Cea de-a cincea si ultima zi din editia 2011 a Galei „Star” din Bacau a debutat cu o surpriza si pentru juriu. Ultimul recital din programul festivalului, „Mady – Baby”, de Gianina Carbunariu, in regia lui B. Fulop Erzsebet, prezentat de Emilia Borbely, actrita a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, din Timisoara, a schimbat lista cistigatorilor. Din microbuzul in care s-a jucat spectacolul, regizoarea Alice Barb, membra a juriului, a trimis un SMS organizatorilor in care le-a cerut sa mai pregateasca un Trofeu al Galei „Star” 2011, pe linga cel stabilit initial. Emilia Borbely a primit, alaturi de Lari Giorgescu, Marele Premiu al festivalului.
(* Fotografiile de la recitalul „Mady – Baby” au fost realizate de actorul Cristian Todica, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”, Bacau.)
Decernarea Premiilor Galei „Star” 2011.
Gala „Star” 2011 s-a incheiat cu recitalul extraordinar „Pasarea maiastra Maria Tanase”, sustinut de actrita Adriana Trandafir, care a primit record de aplauze pentru actuala editie a festivalului. Alaturi de ea pe scena s-a aflat actorul bacauan pensionar Stelian Preda.