O geodă de ametist de 90 de kilograme, din Brazilia, expusă în Bacău, împreună cu o peşteră de dimensiuni naturale, plină cu lilieci şi minerale

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău a deschis joi, 25 octombrie, la sediul central din Parcul Cancicov , expoziţia permanentă „Flori din adîncurile Terrei”, care aduce în faţa publiclului o diversitate de minerale, în majoritate de provenienţă vulcanică. Unul dintre cele mai spectaculoase şi mai valoroase exponate, din punct de vedere muzeografic, este o geodă de ametist, din Brazilia, care cîntăreşte 90 de kilograme.

„Această piesă se formează în momentul în care lava vulcanică se răceşte iar în interior se formează bulele de aer pe care se depun acele minerale. Ceea ce vedem expus este o secţiune”, a explicat muzeograful băcăuan Daniel Maftei procesul de apariţie a mineralului de provenienţă braziliană, devenit prin frumuseţea, valoarea şi dimensiunile sale centrul de atracţie al expoziţiei.

Majoritatea exponatelor sînt de pe teritoriul României, din zona Baia Mare, însă în prezent acestea fac parte din patrimoniul Complexului Muzeal de Ştiinţene Naturii „Ion Borcea”, care le-a achiziţionat.

„Cele mai multe dintre ele provin din roci vulcanice. Există doar cîteva care s-au format prin metamorfoză sau prin sedimentare însă cele mai spectaculoase şi cele pe care le-avem noi expuse aici au origine magmatică. În cadrul expoziţiei noastre am încercat să expunem publicului prin aceste panouri informative şi o serie de informaţii pornind de la definirea florilor de mină, continuînd cu originea lor. Am redat cîteva locuri în scoarţă unde se formează multe dintre pietrele preţioase gen rubin, peridot s.a.m.d.”, a mai declarat Daniel Maftei, muzeograf al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, din Bacău.

O peşteră în mărime naturală

Un alt punct de atracţie pentru vizitatori este o peşteră amenajată in cadrul expoziţiei, în interiorul căreia publicul are acces cu două căi, şi care imită o formaţiune similară din mediul său natural, incluzînd diferite minerale, şi chiar cu o colonie de lilieci, elemente realizate de specialiştii muzeului din saci de pînză, gips şi spumă poliuretanică.

Expoziţia oferă contra cost publicului interesat şi pliante despre minerale, materiale informative care oferă amănunte inedite despre „Florile din adîncul Terrei”.

Pentru informaţii suplimentare privitoare la expoziţie sunaţi la sediul muzeului, la numărul de telefon 0234-512006.

FOTO: Răzvan BIBIRE (contrasens.com)

Similar Articles

Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Advertismentspot_img

Instagram

Most Popular