Festivalul Naţional de Folclor “Ion Drăgoi”, Bacău, 2012

Interpreţi de muzică populară din România si Republica Moldova vor participa săptămîna aceasta, în Bacău, la tradiţionalul Festival Naţional de Folclor “Ion Drăgoi”, organizat de Ansamblul Folcloric “Busuiocul”, în parteneriat cu Societatea Română de Televiziune – TVR Iaşi, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului Bacău.

Ediţia din acest an se va desfăşura joi, 21 iunie, de la ora 18.00, la Teatrul de Vară “Radu Beligan”.

Printre artistii care vor sustine recitaluri la editia din acest an a festivalului se vor numara Laura Lavric si Cristina Gheorghiu (Iasi), Nina Predescu, Olguta Berbec si Ana Maria Oprisan (Mehedinti), Mariana Ionescu (Dolj), Felicia Stoian si Maria Coman (Banat), Gheorghita Nicolae (Oltenia), Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian, Maria Iliut (Chisinau – Republica Moldova) si Dumitru Zamfira (Gorj).

Vor fi de asemenea prezente in spectacol grupurile vocal – instrumentale din Iancu Jianu (Olt), Baia Mare (Maramures) si duo-ul instrumental format de sotii Sacaliuc.

Actuala editie – a XIII-a – aduce in scena si numerosi interpreti bacauani, precum Georgiana Paduraru, Ionut Avram, Alin Popa, Alexandra Stefan, Oana Cretu, Florin Popa, Iulia Langu, Lacramioara Dârlea, Ana Maria Rebegea, Gabi Comanici, Monica Bejenaru, Diana Tâmpu sau Otilia Purcaru.

Citeva numere din spectacol vor fi susţinute de Ansamblul Folcloric “Busuiocul”, cu formatiile si interpretii sai: orchestra, formatia de dansuri, grupul vocal “Flori de cimp”, grupurile instrumentale, solistii instrumentisti Costel Babasa, Gheorghe Pascal, Mihai Gherghelas, Constantin si Denis Gogan.

Organizatorii au invitat in scena si foarte tineri interpreti (Stefan Glavanescu, Roxana Mardare, Ana Lungu, Madalina Avasiloaie, Ionut Coman, Teodora Irava), care vor evolua in cadrul momentului cunoscut sub numele de “Moştenitorii”.

Festivalul «Ion Dragoi» este conceput ca un proiect cultural de mare anvergura. Inca de la prima editie, din 2000, si-a asigurat un loc distinct in calendarul marilor manifestari dedicate promovarii si valorificarii folclorului muzical – coregrafic. Un alt obiectiv important este si acela de a-l omagia pe cel care a fost Ion Dragoi, «violonistul desavirsit», inegalabilul interpret al folclorului instrumental moldovenesc. Anul acesta, un moment artistic inedit, de o frumusete aparte, il va constitui prezentarea, in prima auditie, a «Rapsodiei bacauane», lucrare datorata compozitorului Constantin Arvinte, in cadrul careia sint impletite, inspirat, valori ale folclorului traditional bacauan”, a declarat Petre Vlase, director al Ansamblului Folcloric “Busuiocul”.

Ca in fiecare an, spectacolul va fi prezentat de etnomuzicologul Mărioara Murărescu iar TVR va inregistra intregul program al festivalului, pentru a-l transmite apoi in emisiunile de gen.

Intrarea la spectacol este LIBERĂ, pe baza de invitatie.

Informatii suplimentare pe aceasta tema pot fi cerute sunind la numerele de telefon 0234/523357; 0756192326 sau, direct, de la sediul Ansamblului Folcloric “Busuiocul”. din strada Trotus nr.6A.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular