Dupa alegeri de inceput de stagiune mai mult sau mai putin inspirate, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacau a prezentat duminica seara un spectacol pe sufletul publicului, si, as spune chiar, al actorilor: premiera comediei de moravuri politice „O scrisoare pierduta”, de I.L.Caragiale, in regia lui Dumitru Lazar Fulga.
Aceasta caricaturizare a vietii politice românesti n-ar fi fost parca niciodata mai potrivita ca acum, cind perfidia, demagogia, parvenitismul politic, impostura, santajul, lipsa de „printipuri”, coruptia, amendate de Caragiale, sint mai actuale ca oricind, ba chiar au prins nuante augmentative in România anului 2011, plina de Tipatesti, Catavenci si „pristandale”, nelipsita de cite o Zoe, un Trahanache si un Dandanache, dar mai ales o Românie in care mai toti ceilalti sintem „cetateni turmentati”, chinuiti de aceeasi intrebare: „Eu cu cine votez?”.
Situatia e cu atit mai dramatica, cu cit speciile politice par sa se fi adaptat, ca reptilele, la mediu, si, daca Tipatescu lui Caragiale, de la sfirsitul secolului XIX, citeste „indignat” (indicatie din textul piesei) in gazeta ca e numit „vampir”, care suge singele poporului, si asculta interesat ce spune politaiul de casa Ghita Pristanda despre o intilnire a adversarilor sai politici, Tipatescu al zilelor noastre, din spectacolul lui Dumitru Lazar Fulga, interpretat de actorul Adrian Gazdaru, ride indiferent la criticile scrise in ziar la adresa sa si fluiera o melodie iar mai apoi savureaza un mar in timp ce Pristanda ii vorbeste despre o intilnire de taina a contracandidatului sau.
Dumitru Lazar Fulga si scenografa Cristina Ciobanu imprima piesei lui Caragiale ritmul timpului in care traim, dindu-i, si prin decor si costume, o nota de modernitate. Ghita Pristanda, de exemplu, interpretat de actorul Dumitru Rusu, poarta tinuta unui agent de paza de la o firma de securitate din zilele noastre.
Cind ma gindesc la „O scrisoare pierduta” imi vine inevitabil in minte spectacolul regizorului Liviu Ciulei, din 1982, cred, cu Victor Rebenciuc, in rolul prefectului Tipatescu, si cu actori precum Mariana Mihut, Stefan Banica, Octavian Cotescu, Dem Radulescu sau Mircea Diaconu, care au facut din Zoe, Ghita Pristanda, Nae Catavencu, Farfuridi si Brinzovenescu roluri memorabile, ai crede chiar irepetabile.
Echipa bacauana reuseste sa seduca, insa, publicul, cu aceeasi naturalete. Actorii bacauani creeaza, cu talent, momente extraordinare de haz, in ridiculizarea unei lumi politice mereu actuala, comunica bine pe scena oferind publicului un spectacol bine construit pe care la final spectatorii l-au aplaudat indelung iar unii l-au numit chiar „superb”.
Un rol extraordinar face actrita Firuta Apetrei, in interpretarea lui Agamita Dandanache. Tinarul Stefan Alexiu este savuros in rolul lui Brinzovenescu, in buna echipa cu Bogdan Matei, care il interpreteaza pe Farfuridi. Actrita Florina Gazdaru este o Zoe perfecta, rolul ii vine manusa, asa cum Ion Goranda este bine ales pentru rolul Cetateanului turmentat. Dumitru Lazar Fulga readuce in echipa de mai tineri actori, pe actorul Viorel Baltag, unul dintre seniorii Teatrului bacauan, care interpreteaza, spre bucuria publicului, pe Zaharia Trahanache.
Recomand tuturor sa vada „O scrisoare pierduta”, de I.L. Caragiale, in regia lui Dumitru Lazar Fulga, pentru ca am redescoperit duminica seara nu doar placerea de a ma afla la premiera unui spectacol de teatru, in Bacau, ci, mi s-a parut, chiar, bucuria actorilor de a avea ocazia sa joace un text semnificativ, stimulativ.
Destinatarul spectacolului este, asa cum subliniaza echipa bacauana a „Scrisorii pierdute”, si prin caietul program, fiecare alegator, fiecare cetatean cu drept de vot. In plicul in care se afla caietul program, spectatorul primeste si o copie a biletului de amor, pe baza caruia personajele lui Caragiale negociaza cistigatorul alegerilor. „Scrisoarea pierduta”, pare sa spuna Dumitru Lazar Fulga, este in miinile noastre, fiecare spectator al vietii politice românesti detine puterea de a decide cine va fi cistigatorul urmatoarelor alegeri in aceasta Românie pe care politicienii de astazi, indiferent de tabara, o privesc ca pe un ciolan mare de ros.
