Gianfranco Celestino este dansator, coregraf si muzician italian, stabilit de opt ani in Luxemburg. La finalul rezidentei sale artistice pe dans contemporan, de la Centrul de Cultura si Arte “George Apostu” din Bacau, Gianfranco mi-a vorbit despre experienta sa bacauana, despre intilnirile memorabile (?) pe care le-a trait aici sau despre dansul contemporan, o forma de arta cu o audienta mica, nu doar in România, ci si in Luxemburg. Am stat de vorba in mijlocul parcului de la “Apostu”, seara, la finalul prezentarii informale a proiectului “Travel Diaries. First stop: Bacau, România”. De dincolo de perdeaua de copaci din jurul Centrului, Bacaul se auzea zgomotos, asa cum il percepuse Gianfranco: un oras viu, dar muncitoresc.
Fara Filtru: -Ce ai facut in aceste saptamini in Bacau, ce ai vizitat, ce intilniri ai avut?
Gianfranco Celestino:-Cind am venit aici prima data, de la Bucuresti spre Bacau, in primele zile am mers in oras, sa vad oamenii, strazile, cladirile, sa incerc sa surprind o imagine, fata, sentimentul orasului, desi pentru un dezvolta un sentiment este nevoie de mai multe zile. Deci prima impresie a fost una vizuala. Am inceput apoi sa am intilniri, sa cunosc oameni, la inceput pe cei de la Centru, apoi am inceput sa am vizite culturale, la Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, de exemplu, unde am cunoscut un grup foarte bun de dansatori, l-am intilnit pe instructorul grupului, Petre Vlase, care m-a invitat sa revin si sa iau niste cursuri de dans popular românesc. A fost foarte impresionant pentru mine ca in timpul repetitiei era un grup de muzicieni care cintau live si am avut ocazia sa inregistram si dansul si muzica, pe care le-am folosit un pic in prezentare.
FF:-A fost prima data cind ai vazut dans popular românesc?
GC-Da, in scoala de dans am facut putin dans unguresc, dar de fapt profesorul era spaniol si era specializat in flamenco dar preda si dansuri unguresti.
FF-Am aflat ca ai vrut sa mergi la Biblioteca Judeteana sa te documentezi. Ce anume te-a interesat?
GC-Cind am venit in România am fost interesat de trecutul recent al tarii si in special de tranzitia de la perioada de dictatura la democratie. Asa ca am cautat niste carti si ziare care ofereau informatii despre Ceausescu, colectii din perioada Revolutiei, carti care incearca sa analizeze acest moment de trecere. Am inteles insa mai multe din discutiile cu oamenii.
Mi s-a parut interesant sa descopar ca n-a fost o perioada usoara imediat dupa Revolutie, ca problemele n-au disparut dintr-odata si ca nici in prezent nu sint timpuri prea simple pentru români. N-au trecut decit 20 de ani si revolutia nu s-a incheiat inca. Sint sigur ca va mai trece un timp pentru a dezvolta de asemenea constiinta in oameni dar si o alternativa la clasa politica fata de ce a fost, pentru ca, din ceea ce am putut intelege, politicienii care sint acum la putere au inca legaturi cu trecutul comunist. Si probabil ca este nevoie de timp ca tinerii sa creasca si sa ofere o astfel de alternativa politica.
FF-Ce stiai despre aceasta perioada comunista din România inainte de a veni aici?
GC-Stiam despre Ceausescu, despre dictatura, care se manifesta si sub forma unui cult al personalitatii. Stiam ceea ce am vazut la televizor, la stiri, in perioada Revolutiei, fotografii cu el si cu sotia sa, omoriti, atit. Alta tara ex-comunista pe care am vizitat-o a fost Ungaria, cu citiva ani in urma, imediat ce comunismul a cazut si pentru mine a fost interesant sa vad cum s-a produs aici tranzitia la timpul modern.
FF-Ai inserat in prezentarea de astazi, in care erau destul de putine imagini, si o inregistrare cu un cersetor care cinta la orga pe strada. Pare de acum un sablon ca strainii care vin in România sa fie atrasi de astfel de imagini. Nu este reprezentativa pentru Bacau, de ce ai decis sa o folosesti in prezentare?
GC-De fapt, de filmat a filmat Rajivan. Aceasta persoana din imagine statea intr-un punct foarte strategic la una din cele mai importante strazi din centru, la coltul unui pasaj, un loc foarte circulat, oamenii veneau din trei directii Avea o pozitie foarte buna pentru ca primea bani de la oameni care treceau. Isi luase foarte in serios rolul. Totul era bine gindit, de la locul ales, la obiectele pe care le folosea. Nu avea doar instrumentul la care cinta, ci si o partitura, desi nu cred ca stia s-o citeasca dar era un amanunt important pentru publicul sau si, indirect, pentru buzunarul sau. Intr-un fel juca un rol, dadea un spectacol. De ce am decis sa folosesc eu aceasta imagine in prezentare? Am pus-o in relatie cu ideea de a da un spectacol. Pentru ca eu, in prezentare, imediat apoi incerc acel dans popular românesc ca si cum as sti sa-l joc. Si si la acest punct m-am asemnat poate cu acest tip, desi in performance-ul nostru avem tinte si motive diferite.
FF-Esti dansator si muzician. Ti s-a parut in aceste saptamini ca Bacaul are ritm? Ce ritm are acest loc?
GC:-Eu traiesc acum intr-un oras mai mic decit Bacaul, chiar locuiesc la tara. Cind sint in oras, intr-un oras mic, e foarte interesant pentru mine. Despre ritmul Bacaului pot spune ca e un oras viu, dar am sentimentul ca este un oras muncitoresc.
FF-Ce ti-a dat acest sentiment?
GC-Se vede in oameni. Exista universitati aici, si, de regula, orasele cu universitati au o viata culturala destul de vie, o viata de arta, pentru ca studentii ies, sint interesati de evenimente culturale, se duc sa vada spectacole, teatru, dans, dar in Bacau nu prea am gasit asa ceva.
FF-E adevarat, ti-ai format o opinie corecta.
GC-…Poate se intimpla asta e pentru ca, vorbeam cu oamenii de la Centru, este un timp oarecum mort, din cel putin doua motive: a inceput vacanta si este si o perioada economico – financiara destul de dificila iar oamenii sint preocupati de alte probleme. Poate e un exemplu stupid dar am petrecut trei zile in Bucuresti si nu se compara.
FF-Care au fost cele mai incitante experiente personale sau profesionale, artistice pe care le-ai avut aici in Bacau, ce iti vei aminti dupa ce timpul va trece peste aceasta perioada de rezidenta?
GC– Ok, iti spun sigur ca o sa-mi amintesc grupul de dansatori de la „Busuiocul”, o sa-mi amintesc o intilnire pe care am avut-o cu un compozitor român, Cristian Lolea, care a avut o rezidenta de citeva zile la Centrul de la Tescani. O sa-mi mai amintesc si cele trei zile in Bucuresti, poate si din cauza caldurii (ride, n.m.), a fost foarte cald. O sa-mi amintesc zilele de aici, cind eram singur, si afara ploua like hell si am filmat aceasta ploaie. O sa-mi amintesc discutiile despre perioada Revolutiei cu o persoana de la Centru care la atunci era soldat in Bucuresti si mi-a povestit cum era in acele zile.
FF-Ai putea sa spui de ce intilnirea cu Cristian Lolea a fost memorabila?
GC-Mi s-a parut o persoana foarte interesanta si pentru mine a fost foarte bine sa am un schimb de idei cu un astfel de om. Nu am avut aici schimburi artistice sau culturale pentru ca timp de doua saptamini, dupa ce a plecat Rajivan Ayyappan si inainte de a veni Alessandra Copolla, am fost singurul artist rezident de la Centru, si nu mi-a fost foarte usor sa fiu singur, in general, si nici n-am avut posibilitatea sa impartasesc experientele prin care treceam. Asa ca atunci cind l-am intilnit pe Cristian a fost foarte bine, el este o persoana foarte placuta, un tip destept, foarte preocupat de munca, de arta sa. Nu i-am ascultat inca muzica dar sint foarte curios.
FF-Dansul contemporan are inca foarte putini “consumatori”, mai ales in Bacau, cum ai defini tu aceasta arta si care care sint argumentele tale pentru potentialul sau public?
GC-Dansul contemporan, ca orice alta arta contemporana, este ceea ce obliga arta sa faca fata subiectelor actuale. Cred ca nu poti face arta contemporana daca nu esti conectat la timpul in care traiesti si, intr-un anume fel, la problemele sociale. In opinia mea este foarte important ca arta sa se confrunte cu ceea ce e actual, contemporan, cu problemele zilei. Orice artist este diferit de altul, de aceea exista o conponenta subiectiva foarte puternica intr-o opera de arta dar cred ca pentru public este important sa se apropie de arta contemporana pentru ca intelegi, ca spectator, alte moduri de gindire ale unor persoane care traiesc in acelasi timp cu tine, oameni care nu au o simpla nebunie, ci oameni care sint preocupati, ca si tine, de ceea ce traiesc.
Asta nu inseamna ca trebuie sa-ti placa orice opera de arta contemporana dar sint anumite componente dintr-un astfel de proiect cultural care iti comunica tie ca spectator ceva special. Te poate interesa un obiect de arta, forma sau culoarea sa, sentimentul pe care ti-l transmite. Si apoi poti alege ceea ce e interesant pentru tine si sa mergi putin mai in adincime si sa realizezi ce elemente anume ti-au trezit interesul. E adevarat ca arta contemporana are si o puternica latura intelectuala, trebuie de asemenea sa intelegi, mintea ta sa fie curioasa, nu este suficient sa-ti folosesti ochii, simturile, trebuie sa privesti cu mintea.
FF-Cum este perceput dansul contemporan in Luxemburg, fata de Romania?
GC-Luxemburg este o societate foarte tradionala si conservatoare, cu populatia foarte mica in mod automat sint si mai putini oameni interesati de cultura. Si asta este putin dureros pentru un artist, trebuie sa o spun. Chiar daca scena de arta se dezvolta si oamenii sint foarte activi in domeniul culturii, e o zona mica de interes, Luxemburg este foarte cunoscut pentru banci, finante. Dansul contemporan are cea mai mica audienta. Este probabil forma de arta cu audienta cea mai mica. Sint mult mai multi oameni care merg la concerte, la opera, care privesc teatrul iar dansul contemporan este pe ultimul loc in ochii publicului. In România, din cite stiu, dansul a inceput sa se dezvolte de putin timp, intr-un anume fel ca Luxemburgul. Deci in ceea ce priveste dansul contemporan, si Luxemburg si România sint „tari tinere”.
Gianfranco Celestino a studiat pianul clasic la Conservatorul “G.Verdi” din Torino, dansul contemporan la Folkwang Hochschule in Essen si la Venetia in cadrul « Accademia Isola Danza », condusa de Carolyn Carlson. A colaborat cu diferite companii de dans Les Ballets C. de la B. (Belgi), Unit.Control (Luxemburg), ARAZZO Tanztheater (Germania).
Din 2002 creaza diferite spectacole si piese coregrafice dintre care “Solo con Piano” a fost prezentata si la Sibiu in cadrul Festivalului de Teatru (2009).
Foto: Mari BUCUR & Anca MIHAILA
