Ne-am adunat acolo oameni mari, adulţi din diferite generaţii, şi ne-am salutat cu un zâmbet lăţit pe toată faţa ori cu un surâs complice. Eram înconjuraţi de copii ai anului 2016 dar numai noi ştiam ce forţă au cu adevărat jucăriile, erau secretul nostru, limbajul nostru comun, emoţia care transportă în timp. Priveam avizi jucăriile, jucării vechi, jucării cu mici defecte obţinute în bătălia câştigată cu timpul, jucării minunate în imperfecţiunile lor, jucării cu poveşti, jucăriile noastre.
“Uite, am avut şi eu păpuşă din asta”, “din asta nu mi-au luat ai mei dar îmi doream, o admiram la alţi copii”. “uite, maşină din asta am avut şi eu, cu şofer chinez. I se aprindeau farurile şi în seara când am primit-o i-am ţinut o oră pe ai mei în sufragerie, cu lumina stinsă şi cu farurile de la maşină aprise”. “uite, mieluşel din ăsta am avut şi eu”,”şi maşină din asta, roşie”, “uite «Dacii şi romanii».şi Marocco”. “soneria de la bicicleta asta se auzea în tot cartierul”, “dar cow-boii şi indienii unde sunt?”, “maşinile astea mari cred că aveau doar copiii din familii cu bani…”, “da’de unde, doar copiii care aveau părinţi la Partid. Le luau direct de la Depozitul de Librării, se dădeau pe sub mână, precum cărţile bune”.
În sala cu expoziţia “Jucăriile copilărie de altădată”, deschisă astăzi la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, cei mai fericiţi vizitatori erau adulţii. Înconjurau iar şi iar vitrinele cu jucării, transfiguraţi de bucurie, în căutarea jucăriilor cunoscute şi fiecare reîntâlnire avea încărcătura emoţională a unei regăsiri peste ani, într-o emoţie neschimbată, ca un tărâm comun, suspendat în suflet, în care şi jucăria şi copilul adult au rămas nedespărţiţi de timp.
Şi dacă în sala de expoziţie ar fi fost mochetă şi nu gresie, ne-am fi aşezat probabil unii lângă alţii, pe jos, pentru a întoarce pe toate părţile şi a atinge cu toate degetele câte o amintire din suflet, materialzată într-o jucărie de plastic, de lemn, de carton sau de tablă uşor ruginită.
O mama tânără se plimbă prin expoziţie cu fiica sa de şase ani. Graniţele de timp se dizolvă în substanţa densă a emoţiei iar mama şi fiica îşi trăiesc aici simultan copilăria. “Sunt urâte. Şi ciudate”. “Nu sunt ciudate, sunt frumoase, astea erau jucăriile cu care mă jucam eu când eram de vârsta ta”. “Uite, aveam păpuşică din asta, şi Salvare, uite, şi joc din ăsta cum ai şi tu”.
Expoziţia “Jucăriile copilăriei de altădată” va râmâne deschisă în Bacău până la mijlocul lunii iunie 2016. Piesele expuse fac parte din colecţia Asociaţiei Muzeul Jucăriilor Bucureşti.
“Ceea ce vedeţi aici, a explicat la vernisaj ing. Cristian Dumitru, preşedinte al Asociaţiei Muzeului Jucăriilor Bucureşti, e o parte din colecţia noastră care numără peste 12 mii de piese, aici sunt în jur de 500 de piese, reprezentative, sperăm, pentru copilăria românească. Sunt adunate în peste 30 de ani, le-am colectat de la prieteni, de la vecini, de la târguri, sunt şi din anii ’60, ’70. În anii ’80 aveam deja câteva sute de piese, care au început această colecţie. Noi încercăm să facem un Muzeu al Copilăriei.
Cel mai greu este să explici copiilor din ziua de astăzi o jucărie veche, precum un căluţ de paie cu care te jucai şi erai fericit sau o maşinuţă cum este aceasta (un autobuz albastru.red. – v.foto), pe care mi-am dorit-o câţiva ani la rând dar ai mei nu au avut bani sau n-au avut timp să mi-o cumpere şi mi-am luat-o abia în jurul vârstei de 40 de ani şi de câte ori călătorim o luăm cu noi. A ajuns de la Paris, la Londra sau în orice oraş de la noi din ţară. E o expoziţie sentimentală. Sper să vă placă, sper să vă amintiţi de copilărie şi sper să explicaţi şi copiilor frumuseţea copilăriei de altădată”.
În holul central al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” trona astăzi şi un orăşel al copiilor construit din piese lego, trenuleţe în mişcare, castele, roboţi s.a.m.d., un alt univers al jucăriilor, la care copiii anului 2016 se conectaseră emoţional cu forţa cu care ne-am lipit noi de răţoiul Donald, de-un xilofon, de-o păpuşă cu părul încâlcit sau de o bicicleta cu şa de lemn, sculptată de timp.
La intrarea în expoziţia „Jucăriile copilăriei de altădată” un băieţel şi-a întrebat mama: „dacă sunt vechi înseamnă că sunt valoroase?”. „Un copil fără o jucărie e ca un magician fără pălărie!” a fost o altă replică ce mi s-a agăţat în memorie ca un scaiete în părul unei păpuşi de altădată. A venit de la un elev de clasa I, de la Şcoala „Mihai Drăgan” (copilaşii ăştia ne-au oferit un program artistic delicios ca îngheţata cu vanilie şi ciocolată). Cei doi băieţei vor deschide probabil, peste 30 – 40 de ani, un muzeu al copilăriei lor de altădată.
“E o expoziţie prin care oamenii intră în contact cu viaţa altor oameni. Jucăriile din această expoziţie ne aduc aminte că viaţa noastră poate deveni istorie”, a sintetizat muzeograful Mihaela Băbuşanu, gazda evenimentului, importanţa expoziţiei.
La finalul evenimentului de deschidere, unul dintre adulţii participanţi la vernisaj a întrebat dacă poate dona expoziţiei o gumă „Turbo”, o Madlenă cu gust inconfundabil pentru copiii anilor ’80, ’90, care întregeşte în amintire tabloul copilăriei de altădată.
Mergeţi de vedeţi Expoziţia „Jucăriile copilăriei de altădată”, chiar dacă la intrare ar trebui pus un anunţ pentru adulţi: „Atenţie! Imagini cu un puternic impact emoţional”. 🙂
A, şi încă ceva, expoziţia aceasta nu are expusă, de fapt, nicio jucărie. E plină doar cu emoţii, sentimente şi amintiri. Şi cu poveştile unor copilării fericite. De altădată.
