M-am saturat sa am rabdare si sa strabatem pasi mici. Sintem de mult in intirziere…
Episodul I
Ma duc azi la posta sa ridic un colet. Posta goala, nici un alt client. Prin geamul ghiseului pun in fata postaritei instiintarea si buletinul. Functionara e cu fata la mine, la jumatate de metru, si noteaza intr-un registru niste plicuri. Astept doua minute in liniste si nu se intimpla nimic.
– Am o intrebare: ma vedeti?, ii spun.
– Da, asteptati putin, am treaba, imi raspunde tot cu ochii plecati in plicuri.
-Asta puteti sa faceti mai tirziu, aveti un client, ripostez.
– Doar eu nu stau sa ma uit la dumneavoastra, vine replica postaritei.
-Pai tocmai asta ar trebui sa faceti!, spun pe un ton si mai ferm.
Lasa plicurile si imi aduce coletul. Ii multumesc mai cald si ii urez o zi buna…
Episodul II
La citeva minute de la iesirea din posta, in fata mea o masina opreste brusc la jumatatea trecerii de pietoni, la citiva milimetri de un om care traversa. „Ma scuzati, nu v-am vazut…„, spune soferul zimbind, ridicind mina, ca un steag alb.
Acum mi-e clar….România are de fapt o problema de vedere (viziune?). Ceea ce-i trebuie e un oftalmolog…
IN FIECARE ZI!:)
Acum dna B, vorba aia: mai bine sa nu te fi vazut postarita decit soferul…:)