Marin Gherasim: “Vreau sa propun din nou lumii o atitudine spirituala in fata vietii”

L-am asteptat cred aproape jumatate de ora dupa incheierea vernisajului, sa primeasca felicitari, imbratisari, stringeri de mina, flori, sa dea autografe pe catalogul expozitiei editat de Centrul de Cultura “George Apostu” sau pe albumele omagiale realizate de Institutul Cultural Român in 2007, si aduse de Viorica Filimon de la Galeriile „Filart”, care le-a vindut ca piinea calda. I-am spus in gluma ca n-am mai asteptat niciodata un barbat atit de mult iar la final i-am spus ca a meritat asteptarea.

Intr-un scurt interviu, artistul Marin Gherasim mi-a vorbit, cu distinctia pe care numai nobletea spiritului o poate da unui om, despre relatia pe care a avut-o cu George Apostu, despre ezitarile artistului in diferite perioade de creatie sau despre prezenta simbolica a rosului in lucrarile sale. In final, a oferit chei de “lectura” a expozitiei bacaune si a marturisit de ce intr-o alta parte a lumii n-ar fi putut picta.

-Cind ati deschis ultima expozitie personala in Bacau?

-Au trecut niste ani…Eu am avut o retrospectiva la Bucuresti in 1986 si in 1987 am adus-o aici in Galeria din centru. Am participat apoi in Tabara de la Slanic, in citeva editii succesive, care se incheiau cu expozitii de grup la Centrul „George Apostu”. Dar expozitie personala n-am avut in Bacau din 1987.

-Ce s-a intimplat intre timp cu artistul Marin Gherasim?

-S-au intimplat multe, si lucruri pe care uneori nici nu le poti marturisi. Sensul global este unul bun, adica nu mai vorbesc de indoieli de sine, de ezitarile pe care le are un artist in a afirma anumite lucruri. Cred ca mi-am definit mai mult pozitia mea de pictor, mi-am definit mai bine lumea mea de simboluri, de semnificatii. Expresia, cred, ca a devenit mai impede, mai directa, pentru ca aici este un dublu proces, unul ideatic si conceptual si unul este strict factual. Omul devine ideea, gindul, starea cind devine obiect iar aici este de luptat cu materia. Si cred ca la ora aceasta reusesc sa imbin intentia si cu realizarea.

-Criticul de arta Pavel Susara spunea in seara asta ca va aflati intr-o a doua etapa de consolidare a stilului dumneavoastra. Or artistul Marin Gherasim este un artist matur. Sinteti de acord cu afirmatia dumnealui?

-Sint de acord. Cred ca Pavel Susara avea in vedere o intreaga evolutie a mea si o suita de ipostaze in care am fost. Am avut si un inceput de pictura suprarealista, de pictura expresionista, apoi o serie de lucrari legate de oras, de Megalopolis, care erau intr-un fel redevabile pop-art-ului, deci evolutia a fost complicata, n-a fost liniara.

Am colegi – pe care nu stiu daca sa-i apreciez sau nu pentru treaba asta – cu o evolutie lineara, uniform lineara, cum se spune. Alin Gheorghiu, spre exemplu, care a pictat o viata intreaga gradini suspendate. Eu am fost un om care, cred, ca am fost minat cumva de niste intrebari, am vrut permanent sa fiu nou in perceptiile si in intentiile mele, nu m-am lasat prada unei solutii convenabile pe care s-o duc in circa o viata intreaga. Mi-am tot pus arta mea in criza, si viata mea intr-un fel, si atunci cred ca se poate vorbi de un nou stil sau de consolidarea unui stil nou pentru ca, e adevarat, multe din lucrarile acestea sint recente si poate fi un inceput de concluzie. Nu vreau sa ma apropii de nicio concluzie, inca, o mai amin.

-Artistul Marin Gherasim nu picteaza fara mesaj. Care este mesajul pe care doriti sa-l transmiteti publicului prin lucrarile din aceasta expozitie?

-In epoca noastra pragmatica si supusa efemerului politic, ideea mea este ca trebuie sa ne apropiem de acea forta tutelara care este divinitatea si care are grija de toate si de noi, de oameni. Am incercat sa ma apropii de aceasta idee prin niste forme cu o sacralitate intrinseca, cum sint absidele, aceste forme arhitectonice care au sacralitatea lor, care deriva din functia sacra a bisericii, sau sa propun din nou lumii o atitudine spirituala in fata vietii, intr-o lume pragmatica, feroce. Acesta ar fi sensul in care sint eu angajat acum, tinind cont, bineinteles, ca expresia mea sa fie inainte de toate specifica si puternic plastica, nu literara sau filosofarda.

In lucrarea “Inaltarea turnului”, din expozitie, spun ca artistul, chiar daca nu este bagat in seama de epoca lui sau de contemporani, el are o misiune de indeplinit si aceea este sa-si construiasca fiinta. E cumva o profesiune de credinta. Construind imaginea, turnul, ma construiesc pe mine ca om, imi construiesc fiinta mea. Inaltarea turnului este de fapt edificarea sinelui, a fiintei mele.

-Rosul este foarte prezent in lucrarile dumneavostra din ultimii ani, cel putin. Ce semnificatie are in aceasta perioada de creatie?

-Are o incarcatura simbolica. Van Gogh spunea, spre exemplu, in corespondenta lui: “Vreau sa exprim prin rosu si prin verde, prin aceste complementare, intreaga pasiune omeneasca”. Rosul acesta are si o valoare senzoriala si una spirituala. S-a spus ca rosul este culoarea sacrificiului, a singelui, a jertfei, iar aici in lucrarile mele tema aceasta a jertfei este prezenta peste tot. In momentul in care eu pictez absida si un colt din ea lipseste acesta este un semn al jertfei. Stim foarte bine ca multe biserici au fost distruse in comunism si am asistat neputinciosi la lucrul acesta si eu vreau sa aduc in amintirea oamenilor de acum, a tinerilor, in special, care n-au prins acele vremuri strasnice, ca s-au facut sacrificii enorme din bunurile spirituale ale românilor. Vreau sa amintesc permanent aceste lucruri, memoria absidei si reconstructia absidei, care este o reconstructie morala, o reconstructie a omului. Omul a iesit din comunism pur si simplu nauc, parca a iesit din caverna.

In comunism si-au asumat pe nedrept si au intinat semnificatia de jertfa a acestei culori si spiritualitatea ei. Ei au facut din ea o culoare revolutionara, agresiva la adresa omului. Eu incerc sa reincarc semantic rosul acesta, combinat cu anumite forme de natura simbolica.

-Ati dedicat expozitia memoriei lui George Apostu. De ce? Care a fost relatia dumneavoastra cu acest artist?

-Intii de toate, eu am fost contemporan cu George Apostu, era mai mare cu trei ani de zile, am fost studenti impreuna, o bucata de vreme, cit a fost in tara, am expus impreuna. Era o prietenie si o pretuire reciproca. Apoi drumurile noastre s-au despartit, el a plecat la Paris, a ramas acolo si din pacate a murit mult prea tinar. Exista convergente de gind artistic intre mine si George Apostu, de aceea i-am si dedicat aceasta expozitie. Ideea de a ajunge la intelesuri originare, la intelesuri vechi asupra lucrurilor si exprimate prin forme simple si incarcate de semnificatie, este poate un ideal al generatiei noastre, in care era si Horia Bernea, am pornit odata. Ii port o amintire deosebit de recunoscatoare lui George Apostu, pentru ca fiind din generatia noastra a fost mai puternic poate decit toti, in inceputul nostru a fost cel mai definit, ca artist si ca atitudine.

-Ati fi dorit sa fi creat si dumneavoastra in alta tara? Sau sinteti multumit de relatia pe care ati avut-o, ca artist, cu societatea româneasca?

-Eu puteam sa traiesc si in strainatete, am un frate care este profesor de muzica la Capetown. Sint bucovinean, fiu de preot, am fost educat in duh crestin si in duh de dragoste de tara si eu identific destinul meu cu locul acesta. De asemenea vreau sa spun, fara retorica, ca nu as putea sa pictez aceste simboluri in alta parte. Cocotat undeva la New York la etajul 102 nu mai pot picta, nici abside, nici tronuri. Ar fi viata mea distrusa.

Si atunci, in pofida tuturor dificultatilor, si chiar a ignorarii gestului nostru de a ramine si a face cultura aici, am ramas solidar cu locul acesta. Si am intr-un fel confirmarea adevarului acestei atitudini in colegii de mare valoare care au ramas in tara. Unul dintre ei este chiar aici in Bacau, se numeste Ilie Boca, care putea sa faca si el o cariera internationala remarcabila, e foarte apreciat si acolo dar a ramas aici cu sentimentul unei misiuni si a unei datorii, pina la urma fata de locul asta.

Marin Gherasim (sursa: Catalogul “Marin Gherasim. Pictura. Memoriei lui George Apostu”, editat de Centrul International de Cultura si Arte “George Apostu”)

Pictorul se naste la 16 decembrie 1937 in orasul Radauti – Bucovina, intr-o familie cu adinci radacini in satul bucovinean.
In 1962 absolva Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucuresti.
Intre 1963 si 1983 este asistent la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”.
Din 1984 si pina in 1990 lucreaza ca istoric de arta in cadrul Institutului de Istorie a Artelor din cadrul Academiei Române.
Din 1990 ocupa prin concurs postul de profesor universitar la Academia de Arte Bucuresti.
Este membru al Uniunii Artistilor Plastici din România din 1966.

Debuteaza in anul 1962 in cadrul Expozitiei Orasului Bucuresti (Salile Dalles).

Din 1962 si pina in prezent participa la majoritatea expozitiilor anuale, bienale republicane, organizate in capitala, precum si la numeroase expozitii in strainatate.

In anul 2003 ii apare cartea de eseuri si jurnal “A patra dimensiune” (Editura “Paralela 45”), reeditata in 2006.

In 2007 apare albumul de arta dedicat creatiei sale, album editat de Institutul Cultural Român.

1986 – Premiul “Ion Andrescu” al Academiei Române pentru expozitia de la Salile Dalles.

1988 – Marele Premiu la Trienala de la Sofia

2002 – Marele Premiu al Uniunii Artistilor Plastici acordat pentru intreaga activitate

2006 – Medalia de argint pentru pictura obtinuta la Salonul de Arta de la Grand Palais, Paris.

2008 – I se decerneaza Ordinul National Steaua României in grad de Comandor

2008 – Diploma si Premiul de Excelenta “George Apostu” Bacau.

Foto 2: Liviu MAFTEI (Ziarul de Bacau, Mediafax)