De citeva zile ma bintuie o poveste tragica si fascinanta in acelasi timp. In magazia unei case din centrului Bacau au fost gasite infasurate in folie de plastic, doua cadavre, doua tinere din Brasov ucise in urma cu jumatate de an, pentru bani, de un barbat din acelasi judet. Desi nu sunt pe domeniu, am urmarit indeaproape cazul, a carui absurditate mi-a reordonat ideile, cel putin pentru citeva zile, despre ce inseamna viata.
In pintecele unei fete de 18 ani intinsa pe masa de la morga citiva barbati scormonesc dupa cauzele si data decesului. Prin geamurile soioase ale cladirii fara etaj vad sase – sapte oameni in halate, care despica, taie, fotografiaza, aplecati deasupra urmelor ramase dintr-un trup mincat de viermi. Scalpul blond al fetei cedeaza sub bisturie. In jur miros incert, de ghena sau stirv. Cu un an in urma fata asta era vie. Si ridea.
Un vagabond batrin scormoneste prin gunoaiele din curtea morgii. Tine strins linga el un ciine legat cu un lant gros. Se opreste linga noi si intreaba de ce s-a adunat atita lume acolo… Niciun raspuns. Greu de explicat…Se indeparteaza bolborosind. Intr-o masina a unei televiziuni nationale, parcata in coasta cladirii unde se face necropsia, corespondentii inghit cu pofta niste fast – food de la Mc’Donald’s. Fascinata de asocierile acestea pe care viata le suporta fara tresarire, continui sa ma uit prin geamul crapat al morgii, inghetata de fascinatia mortii, spre masa unde zace intins cadavrul fetei. Pe internet, Madalina zimbeste plina de viata din fotografii… blonda, cu ochi verzulii, frumoasa. Nu reusesc s-o suprapun imaginii lesului din morga.
Peste Bacau seara se lasa cu aceeasi ritmicitate, pas intr-o istorie care continua sa se scrie, impasibila. Ma intreb ce faceau oare parintii acestei fete in secunda in care criminalul ii dadea fiicei lor primele lovituri de cutit. Dar cind a impachetat-o in folia neagra si a legat-o cu banda adeziva? Stateau la masa? Se uitau la televizor? Faceau dragoste? Oare ce visau ei in noptile cind fiica zacea in podul cladirii din Brasov, la o aruncatura de bat, poate, de ei? Dar ea, cum si-a petrecut ea ultima zi din viata? Care au fost ultimele ei cuvinte? Sau ultimul gind? Timp de citeva luni bune, vecinii casei in care stateau cadavrele si-au dus viata in ritmul obisnuit. Intr-o noapte, cind ei se uitau linistiti la OTV, cineva descarca in curtea vecina doua cadavre si le indesa in magazie.
Jumatate de an criminalul a trait stiind ca undeva intr-o curte pe linga care trec zilnic sute de oameni o fata blonda si o fata bruneta, cu care fusese poate apropiat, se descompun.
Frame-uri… Cit tragism si cita filosofie se ascund in pasii pe care-i fac oamenii spre ultimele lor secunde? How fragile we are…
Este uimitor! In aceeasi secunda, infinite rasete, nasteri sau tragedii. Uimitor cum, apoi, se uita si se ia mereu de la capat. Si iar te trezesti hohotind si apoi hohotind, intrebandu-te „de ce?”, incercand sa afli pentru o secunda raspunsuri, sfortandu-te pe urma, sa uiti intrebarea. O tii asa, intr-un hohotit sau hohotit pana e gata si cand e gata oricum nu stii, stiu doar ceilalti ca e gata si nu-nteleg „de ce?”!
Poveste asta ma duce cu gandul la niste versuri de Blaga, „Veniti dupa mine tovarasi!”
Mai grav e ca trecand prin sau pe langa toate aceste drame nu invatam nimik. Credem ca noua nu ni se poate intampla. Avem mereu impresia ca suntem inconjurati de un balon de sticla. Iar cand lucrurile rele vin peste noi gramada cautam mereu vina in exterior, in loc sa ne luam intai la puricat interiorul. si apropo de ultima afirmatie „HOW FRAGILE WE ARE”, nici asta nu credem, pana nu vedem cu ochii nostri fisuri in „structura”. Suntem cu totii niste mici Toma Necredinciosu! 🙁