O să vă scriu poate altădată ceva mai aplicat pe tema asta. Acum e tîrziu şi în mintea mea sînt pregnante alte imagini decît cele aşteptate, poate, de voi.
Parcul de la „George Apostu” este la acest sfîrşit de aprilie un tablou verde, cu statui şi pomi înfloriţi, imagine terapeutică, loc de refugiu din griul străzii.
La evenimentele organizate de Geo Popa la Centru, vin mereu, ca şi ieri, foarte mulţi oameni, multă lume „bună”. Poate şi fiindcă aici, la sfîrşitul acţiunilor se oferă întotdeauna cel puţin un pahar de şampanie? Sau să fie doar calitatea programului cultural? De data asta, cu puţin timp înainte de lansarea oficială a campaniei electorale, au apărut, pentru prima dată la o manifestare a acestei instituţii, şi nişte candidaţi la locale.
În drum spre scena evenimentului, directorul cere imperativ unuia dintre angajaţi: „Paharul meu, şi apa plată!”. În deschidere spune de trei ori „Hristos a Înviat!”, aşteptînd răspunsul sălii, ca preotul, în biserică.
Sala asta nu e bună de evenimente la care ai de stat cu orele. Sîntem inşiraţi pe două coloane, şi vreo douăzeci de rînduri. Numai cei din faţă au o bună vizibilitate la scenă.
În jurul nostru sînt numai cruci şi sfinţi. Expoziţia lui Ion Lazăr e frumoasă. Ciucă foloseşte iar mai multe metafore decît verbe.
Ioan Mitrea va lansa două cărţi. Îl respect pentru că e franc, şi exigent, şi cu sine.
Din culisele evenimentului, un om priveşte spre scena serii, dintr-un scaun. Vrea să fie aici, dar stă retras de mulţime pentru că a trecut, din nou, printr-o operaţie grea şi nu ştie cum se va simţi de la o clipă la alta. Întîlnirea asta mi-a rupt filmul serii. Viaţa e fragilă, şi, uneori, acesta este singurul lucru care merită spus.
