Centrul de Cultura „George Apostu” din Bacau deschide vineri, 17 iunie, la ora 17.00, Expozitia de arta plastica „Nud”, un eveniment la care participa cu lucrari 17 creatori români, din mai multe judete ale tarii.
Alaturi de pictorii bacauani Ilie Boca, Mihai Chiuaru si Marius Craita – Mindra, vor mai fi prezenti in aceasta expozitie de grup Liviu Nedelcu, Petru Lucaci, Calin Beloescu, Aurel Vlad, Daniela Frumuseanu, Marius Ovidiu Burhan, Iulia Simona Dobrescu, Valeriu Mladin, Stefan Dorel Gaina, Florica Prevenda, Alexandru Ioan Grosu, Corina Nani, Zamfira Birzu si Marilena Preda Sânc.
In opinia criticului de arta Alexandra Titu, evenimentul plastic propus de „George Apostu” „selecteaza din arta contemporana româneasca mai multe tipuri de discurs care pun in lumina o varietate de atitudini fata de nud ca semn revendicat de arta… Marile teme conflictuale care opun un conservatorim riguros limitat de conditia revelatiei si exhibitionismul unor blasfemii bazate pe resursele pornografiei, violenta devastarii acestui icon nu intra in arealul acestei expozitii a carei strategie curatoriala este urmarirea subtilitatilor reprezentarii artistice, dimensiunea estetica a nudului, atit de abuzat de imagistica subculturii”.
La vernisaj, va vorbi criticul de arta bacauan Iulian Bucur. Expozitia „Nud” este un eveniment organizat de institutia gazda, in parteneriat cu Filiala Vrancea a Uniunii Artistilor Plastici din România, Consiliul Judetean Vrancea si Centrul Judetean pentru Promovarea Culturii Traditionale, Artelor si Meseriilor Vrancea.