Experienţa lecturii romanului „Maitreyi”, de Mircea Eliade, este asociată, cred, de oricine persoană care l-a citit, cu o stare specială, inegalată de o altă întîlnire literară. Povestea nefericită a iubirii dintre un european şi o tînără indiană, atmosfera inedită, intimă şi misterioasă pe care cartea o creează prin amănuntele despre obiceiurile, mentalităţile, credinţele religioase ale familiei lui Narendra Sen, jurămîntul de dragoste prin care Maitreyi se leagă, în afara prejudecăţilor culturii din care face parte, de europeanul Allan (Mircea Eliade), ideea că această poveste a fost adevărată, toate astea fac din lectura romanului o experienţă aproape senzorială, inegalabilă. Cu aceste gînduri m-am dus marţi, 13 martie, să văd spectacolul „Maitreyi”, la Casa de Cultură din Bacău.
Nu credeam că un spectacol de teatru poate să recreeze atmosfera romanului dar aveam curiozitatea să aflu cît de mult reuşeşte să se apropie, mai ales cînd în distribuţie sînt actori precum Maia Morgenstern, Anca Sigartău sau Vlad Zamfirescu.
La finalul a două ore, mi-am spus cu o emoţie de spectacol încă intactă: „Poate. Un spectacol de teatru poate recrea acea atmosferă”.
Regizoarea Chris Simion concentrează în „Maitreyi” prezentul, trecutul şi viitorul poveştii de dragoste, folosindu-se atît de romanul lui Mircea Eliade dar şi de declaraţii din cartea replică „Dragostea nu moare”, a lui Maitreyi Devi. „Este prima dată cînd aceste două puncte de vedere se întîlnesc pe o scenă de teatru”, spune regizoarea Chris Simion, autoare, de asemenea, a dramatizării.
Spectacolul este ca o retrăire a unei amintiri dragi şi dureroase. Ajunsă la vîrsta de 60 de ani, Maitreyi (Maia Morgenstern) rememorează experienţa trăită – ce se derulează în faţa ochilor spectatorului cu o Maitreyi adolescentă (interpretată de Aylin Cadîr) şi un Allen tînăr (Vlad Zamfirescu) – intervenind la răstimpuri cu propriile declaraţii despre cele întîmplate. Vocea caldă, profundă, inconfundabilă, uşor stinsă, a actriţei Maia Morgenstern, lăsa la răstimpuri fără răsuflare întreaga sală, umplînd spaţii de timp, unind trecutul şi prezentul unei poveşti de iubire.
Muzica, mirosul beţişoarelor parfumate, scenografia, costumele, scenele de dans şi firescul interpretării actorilor din distribuţie au recreat atmosfera fascinantă din casa lui Narendra Sen şi au făcut din spectacolul „Maitreyi” o experienţă de teatru emoţionantă pentru cei peste 600 de spectatori aflaţi în sala Casei de Cultură din Bacău, spectatori care au plecat acasă, după două ore, convinşi că „Dragostea nu moare” şi cu pofta, probabil, de a reciti romanul lui Mircea Eliade.
Din distribuţie au mai făcut parte actorii Doru Ana (Narendra Sen), Anca Sigartău (Srimati Devi), Jasmine Iliescu (Chabu), Marius Chivu (Mantu), Carla Maria Teaha (Lilu), Radu Micu (Harold), Teodora Calagiu (servitoarea).
Scenografia a fost semnată de Adina Mastalier, coregrafia, de Carmen Pesantez. Dramatizarea şi regia au fost realizate de Chris Simion. Ilustraţia muzicală, de Chris Simion şi Carmen Pesantez.
Sursa FOTO: Inima Bacăului