galei Star este sustinuta financiar din bugetul local cu suma de 200.000 de lei. Recitalurile inscrise in concurs vor putea fi vizionate contra sumei de 10 lei sau 5 lei, in cazul elevilor, studentilor si pensionarilor. Un bilet la un recital extraordinar costa 30 de lei sau 15 lei (pentru cei care aleg sa-si faca abonament). Teatrul „Bacovia” va imparti, de asemenea, un numar de flayere care vor aduce posesorilor o reducere cu 5 lei a pretului unui biletul pentru recitalul extraordinar.

Adrian Gazdaru, directorul Teatrului Municipal “Bacovia”:

Gala Star este deja un festival care s-a impus. Am primit aprecieri mari, mai ales din plan international. Timp de o saptamina incercam sa ne transformam in polul culturii românesti. Chiar daca e un an de criza, cred ca am reusit sa avem un program bine creionat”.

organizator: Teatrul Municipal Bacovia 
co-organizatori: Prefectura Judeţului Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Local Bacău, Ministerul Culturii şi Cultelor, UNITER 
parteneri: Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT) – Secţia Română, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti – Facultatea de Teatru, Catedra de Teatrologie, Grafit Invest Bacău 
sponsori: Raiffeisen Bank

Articolul precedent
Articolul următor

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular