Au trecut ore bune de la spectacolul pe care ni l-a oferit şi emoţia transmisă este încă intactă. După 25 de ani, actriţa Oana Pellea a jucat din nou în Bacău, luni seară, pe scena ediţiei 2012 a festivalului de teatru Gala „Star”. Recitalul său extraordinar „Vocea umană”, de Jean Cocteau, în regia Sandei Manu, a fost o experienţă de teatru memorabilă, o întîlnire umană dintre acelea ce-ţi rămîn pentru totdeauna în suflet. Oana Pellea ne-a oferit cu talentul său, cu rafinamentul, sensibilitatea şi căldura fiinţei sale nu un spectacol, ci un poem al iubirii. O femeie aşteaptă ultimul telefon înainte de despărţire din partea bărbatului pe care îl iubeşte. Peste cămaşa de noapte poartă parpalacul lui iar în mîna care ţine receptorul lipit de ureche una dintre mănuşile bărbatului. Vocea ei prinde sonorităţile diferite ale fiecărei stări pe care dragostea adevărată ţi le poate oferi în apusul său iar chipul actriţei, oglinda tuturor acestor emoţii intense. „Închide tu. Te iubesc”, a spus personajul interpretat de Oana Pellea punînd în furcă receptorul ultimului telefon dintr-o relaţie de iubire. Şi urmărind-o am înţeles că pentru ca un spectacol să fie extraordinar nu este nevoie decît de Oana Pellea. Şi atît.
Am vrut să ştiu, în finalul unui festival dedicat artei actorului, în care am văzut jucînd slab tineri convinşi de propria genialitate, cum a ajuns Oana Pellea aici, la esenţa acestei expresi artistice, în care fiecare gest şi fiecare tonalitate a vocii are exact intensitatea naturală a trăirii şi nimic mai mult sau mai puţin. Am găsit, în culise, acelaşi om cald şi generos, de pe scenă.
„I-am spus prietenei mele cînd am auzit că veniţi să îmi luaţi interviu că nu ştiu ce să spun, nu ştiu să explic fenomenul şi sînt convinsă că nici tata nu ştia să explice cum e posibil ca după un ropot de aplauze, după ce a căzut cortina, să redevii persoana care eşti, cum de la şapte la opt sînt cineva şi de la opt îmi reiau viaţa, cum sari din papucii unui personaj în viaţa ta şi invers. Dar e un drum lung, un drum de vreo 27 de ani de meserie, dar e voluptatea cea mai mare”, a spus Oana Pellea.
Actriţa a mărturisit că „Vocea umană” este cel mai greu dar şi cel mai drag spectacol al său.
„Povestea este că eu am vrut să refac Institutul (UNATC, n.red.) şi am marele privilegiu şi fericirea ca profesoara mea, Sandu Manu, să fie încă în mare forţă aşa cum era şi acum 28 de ani şi am vrut să lucrez încă o dată, am vrut să mă dea cu capul de pereţi, ca actor, şi am vrut să o iau de la zero, cîteodată e bine să o iei de la zero. Şi ea mi-a propus textul ăsta în care este vorba de foarte multe, dar şi despre dacă mai sîntem capabili sau nu să iubim pînă la capăt, e vorba dacă astăzi categorisim foarte repede o iubire adevărată drept patetică, pentru că ne-am obişnuit să iubim la foc mic. Ăsta este motivul pentru care am vrut să joc textul ăsta pentru că eu cred în iubirea pînă la capăt, încă şi azi. Cred că şi generaţia internetului este capabilă de iubire şi chiar iubeşte pînă la capăt, unde nu mai există judecată”, a spus actriţa.
Oana Pellea a jucat ultima dată pe scena băcăuană de teatru în anii ’80 cînd fusese repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Pentru „Vocea umană”, Oana Pellea este nominalizată la Premiile UNITER 2012 pentru cea mai bună actriţă în rol principal.
