„Unde să-l duci în oraşul/judeţul ăsta?”, „Ce să-i arăţi?”, acestea sînt două dintre întrebările de coşmar, fără aparent răspuns, pe care şi le pune aproape orice băcăuan cînd ştie că urmează să primească vizita unui străin de aceste locuri. Angoasa vorbeşte, în fapt, nu de lipsa de atracţii turistice din judeţul Bacău, ci de o necunoaştere a patrimoniului nostru cultural, şi, fapt şi mai grav, de o nepricepere soră cu somnul bugetar în a exploata, în sensul cel mai bun, comorile locului şi a atrage turişti care nu au, în fond, nevoie decît de o poveste frumoasă iar noi avem, slavă Domnului, poveşti de spus. Una dintre ele este cea a Palatului Ghika (foto), din oraşul băcăuan Comăneşti, o clădire de basm, amplasată într-un parc ce ar putea, îngrijit cum trebuie, seduce orice privire. Nu este nevoie decît de puţină voinţă, puţină imaginaţie şi nişte bani pentru investiţii.
Palatul este monument istoric şi de arhitectură, construit în anul 1890, arhitect fiind Albert Galleron, cel care a proiectat Ateneul Român, din Bucureşti. Palatul şi parcul au aparţinut familiei Ghika pînă în 1946. Era folosit ca reşedinţă de vară.
Dimitrie Ghika (n. 25 ianuarie 1839 – decembrie 1923), descendent din familia voievodală a Ghiculeştilor moldoveni, a fost doctor în drept, magistrat, politician, fost prefect al judeţului Bacău, după cum notează muzeografa Steliana Roşu într-un scurt material documentar, şi explorator. La îndemnul lui Grigore Antipa a întreprins, alături de fiul său, Nicolae Ghika, o expediţie în Africa. A fost căsătorit cu Zoe Lahovary (1851 – 1902). În anul 1994 în parcul palatului din Comăneşti a fost ridicat un bust al lui Dimitrie Ghika.
Ce găsim astăzi
Între anii 1950 – 1970, clădirea palatului a avut destinaţie de şcoală medie profesională, liceu sau şcoală generală. În intervalul 1970 – 1984 a funcţionat aici „Casa pionierului”. Iar în decembrie 1983, a fost transformată în Muzeul de Etnografie şi Artă „Dimitrie Ghika”, care funcţionează şi astăzi.
Parcul este curat dar neamenajat iar clădirea, o bijuterie arhitectonică, cu 22 de încăperi mari, înalte, cu multe coloane şi cupole, împodobite cu fine stucaturi, are pereţii fisuraţi la exterior şi la interior. Varul este crăpat sau căzut iar în sălile de expoziţie de la etaj sînt infiltraţii de apă, din acest motiv cîteva tablouri au fost îndepărtate pentru a nu fi afectate.
Muzeografa Steliana Roşu a ieşit de doi ani la pensie iar cei care se mai îngrijesc astăzi de expoziţii şi de vizitatori sînt trei supraveghetori. Cea pe care am întîlnit-o eu vineri nu mi-a putut oferi niciun răspuns concret referitor la istoria sau situaţia actuală a clădirii. „Nu ştiu ce să vă spun”, cam acest gen de răspuns îl primeau în principal întrebările mele, şi trimiteri repetate către singurul document informativ aflat la vănzare, la preţul de 1 leu, un pliant xeroxat, cît o hărtie A4 îndoită, realizat în anul 2002 de profesorul şi muzeograful Steliana Roşu. Este singurul „suvenir” pe care îl poate cumpăra turistul ajuns în acest muzeu. „Într-o vreme mai vindeam, şi mergeau bine, ouă încondeiate, făcute de cineva din zonă, sau fotografii cu imagini din Comăneşti, dar s-a pierdut legătura cu persoanele acelea”, a precizat supraveghetoarea, la insistenţele mele. N-a ştiut să-mi spună cîţi vizitatori primeşte lunar la palat. „Uneori vine cîte un grup, alteori trec zile fără să deschidă nimeni uşa”. Printre turiştii care au dorit să viziteze muzeul, am aflat, totuşi, de la ea, s-au numărat în ultimii ani români, germani, elveţieni, francezi, danezi.
Cu excepţia clădirii şi a două trofee de elan, expuse în holul central, de la parter, muzeul nu mai are nimic din patrimoniul familiei. Aceste trofee sînt aduse, zice-se, de Nicolae Ghika din expediţiile sale. Originale, ar mai fi, a spus supraveghetoarea, sobele din hol şi din celelalte încăperi.
Expoziţia de etnografie, interesantă şi frumos amenajată, realizată în perioada 1984 – 1987 sub îndrumarea etnografului Dorinel Ichim şi a muzeografei Steliana Roşu, include obiecte reprezentative pentru arta meşteşugărească şi alte ocupaţii ale oamenilor de pe Valea Trotuşului, precum agricultura, creşterea animalelor, vînătoarea s.a.m.d.
Frumoasă este, dacă facem abstracţie de condiţiile în care este ţinută, şi Expoziţia de artă modernă şi contemporană, cu lucrări de pictură şi sculptură, primite în custodie de la Muzeul de Artă din Bacău sau de la alte muzee din ţară. Printre tablourile expuse veţi observa lucrări de Sabin Bălaşa sau Vasile Crăiţă Mîndră, de exemplu. Şi, după cum spuneam, fisuri în pereţi, şiroaie de apă, spaţii goale din care au fost ridicate unele lucrări pentru a nu fi deteriorate.
Veţi mai găsi probabil interesantă, mai ales vizitatorii de sex masculin, Sala trofeelor, care exemplifică activitatea cinegetică din zona Comăneştiului.
Info/Contact/Vizitare
Muzeul nu are adresă de e-mail, nici site.
Dacă doriţi să vizitaţi Palatul Ghika, muzeul este deschis zilnic, în intervalul orar 9.00 – 17.00, cu excepţia zilei de luni cînd este închis.
Preţul unui bilet de intrare este de 4 lei, pentru o persoană adultă, şi de 2 lei, pentru copii sau pentru grupuri. De asemenea, se plăteşte 3 lei taxa de fotografiere, în hol, în restul încăperilor este teoretic interzis fotografiatul. Pentru maximum 20 de minute de filmat, „în locurile permise”, trebuie să plăteşti 30 de lei. Accesul în parc este liber.
Ce s-ar putea face
În prezent, proprietatea se află în administrarea Primăriei Comăneşti, care a sistat orice investiţie, pentru că terenul şi clădirea sînt revendicate de dr. Paltin Sturdza, strănepot al lui Dimitrie Ghika. Ce s-ar putea face cu acest obiectiv turistic, cultural şi de patrimoniu, o comoară pentru judeţ? Imaginaţi-vă, doar, o poveste cu un palat şi o grădină de la 1800. Cîţi n-ar dori să evadeze astăzi, măcar pentru o oră, într-un astfel de univers, dacă el ar prinde viaţă?
Ai dreptate, Laura Huiban. S-ar putea face multe şi ar fi un obiecti turistic important. Dar febra retrocedărilor prea mult prelungite de statul român va duce la degradarea lui, fiindcă proprietarul ce se va instala aici nu va avea puterea să întreţină clădirea. Şi, oricâte demersuri se vor face, sunt interese mai presus de ale noastre. Deci…Concluzia o tragi singură şi n-ar fi rău dacă ai expune-o şi în cotidienele centrale nu numai în cele locale.
@ leonid, prefer să-mi păstrez optimismul deocamdată, deşi scenariul prezentat de dv nu mi-e străin. Cît despre expunere, internetul ne oferă o vizibilitate nu doar naţională, ci internaţională. Important este ca oamenii să aibă ochi de văzut…
Comuniştii au distrus o bună parte din cultura românească dar nu au reuşit din ’44 până în ’89 să distrugă cât au distrus în 22 de ani cei ce au condus România postrevoluţionară şi din nefericire încă se mai luptă să nu plece de la putere. Oameni buni, chiar vreţi să ne distrugă orice urma a noastră de pe suprafaţa României? Daca tăcem ca „porcu’n păpuşoi” au toate şansele. Treziţi-vă! Vă scrie cineva care a crescut aproape de zidurile acestui palat şi care a avut şansa de a dormi în interiorul lui. Cine este acest dr. Paltin Sturdza nepot al lui Ghica, care pretinte acel spaţiu din istoria oraşului Comăneşti? O fi neam cu Ghica dar România a pierdut şi va mai pierde mult din acest marasm al retrocedărilor către neamuri interesate de a demola trecutul si a construi Malluri rentabile pentru ei. Unde a stat până acum acest Paltin ca sa aibă dreptul la revendicare? Ce a făcut pe timpul când comuniştii au oferit parcul minerilor să aibă tufişuri de uşurare după micii şi berea consumată de 1 mai, 23 august şi ziua minerului? Acum vine să demoleze complet trecutul. România s-a procopsit după revoluţie cu o pleiadă de idioţi care profitând de prostimea ce a condur ţara în aceşti 23 de ani, a desăvârşit distrugerea istoriei unei ţări, cândva in plină glorie. Dormiţi români în continuare…
Paragina sau nu, se vede ca totusi si parcul si muzeul este intretinut cu minimul de resurse legale. Stim cu totii ca orice imobil, cladire care se afla in procese de retrocedare, nu mai poate suferi modificari fie in bine fie in rau pana la rezultat. Consider ca primaria si edilii au avut grija cum au putut de palat, au facut demersuri nenumarate pentru recastigarea acestuia in patrimoniul orasului. Chiar si liceul in colaborare cu o asociatie culturala care ii poarta numele lui Ghika, a strans semnaturi si mai strange pentru a o inainta altor organe abilitate care sa le dea dreptate ca acest fals mostenitor nu are voie sa puna mana pe o asemenea entitate culturala de rang national dar si international. Eu sper sa se mai faca ceva ca acest monument istoric sa ramana al orasului si apoi sa vina primaria sa faca investitii pentru a-i da splendoarea de alta data.