Gabriel Duţu şi-a anunţat demisia din funcţia de director artistic al Teatrului din Bacău – VIDEO

Actorul Gabriel Duţu, director artistic al Teatrului Municipal „Bacovia” din Bacău, şi-a dat astăzi, oficial, demisia din această funcţie, pe care o deţine din anul 2005.

Actorul băcăuan, cunoscut publicului larg şi din serialul de televiziune „Narcisa sălbatică„, difuzat de Antena 1, şi-a motivat decizia prin argumente legate de condiţiile financiare actuale în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea artistică teatrele din România, şi, implicit, cel din Bacău, dar acuză, în acelaşi timp şi o problemă de comunicare cu Adrian Găzdaru, director executiv al Teatrului „Bacovia”.

„Mă văd obligat să-mi dau o demisie de onoare. Consider că trebuia să fac lucrul ăsta pentru că în acest moment nu cred, vorbesc din punctul meu de vedere, că mai pot să mai realizez lucrurile pe care am promis că le voi realiza în această funcţie. Ştiu că au fost foarte multe discuţii vizavi de timpul pe care l-am petrecut eu la Bucureşti cu filmările. Să-mi fie iertat că nu mă simt vinovat pentru chestia asta, în condiţiile în care, nu cred că trebuie să vă povestesc, salariile fiind foarte mici actorul se bazează pe nişte bani de colaborări. Noi trăim din asta. Nu mă consider deloc vinovat, ba dimpotrivă. În momentul în care am semnat contractul cu Trustul Intact am ţinut foarte mult ca orice articol care apare din direcţia respectivă, din direcţia Intact, să specifice că sînt director artistic al Teatrului «Bacovia», ceea ce mi s-a părut un aport de imagine pentru Teatrul «Bacovia», vorbim de puncte de rating pe care le-am adus şi în momentul respectiv.

În al doilea rînd sîntem într-o situaţie în momentul ăsta, la nivel naţional, în care teatrele sînt puţin în bătaia vîntului. Şi atunci aş rămîne în continuare pe un post ţinînd cu dinţii de el şi nu asta a fost promisiunea pe care am făcut-o. Este foarte greu în momentul ăsta să faci teatru”, a declarat actorul Gabriel Duţu ziariştilor băcăuani, în cadrul unei conferinţe la care nu l-a invitat şi pe Adrian Găzdaru, director executiv al Teatrului din Bacău, alături de care pornea, în urmă cu şapte ani, proiectul de management.

Ba chiar, după aceşti ani de parteneriat, la conducerea instituţiei de cultură şi chiar mai mulţi de prietenie, Gabriel Duţu declară răspicat şi pentru prima oară, fără a da prea multe amănunte, că are probleme de comunicare cu Adrian Găzdaru.

„Între mine şi Adi există o fractură. Eu am un temperament coleric, şi asta o ştiţi prea bine cu toţii. Aşa sînt. Pentru a nu rupe o relaţie de prietenie, nu are sens să rămîn aici şi să îmi sară muştarul şi să ajungem la nişte scandaluri care nu ar aduce nimic bun Teatrului, indiferent de cîtă bunăvoinţă ar exista şi din partea lui şi din partea mea. Cred că este o ciocnire de orgolii. Decizia de a pleca am luat-o în ianuarie. A declanşat-o o stare de spirit. Am vorbit cu actorii şi am luat un «puls», am aflat nişte nemulţumiri şi mi-am dat seama că eu nu pot să fac ce ar trebui să fac: să-i ajut”, a explicat directorul demisionar.

Râmîne în Gala „Star”

Demisia sa vine cu mai puţin de o lună înainte ca Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău să dea startul ediţiei 2012 a unui important eveniment teatral internaţional, Gala „Star”, al cărui director şi selecţioner este.

Actorul spune, însă, că va participa la organizarea acestui eveniment, dacă directorul executiv al Teatrului „Bacovia” nu va lua o decizie contrară.

„Pentru moment, pentru că sînt pe invitaţii, probabil că voi rămîne în Gala «Star». După, nu ştiu. Direcţiunea Teatrului va hotări dacă eu rămîn în proiectul Gala «Star» sau nu, dacă se mai face proiectul Gala «Star» sau nu”, a precizat Gabriel Duţu.

Va fi director artistic la Târgovişte

În momentul în care i se va încheia situaţia contractuală cu Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, Gabriel Duţu va semna un contract pentru funcţia de director artistic al Teatrului Municipal din Târgovişte, pentru o perioadă de un an.

„Probabil că sînt teatre care au nevoie de imaginea mea. Repet, vorbim de puncte de rating şi de bani, nu vreau să vorbesc aici de talent, nu cred că sînt mai talentat decît colegii mei. La Târgovişte trebuie s-o iau de la capăt, nu cunosc trupa, nu cunosc pe nimeni. N-am mai colaborat cu ei. E un pariu pe care eu l-am vrut cu ei. Am ales din ofertele pe care le aveam, din cauza faptului că e puţin mai aproape de Bucureşti şi pot «jongla» cu televiziunea, pentru că relaţiile mele cu filmul şi cu televiziunea nu se închid, ba chiar se deschid”, a declarat Gabriel Duţu precizînd că rămîne în continuare, ca actor, şi la dispoziţia Teatrului din Bacău, dacă va fi solicitat.

Adrian Găzdaru: „Mă aflu în postura unui om părăsit de iubită”

Decizia lui Gabriel Duţu de a demisiona l-a luat pe nepregătite pe colegul Adrian Găzdaru, director executiv al Teatrului din Bacău, care spune că a aflat abia luni, 12 martie, de hotărîrea prietenului său.

„Gabriel Duţu nu şi-a depus o demisie, ci o cerere de încetare a contractului de muncă prin acordul părţilor, cerere de care am aflat abia ieri (luni, 12 martie, n.red.). Va trebui să am nişte discuţii cu Gabriel Duţu. Nu pot comenta deocamdată nimic, nici dacâ râmîne în Gala «Star» sau care va fi aportul său în festival. Consider în continuare că noi sîntem o echipă. Şi încerc să salvez o familie, cu riscul de a nu mai face parte nici eu din ea. Consider că am făcut tot ce este omeneşte posibil ca relaţia cu Gabriel Duţu să funcţioneze, chiar m-am luptat să păstrez uneori aparenţele în ceea ce-l priveşte. Nu mi-e uşor, pentru că am fost o echipă în care am crezut. Gabriel Duţu este un actor foarte bun, un actor necesar. Ceea ce mă doare este că în virtutea prieteniei pe care am avut-o cred că trebuia să fiu primul care să fi aflat de deciza lui. Gabriel Duţu a fost colegul meu, prietenul meu, partenerul meu de echipă managerială. Mă aflu în postura unui om părăsit de iubită”, a declarat Adrian Găzdaru.

Voi reveni cu un material legat de alte declaraţii făcute de Gabriel Duţu la adresa Teatrului din Bacău, a spectacolului „Avarul” şi a actorilor din distribuţie.

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular