Piateta Casei de Cultura „Vasile Alecsandri” din Bacau s-a transformat simbata, 5 iunie 2010, intre orele 14.00 – 15.00, intr-o sala de lectura publica, in care aproape 200 de liceeni, studenti, elevi de gimnaziu, cadre didactice, pensionari s-au intilnit pentru a rasfoi cartea preferata, pentru a primi si a darui carti, cu aceeasi bucurie de a citi si de a fi impreuna cu prietenii. De la Coelho, la Kafka, de la poezie, la proza sau teorie literara, orice tip de carte s-a aflat ieri in sala de lectura publica bacauana.
Actiunea „Bacaul citeste” face parte din proiectul social „Lecturi urbane„, initiat in noiembrie 2009 de studenti din Bucuresti, membri ai Grupului de initativa „Civika”, si derulat anul acesta in premiera in Bacau de www.inimaBacaului.ro, cu sprijinul unor institutii locale de cultura si de invatamint.
Campania a atras participanti nu doar din municipiul Bacau, printre cei prezenti simbata fiind si elevi din Moinesti care au venit special pentru eveniment.
„Mi se pare foarte frumos sa ne adunam, cu scopul de a convinge mai multi oameni sa faca asta, sa citeasca. E o idee foarte buna”, a spus Lavinia Stoleru, eleva in clasa a X-a la Colegiul Tehnic „Grigore Cobalcescu”, din Moinesti.
Entuziasmul si numarul participantilor de toate virstele, vremea frumoasa au facut din editia bacauana a „Lecturilor urbane” una dintre cele mai reusite editii nationale ale proiectului.
„Desi cititul este un act individual, noi acum facem o actiune in public ca sa atragem putin atentia ca tinerii nu au renuntat la citit si ca sa incurajam lumea spre lectura. Sint absolut uimita de ce s-a intimplat astazi (simbata, n.m) in Bacau, nu ma asteptam sa vina atit de multi, pentru ca in celelalte orase au fost mai putin receptivi sau au fost si n-au reusit sa se stringa foarte multi. De altfel eu asa am spus si pe site, ca vrem sa facem in Bacau cea mai mare editie „Lecturi urbane” din tara si eu cred ca am reusit „, a spus Claudia Tocila, voluntara Civika si fosta eleva a Colegiului National „Vasile Alecsandri” din Bacau.
„Eu am auzit acum citeva luni radio de aceasta campanie si nu mi-am imaginat ca este implicata Claudia Tocila, fosta mea eleva. M-am bucurat ca au declansat aceasta actiune, mi-am zis ca in sfirsit este timpul in România sa se mai citeasca. Elevii mei mai citesc, aici sint trei clase de la «Alecsandri». Lectura publica in Bacau e o raritate. S-ar putea sa para un fenomen exotic”, a declarat Viorel Cruceanu, profesor al Colegiului National „Vasile Alecsandri” din Bacau.
Cele aproape 400 de volume colectate in institutii sau aduse de participantii bacauani la campanie au fost fie impartite trecatorilor, fie au fost oferite la schimb de cei prezenti la eveniment. Fiecare volum cu eticheta „Citeste si da mai departe” este o carte care trebuie sa circule.
Campania va continua in Bacau prin incercarea de a amenaja in locuri publice spatii de lectura, unde doritorii sa poata citi in liniste. Urmatoarele editii „Lecturi urbane” vor avea loc in Buzau, Ploiesti si Braila.
Informatii suplimentare despre campanie si despre editia bacauana pot fi gasite pe site-ul http://bacau.orasulciteste.ro/
Claudia Tocila, membra Civika:
„La prima editie, de la Brasov, un grup a venit la mine cind imparteam carti si m-a intrebat: «Dar in Bacau cind facem?». Am avut foarte mult sprijin de la profesorii mei din liceu, din «Alecsandri», de la prietenii pe care-i mai am desi sint plecata de aproape patru ani din Bacau, care m-au ajutat, in special George Sacaleanu. Eu am fost cu ideile, el a fost cu practica, a fost o colaborare excelenta. A fost persoana de care aveam nevoie sa fie aici. E un baiat deosebit si m-a ajutat foarte mult cu organizarea efectiva, cu Primaria, cu copiii, cu cartile, cu sponsorizarile, cu absolut orice am avut nevoie”.
„Avind in vedere ca «Bacaul citeste» este un proiect de implicare sociala m-am implicat si eu ca organizator cit am putut, prin stringerea de carti in primul rind, amplasarea unor cutii la Biblioteca Judeteana, la citeva librarii din judetul Bacau si la citeva institutii de invatamint bacauane. In final s-au adunat in jur la 400 de volume.
Ca si proiect mie de la inceput mi s-a parut interesant si inedit, de aceea am si ales sa ma implic. Dupa cit se vede, Bacaul intr-adevar citeste. Sincer nu ma asteptam sa vina atita lume si vad ca inca mai vine. Tinerii sint interesati de proiect si se implica. Din ce observ eu chiar se implica cu inima. Avind in vedere ce se vede acum eu sint sigur ca voi mai organiza o a doua editie. Cum vrea si Dumnezeu”.
Andreea Burlacu, membra Civika:
„Civika este un grup de initiativa, nu sintem inca un ONG in toata regula. «Lecturi urbane» este proiectul pe care mergem in principal, mai avem niste initative eco. Civika a aparut de un an si un pic. «Lecturi urbane» este de la inceputul lui noiembrie 2009. Prima editie a inceput in vara, cu foarte putini oameni, dar cu adevarat am inceput in noiembrie, sintem la a 9-a editie in Bucuresti si s-a extins in tara, in Bacau, Brasov, Bucuresti, Tecuci, Constanta, Iasi, Timisoara”.
Stefan Sofrone (cls. a X-a, Colegiul National „Ferdinand I”):
„O idee interesanta, asa mai cunoastem si noi oameni noi, De regula citesc ori acasa, ori la scoala in timpul orelor, citeodata. Vreau sa citesc si in public, indiferent de ce poate sa zica lumea”.